Young Stars Panciu a pierdut două puncte din clasament

Mihai Andries 09 Feb. 2013, 12:00 Stiri
Young Stars Panciu** a pierdut două puncte din clasament

Echipa de fotbal Young Stars Panciu este prima echipă din Vrancea care abandonează campionatul ligii a treia în acest sezon. Confruntată cu probleme financiare majore, gruparea din Panciu a spus pas și va anunța în aceste zile Federația Română de Fotbal că nu mai poate continua în campionat. Jucătorii vor deveni liberi de contract și își vor căuta alte echipe pentru a juca. Antrenorul principal al grupării păncene, Dănuț Bolocan, a precizat că echipa va abandona competiția. „În proporție de 99 la sută, ne vom retrage din campionat. Au fost achitate datoriile la Federație, dar au rămas datoriile către jucători și nu este ușor. O vom lua de la capăt, din liga a patra”, a spus Dănuț Bolocan.

În ședința Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, care a avut loc miercuri, clubul din Panciu a fost sancționat cu scăderea a două puncte din clasament deoarece nu și-a respectat restanțele contractuale față de unii jucători. În cazul echipei din Panciu, aceasta a fost reclamată la FRF de fostul jucător Cristi Gurguiatu, care mai are de încasat de la Panciu suma de 4300 lei. În urma deciziei FRF, YS Panciu a picat pe penultimul loc al clasamentului, având doar 8 puncte. Următorul termen fixat de Federație este pe 18 februarie, ora 14.00, dată la care clubul din Panciu trebuie să facă dovada plății către jucătorul Cristi Gurguiatu. În caz contrar, echipa din Panciu ar urma să fie depunctată cu alte două puncte.

Principalul finanțator al echipei, Consiliul Local și Primăria orașului Panciu, a anunțat că nu mai poate sprijini cu bani activitatea echipei de fotbal. În ultimele luni, au existat mai multe discuții cu diferiți oameni de afaceri din țară pentru preluarea echipei, dar nimeni nu s-a arătat interesat pentru a veni în ajutorul echipei. Unii componenți ai echipei din prima parte a campionatului și-au găsit angajamente la alte echipe.
Atacantul Mădălin Predoiu a semnat un contract pe o perioadă de trei ani de zile cu liderul seriei, Sport Club Bacău, mijlocașul Valentin Menghia s-a întors acasă, la Roman, iar fundașul Claudiu Mihai și portarul Gabriel Lazăr vor evolua pentru campioana Vrancei la minifotbal amator, Voința DEEP SERV.

 

Articol de George DUMITRU
Foto Monitorul de Vrancea

Mihai Andries 09 Feb. 2013, 12:00 Stiri
Pe aceeași temă