Președintele clubului FC Botoșani consideră că rezultatul înregistrat la Buftea este unul echitabil și că roș-alb-albaștrii au făcut cel mai slab meci din acest retur de campionat. El spune că în acest meci nu s-a mai văzut acea determinare din precedentele patru partide.
Meciul cu ACS Buftea a arătat că FC Botoșani nu este o echipă foarte bună care nu are niciun fel de probleme în a promova pe prima scenă a fotbalului românesc. Dacă în fața unor adversari aflați pe ultimele locuri în clasament, FC Botoșani a făcut spectacol, când a întâlnit o echipă ceva mai bună a obținut doar un punct. Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani nu este prea mulțumit de ceea ce a văzut pe teren.
„Nu am mai avut aceași forță ca în primele patru jocuri. Am întâlnit și un adversar mult mai bun decât cei de până acum. ACS Buftea s-a întărit foarte mult în această iarnă și s-a văzut pe teren. Am început bine repriza a doua, am deschis scorul, am avut o bară, dar ne-au egalat după care nu am mai contat în atac. Rezultatul este unul echitabil. Problema este că nu am avut consistență în joc. A fost o șansă să ne distanțăm. Greul de acum începe pentru că urmează meciurile cu Târgoviște și Slobozia după care întâlnim contracandidatele la promovare”, a spus Cornel Șfaițer.
Oficialul botoșănean consideră că meciul următor, cu Chindia Târgoviște pe teren propriu, va fi unul foarte important și roș-alb-albaștrii sunt condamnați să îl câștige.
Sursa: Bt online
Foto: Eduard BLAGA