Bucur nu vrea să se despartă de UTA, sperând să fie reprimit în lot: „Am putea fi reevaluați”

Bucur nu vrea să se despartă de UTA, sperând să fie reprimit în lot:**

Adrian Falub nu dă înapoi în ceea ce-i privește pe fotbaliștii trecuți pe lista neagră, dar care încă nu și-au încheiat conturile cu „Bătrâna Doamnă”. Mădălin Smaranda, Marius Chindriș, Ali Calvin Tombaye și Cătălin Bucur trebuie să-și primească restanțele financiare înainte de a accepta desfacerea contractelor de joc și niciunul dintre ei nu par dispuși să aleagă altă cale. Probabil, fiecare dintre ei au avut contacte cu alte echipe, însă, și din orgoliu, cei patru nu vor renunța la niciun cent din drepturile lor.

Până una alta, ei au fost înștiințati că pot să-și ridice de la sediul clubului hârtii ce le dă dreptul să se antreneze cu alte formații, dar cel puțin Cătălin Bucur nu va veni după aceasta. „Revin la Arad doar pe 21 ianuarie, în ziua reunirii lotului. Și la această oră, eu îmi doresc să rămân la UTA, să-mi respect contractul ce expiră în vara anului următor și asta pentru că simt că mai am de dat mult pentru acest club. Și mă mai gândesc la ceva. Din câte am citit prin presă, s-ar putea petrece schimbări majore la club și atunci și noi, jucătorii, am putea fi reevaluați”, consideră atacantul de 29 de ani.

Întrebat dacă, totuși, antrenorul Falub îl va trimite la echipa „satelit” în Liga a IV-a, Bucur a fost franc: „Bineînțeles că o să plec, nu o să accept niciodată să joc în județ. Nu cred că am făcut ceva ca să merit asta. Dar, aștept să văd ce se întâmplă în perioada următoare și mai ales din 21 încolo”.

În prezenta stagiune, utistul a marcat trei goluri și a reușit două pase decisive în turul campionatului ligii secunde.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă