FC Argeș a arătat o formă sportivă foarte bună în meciurile amicale din această iarnă și echipa pare să fie pe drumul cel bun în momentul de față. De acest lucru este convins și antrenorul secund al formatiei piteștene, Adrian Dulcea. Acesta a precizat că echipa a avut niște jocuri foarte bune, dar că până la urmă tot ce contează cu adevărat sunt meciurile oficiale ce vor începe în luna martie.
„Noi am avut niște rezultate importante și mulțumitoare în aceste meciuri amicale. Acesta este lucrul cel mai important pentru noi acum fiindcă pot să spun că ne oferă un moral ridicat pentru partidele oficiale. Avem și noi mai multe motive să credem că ceea ce facem la ora actuală este de bun augur și că suntem pe direcția potrivită. Numai că noi trebuie să menținem același ritm al evoluțiilor și în meciurile oficiale. Atunci este important pentru noi să jucăm foarte bine și să fim pe un trend ascendent. Nu are importanță prea mare ceea ce facem acum, important este să vedem cum ne vom mișca în jocurile oficiale ale acestui retur de campionat”, a declarat Dulcea.
Soluția pentru pauzele din campionat
Secundul argeșenilor a vorbit și despre cam ceea ce trebuie să facă echipa pentru a acoperi cât mai bine pauzele destul de lungi dintre meciurile oficiale, mai ales pentru acest debut de program de retur. „Cu aceeași problemă ne-am confruntat și în prima parte a campionatului. Nu a fost deloc simplu nici atunci să putem face față la acest program ciudat pentru că nu există un ciclu competițional terminat la finalul fiecărei săptămâni cu un meci oficial. Numai că în aceste pauze din debutul returului o să fim nevoiți să jucăm mai multe meciuri amicale pentru a ne menține tonusul de jocuri oficiale. Numai că și atunci va trebui să jucăm foarte concentrat, dar în același timp să avem o măsură pentru că altfel riscăm să avem parte de eventuale accidentări nedorite”, a încheiat Adrian Dulcea.
Sursa: FC Argeș