La sfârșitul săptămânii trecute, pe patru terenuri ale județului Brăila, s-au desfășurat partidele celei de-a patra etape județene ale Cupei României Timișoreana la fotbal, meciuri în care favoritele s-au impus în fața adversarelor pe care le-au avut și s-au calificat în etapa următoare.
Astfel, echipa arbitrilor brăileni a câștigat fără probleme disputa cu Viitorul Galbenu, într-o partidă jucată pe stadionul „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat, și în care gruparea din Galbenu a condus cu 1-0, Dunărea Tichilești nu a avut absolut nicio emoție în disputa cu Voința Plopu, Tricolorul Lanurile a câștigat la scor de neprezentare partida cu Victoria Old Boys Însurăței, iar Vulturul Horia a pierdut pe teren propriu meciul cu Voința Găiseanca într-o etapă la care au participat numai echipele din campionatul județean dar și ultimile două clasate din liga a a IV-a brăileană.
Dar iată rezultatele tehnice și marcatorii acestei etape, pe care ni le-a oferit cu amabilitate Mihai Ianoș, secretarul general al AJF Brăila:
Tricolorul Lanurile – Victoria Old Boyis Însurăței 3-0 (1-0)
Corbu (20, 59), Bibicu (70)
Fayr Play Brăila – Viitorul Galbenu 5-1 (4-1)
Mocanu (5, 22), Olmazu (28), Decă (43), Smeu 72)/ Băbătie (3)
Dunărea Tichilești – Voința Plopu 5-2 (3-1)
Țuțuianu (15), Tudor (28, 37), Șerban (70), Gherghe (75)/ Jalbă (41), Dinu (71)
Vulturul Horia – Voința Găiseanca 1-3
(raportul oficial de joc al acestei partide nu ajunsese la sediul AJF Brăila până la ora la care am primit rezultatele, așa că nu suntem în posesia autorilor golurilor)
Următoarele partide sunt (comform tragerii la sorți):
Tricolorul Lanurile – Voința Găiseanca (miercuri 13 martie, ora 16)
Dunărea Tichilești – Fayr Play Brăila (duminică 17 martie, ora 11)
Optimile de finală ale Cupei României, pe județul Brăila, vor avea loc pe data de 3 aprilie, atunci când vor intra în competiție și celelalte 14 formații din liga a IV-a brăileană.
Articol scris de Marcel Sânpetru