După două eșecuri consecutive în startul sezonului, tehnicianul Constantin Schumacher speră să obțină mâine, în jocul cu Voința Sibiu, primul său succes pe banca alb-albaștrilor.
„Va fi un meci greu, Voința are o organizare bună, are un antrenor care a făcut performanță la această echipă, care cunoaște majoritatea jucătorilor și știe ce să ceară de la ei. Sper ca, după două eșecuri, echipa mea să își arate adevărata valoare și să joace la un nivel înalt. Atmosfera este bună, jucătorii trebuie să demonstreze și să joace, cu cât vor juca mai bine, lumea din tribună îi va susține și le va fi mai ușor să plece”.
Tehnicianul intenționează să facă mai multe schimbări în echipa de start, dar să modifice și sistemul de joc. „Este posibil să apară modificări, încerc să împing jocul cât mai în față și sper ca strategia mea să se vadă în teren. Mă refer și la alt sistem, dar și la altă componență a echipei” a spus Schumacher.
Cel mai probabil, tehnicianul îl va titulariza între buturi pe Tufiși în detrimentul lui Toma, iar Văduva va apare din start pe flancul stâng, în locul lui Traore.
De la CSM lipsesc în continuare Tomozei și Gogoșoiu, accidentați.
Articol scris de Adi Gorgescu