Starea de incertitudine care a domnit în ultimul timp la divizionara secundă Săgeata Năvodari începe să se risipească. Mihai Guliu, antrenorul formației Eolica Baia, a anunțat că Săgeata va fi preluată de noi investitori, în frunte cu Nicu Babu (un tulcean care stă în Constanța și care are afaceri în construcții). Va veni și un președinte, iar staff-ul tehnic va avea altă configurație: Mihai Guliu, Gică Butoiu (tehnicienii de la Eolica) plus un antrenor cu mare experiență.
„Noi l-am fi vrut pe tehnicianul Petre Grigoraș, cu care am discutat în acest sens, însă acesta nu a acceptat, ținând cont că are oferte de la un nivel mult mai înalt, inclusiv din străinătate”, a arătat Guliu. Potrivit lui, actualul principal, Aurel Șunda, nu va mai fi la echipă, iar în privința celorlalți antrenori de acum se va pronunța noul principal (sau director tehnic) care va fi numit. Actualul manager general, Mihai Terzi, va rămâne însă pe un post la club.
„Alături de Nicu Babu vor fi și alți investitori aromâni. În funcție de lotul pe care vom reuși să-l alcătuim, vom forța și promovarea în Liga 1, în cel mai fericit caz. Ne trebuie vreo nouă-zece jucători. Să vedem ce vom reuși să achiziționăm. Mâine (n.r. astăzi), la ora 15.00, ne reunim, iar pe 28 ianuarie plecăm în cantonament la Bușteni. Al doilea stagiu va fi în Antalya, unde vom pleca pe 14 februarie. Zilele următoare, sperăm să definitivăm și situația lui Aurel Șunda. Avem un proiect îndrăzneț, care se întinde pe mai mulți ani”, a mai spus Mihai Guliu.
În privința echipei de Liga a III-a Eolica Baia, în zece zile patronul clubului va anunța dacă formația va funcționa în continuare. Oricum, de la Eolica sunt în vedere pentru a fi transferați la Săgeata patru – cinci tineri de perspectivă. „Mâine (n.r. astăzi) vom afla noutățile. Deocamdată, nu știm nimic. Din câte se pare, sunt investitori noi, care au căzut de acord cu Primăria”, a declarat și Mihai Terzi.
Sursa: Ziua Constanța
Foto Alexandru RAITA