Pericolul depunctării încă o paște pe UTA. Acum două săptămâni, fotbalistul a încasat o parte din cei 9000 de euro pe care clubul arădean i-i datorează pentru a-și retrage memoriul de la Comisia pentru Statutul Jucătorului. Numai că, arădenii trebuie să-i achite până mâine restul de bani, iar președintele Giovanni Catanzariti a spus clar că nu va mai da niciun ban pentru UTA. Așadar, dacă litigiul nu va fi stins la timp, echipa „textilistă” chiar ar putea pierde în clasament două puncte și să se aleagă cu o amendă usturătoare.
Până una alta, niciun alt fotbalist al „Bătrânei Doamne” nu și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract sau a-și recupera salariile restante. Un merit pentru asta l-ar avea și Adrian Falub și asta pentru că: „Am dat bani din propriul buzunar unor jucători numai pentru a fi bine. Acum, s-ar putea să rămân fără ei, dar nu asta ar fi marea problemă. Bine ar fi ca UTA să-și rezolve problemele și să meargă mai departe”, a afirmat antrenorul „textiliștilor”.
Sursa: Sport Arad