După ce dimineață a trecut cu 5-2 de FC Marcel Băban Jimbolia,, UTA s-a impus și în fața celor de la Național Sebiș în cel de-al doilea amical al zilei. Nu a fost un succes la fel de concludent, însă „textiliștii” au bifat un nou antrenament util.
Meciul a avut în general un ritm bun, iar tabela s-a modificat încă din minutul 11. După o combinație în trei: Godfred – Badea – Silvășan, fostul polist a înțepat balonul pe lângă Merșca de la marginea careului. Și sebișenii au avut o ocazie importantă la 0-0, dar Ceaca a finalizat slab un contraatac și Amadio a respins în corner. Totuși, „alb-albaștrii” aveau să egaleze după o acțiune și un șut al lui Mohamed respins de Amadio până la Ceaca, fostul clujean îndeplinind o simplă formalitate (min. 28). Utiștii au replicat imediat, dar lobul din unghi al lui Silvășan a trecut de puțin peste transversală. Oara a irosit și el o bună ocazie, ștergând balonul din 6 metri pe lângă colțul lung din centrarea lui Bîrză. Faza primei reprize au realizat-o sebișenii. Mohamed l-a deschis în careu pe Coțan, care a trimis un lob frumos din 15 metri lateral dreapta, dar bara l-a salvat pe Amadio. 1-1, scor la pauză.
La reluare, UTA a intrat din nou în avantaj, după un gol marcat de Vali Badea, cu capul, din 3 metri, după ce Godfred prelungise un balon trimis din corner de Oara. În minutul 51, UTA a majorat tabela. Chindriș a șutat de la 25 de metri și l-a învins pe Lazea la colțul scurt: 3-1. Naționalul s-a apropiat din nou la un gol după execuția superbă a lui Bozian, care a catapultat balonul în plasa porții lui Amadio de la 30 de metri: 3-2 (min. 61). Intrat pe teren în locul lui Oara, Dosso a avut și el șansa golului, dar a șutat puțin pe lângă din mijlocul careului. În schimb, a marcat Patrice Feussi din careul mic, după o pasă decisivă a lui Bîrză. Până la final, nu s-au mai înregistrat acțiuni importante de poartă, așa că meciul s-a încheiat cu scorul de 4-2. Vinerea viitoare, UTA are în sfârșit din nou treabă în campionat, cu FC Maramureș, pe teren propriu.
UTA: Amadio – Ene, Gligor, Siminic – Bîrză, Godfred, Lazea (min. 46 – Chindriș), G. Neagu – Silvășan (min. 46 – Feussi), Badea, Oara (min. 70 – Dosso).
Sebiș: Merșca (min. 46 – Lazea) – Cl. Feieș, Siminiceanu (min. 65 – Avădanei), Albert, Suslak (min. 65 – Botiș)- Buta (min. 85 – Siminiceanu) – Susan (min. 46 Budur), Coțan, Bozian, Mohamed (min. 48 – Rodriguez) – Ceaca.
Falub: „Ne-am propus să fim eficienți în atac pentru a căpăta moral pentru ultimele meciuri de campionat”
Într-o singură zi, în cele două amicale împotriva unor formații din Liga IV-a și a III-a, UTA a înscris de nouă ori, dar a și scos balonul din plasă de alte patru. Dincolo de antrenamentele propriu-zise, Adrian Falub a recunoscut că nu l-a interesat prea mult evoluția fundașilor săi, ci mai mult construcția jocului și momentele de finalizare. „Așa sunt de obicei meciurile cu echipele mai slab cotate decât noi, inevitabil apar și momente de relaxare. Apoi, s-a mai acumulat și ceva oboseală după o săptămână destul de încărcată, dar, până la urmă, au fost două meciuri foarte reușite pentru noi. Sincer vă mai spun că nu prea am urmărit faza defensivă, ci mai mult atacul. În campionat noi am suferit fiindcă nu am prea valorificat ocaziile create și cam asta ne doream să schimbăm puțin cu meciurille de astăzi (n.a. vineri). Multe dintre goluri au fost reușite la capătul unor scheme lucrate la antrenamente și ăsta e un lucru bun. Una peste alta, mă bucur că am reușit să fim eficienți împotriva a două echipe care chiar ne-au pus probleme și le felicit pentru asta”, declarat antrenorul „textiliștilor” la finalul zilei în care echipa sa a trecut cu 5-2 de FC Marcel Băban Jimbolia și cu 4-2 de Național Sebiș.
Și celălalt scop al staffului tehnic al arădenilor a fost atins aproape în întregime. Falub spera să nu aibă nicio problemă suplimentară de sănătate în afara celor ale lui Capătă (dureri la genunchi), Laso (probleme la mușchii inghinali) și Matijas (operat pentru extirparea unui furuncul), dar ziua nu s-a încheiat perfect din acest punct de vedere. Monac s-a ales cu o contuzie forte la laba piciorului drept, Kovacevic cu o ușoară problemă musculară la coapsa piciorului stâng, iar Oara acuză ceva dureri la spate.
Totuși, există mari șanse ca utiștii să aibă lotul complet pentru meciul de vinerea viitoare (ora 18), cu FC Maramureș. Arădenii își doresc enorm să facă o figură frumoasă în fața moroșenilor și asta pentru că: „Întâlnim o echipă ce ne-a pus probleme în ultimii ani. De fapt, nu am reușit să o batem pe Baia Mare, de aceea ne dorim mult să sperăm să spargem gheața în acest retur ca și cu Luceafărul. Ar fi important pentru noi să câștigăm vinerea viitoare. În rest, nu mă mai uit demult la celelalte rezultate și asta pentru că nu mai avem decât șanse teoretice la promovare. Acum, ne propunem să batem Maramureșul, iar după deplasarea de la Bihor vom trage linie. Vom vedea unde suntem, ce am făcut rău, ce am făcut bine și vom lua niște decizii”, a concluzionat Adrian Falub.
Petcuț: „Ne-am prezentat bine, având în vedere calitatea adversarului”
Nu doar UTA și-a atins scopul vineri seara, dar și partenerul de întrecere al „textiliștilor”. Având la rândul ei etapă liberă în weekend, Național Sebiș pregătește ultima deplasare a anului, tocmai în fieful liderului seriei a V-a a eșalonului trei. La finalul amicalului cu „alb-roșii”, Mihai Petcuț s-a arătat mulțumit de repetiția făcută pentru meciul de sâmbăta viitoare. „Pornind de la prima repriză a partidei de astăzi (n.a. vineri), am vrut să-mi dau seama ce schimbări mai trebuie să fac în echipa ce va începe meciul de la Satu Mare. Nu m-a interesat să o contracarez pe UTA cu schimbările de sistem sau a jucătorilor pe posturi, ci să ne pregătim pentru partida oficială cu Olimpia. Eu zic că am reușit de multe ori să ne ridicăm peste nivelul unui joc amical și aici mă refer în special la angajamentul băieților. Tot respectul pentru cei de la UTA că au fost înțelegători cu noi și nu au ripostat la unele intrări mai tari ale noastre. Una peste alta, ne-am prezentat bine, având în vedere calitatea adversarului”, a explicat tehnicianul „alb-albaștrilor”.
Totuși, a existat un aspect ce l-a nemulțumit pe Petcuț. „Am luat patru goluri doar pe greșeli personale, ce se puteau evita. Le-am și spus în vestiar că e păcat de jocul bun pe care l-au făcut din moment ce au apărut acele erori. Dar, dacă vom elimina aceste greșeli, vom termina cu capul sus acest campionat”, consideră antrenorul Naționalului.
Sursa: Sport Arad