Ca și concitadina CSM Râmnicu Vâlcea, Damila are și ea probleme mari tot în defensivă. Înaintea jocului de sâmbătă, de la Drăgășani, cu CS Mioveni, antrenorul Damilei, Claudiu Niculescu este într-o situație extrem de delicată. Astfel, Mihai Deaconescu este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, căpitanul Ionuț Stoica a suferit o accidentare la genunchi, iar Rareș Cucui s-a lovit și el la antrenamentul de azi, când i-a recidivat o entorsă.
În aceste condiții, singurul fundaș central valid rămas în lot este Pârvulescu, care a jucat doar un singur meci în tur.
Obligat să improvizeze, Claudiu Niculescu caută cele mai bune soluții. „Ne așteptă un meci foarte dificil, pe care însă trebuie să îl câștigăm cu orice preț. Venim după o înfrângere dureroasă, dar care nu schimbă cu nimic șansele noastre la promovare. În cazul în care vom câștiga trei puncte cu Mioveni, vom reveni din nou acolo, în locurile fruntașe și sper să nu mai coborâm. Cunosc bine pe Mioveni și antrenorul lor, au jucători foarte buni, care au evoluat în primul eșalon. Este un joc foarte greu pentru că avem probleme mari de efectiv, practic nu avem fundașii centrali. Am însă încredere în cei care vor intra sâmbătă că vor face totul și împreună să câștigăm, ar fi o victorie mare” spune Claudiu Niculescu.
Singura veste bună este că de azi și-a reluat antrenamentele Samson, care suferise și el o accidentare ușoară la Timișoara, iar golgeterul Voinea revine după o etapă de suspendare.
Articol scris de Adi Georgescu