Etapa a 17-a a Ligii 2, a doua intermediară programat în acest sezon, a început de ieri seară cu meciul de la Ploiești, dintre Petrolul și Viitorul Pandurii, câștigat de prahoveni cu 3-1. Astăzi, de la ora 14:00, se desfășoară majoritatea partidelor rundei, șase la număr, în timp ce echipei Pandurii Târgu Jiu i-a venit rândul să stea, din cauza abandonului celor de la Daco-Getica București. Pe seară, de la ora 17:30, la Cluj-Napoca, are loc „U” Cluj – Concordia Chiajna, iar etapa se încheie cu meciul CS Mioveni – Rapid, stabilit să înceapă de la ora 19:30.
Majoritatea meciurilor celei de-a doua etape intermediare din acest sezon au loc astăzi, de la ora 14:00. Se joacă pe stadioane din Arad, Timișoara (Electrica), Călărași, București (Metaloglobus și Juventus) și Miercurea Ciuc.
Interesant este că Sportul Snagov a decis să își desfășoare jocul de pe teren propriu cu Turris Oltul la București, pe stadionul Juventus, casa celor de la Daco-Getica. Va fi pentru a două oară când nu joacă la Ghermănești o partidă considerată acasă, după ce a mai evoluat și la Buftea.
Printre partidele de la ora 14:00, cele mai interesante sunt cele dintre UTA și Buzău, Ripensia și ASU Poli, Dunărea și Argeș sau Metaloglobus și Farul.
Poziția de lider a CS Mioveni e amenințată de UTA
Înaintea desfășurării meciurilor etapei a 17-a, dar amintind și că sunt patru jocuri rămase restante (Rapid – UTA, UTA – Chiajna, Călărași – Rapid și Turris – Petrolul), cât și că rezultatele obținute de Daco-Getica au fost anulate, clasamentul Ligii 2 arată în acest moment astfel. Poziția de lider este deținută de CS Mioveni (30 puncte), pe locul 2 se află UTA (28 de puncte), iar pe 3 a urcat Petrolul (28 puncte), după victoria de ieri seară cu Viitorul Pandurii.
În partea inferioară a clasamentului, cele patru locuri retrogradabile rămase după abandonul celor de la Daco-Getica sunt ocupate în acest moment de: Pandurii Târgu Jiu (7 puncte), Sportul Snagov (8 puncte), FK Csikszereda și CSM Reșița (ambele cu câte 16 puncte).
Desfășurarea LIVE-TEXT a meciurilor din campionatul Ligii 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
Iată programul etapei 17:
miercuri, 13 noiembrie, ora 14:00
FINAL • UTA ARAD – SCM GLORIA BUZĂ‚U 3-0
Stadion: Motorul (Arad – Arad);
Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reșița); Observatori: Zaharia Ciev (Timișoara) și Radu Bitea (Oradea).
â–ºUTA: Bolboașă – Andr. Rus, Melinte, Fl. Ilie, Tomozei – R. Moise, Hrezdac – Miculescu, Cip. Rus, Bustea – Al. Ioniță
Rezerve: Fl. Iacob – Oct. Ursu, Vulturar, Buhăcianu, Oroian, Deta, Șeroni
Antrenor: Laszlo Balint
â–ºSCM Gloria Buzău: Balauru – Catană, Ceaușel (cpt.), Konate, Pîrcălabu – Luptak, Candrea, Camara – Calu, M. Constantinescu, Huiban
Pe bancă: R. Stoian – Chipirliu, Andr. Enescu, M. Ioniță, Godin, Vîlsan, Ric. Mihalache
Antrenor: Ilie Stan
â–ºMin 90 Constantinescu trage cu stângul de la marginea careului utist de puțin pe lângă vinclu
â–ºMin 86 Ultima schimbare la UTA. Iese Denis Hrezdac și intră Vulturar
â–ºMin 85 3-0 Ciprian Rus înscrie cu un șut spectaculos de la 25 de metri, la încheietura barelor din stânga lui Balauru
â–ºMin 77 Chipirliu pasează printre, pentru Godin, Bolboașă iese la sacrificiu și-l blochează pe buzoian cu prețul unei accidentări. După îngrijiri medicale revine între buturi
â–ºMin 74 Lassana Camara vede al doilea galben, după un fault asupra lui Hrezdac, și e eliminat
â–ºMin 75 Schimbare la Buzău. Iese Candrea, intră Chipirliu
â–ºMin 66 Moise centrează dintr-un corner din stânga, Ciprian Rus e liber la colțul lung, dar ratează cu capul
â–ºMin 64 2-0 Moise centrează din dreapta, Ioniță ratează lovitura cu capul, mingea îl lovește apoi pe Robert Candrea și intră în poartă la colțul din stânga lui Balauru
â–ºMin 63 Schimbare la UTA. Iese David Miculescu și intră Alexandru Oroian
â–ºMin 59 1-0 Bolboașă degajează lung, Valentin Buhăcianu scapă în viteză pe stânga, Balauru iese din poartă, iar atacantul utist îl lobează din 22 de metri, lateral stânga. Ceușel pare că va ajunge mingea, dar aceasta merge cuminte în plasă, cu tot efortul căpitanului gazdelor
â–ºMin 57 Moise centrează dintr-un corner de pe dreapta, mingea e respinsă până la Melinte, care trage din 12 metri la un metru peste poartă
â–ºMin 56 Schimbare la Buzău. Iese Mădălin Calu, intră Godin
â–ºMin 52 Ciprian Rus pasează pe jos din dreapta, Miculescu sare peste mingea care ajunge la Buhăcianu, iar acesta trage din 10 metri mult peste poartă
â–ºMin 48 Andrei Rus pătrunde pe dreapta, pasează pe jos la colțul scurt, de unde Ioniță, tatonat de Konate, reia pe lângă poartă
â–ºMin 46 S-a reluat meciul la Arad cu o primă schimbare. La UTA, Valentin Buhăcianu i-a luat locul lui Cristian Bustea
â–ºMin 45+2 Final de repriză la Arad, UTA și Buzăul joacă foarte slab în fața a aproximativ 1000 de spectatori prezenți pe „Motorul”
â–ºMin 45+1 Bustea încearcă să preia o minge înaltă în careu, fundașii adverși resping până la Moise, care trage defectuos din 14 metri, mult peste poartă
â–ºMin 42 Ciprian Rus pătrunde în viteză pe dreapta până în careul de 6 metri, încearcă să paseze în fața porții, dar Balauru respinge și faza se răcește
â–ºMin 36 Moise execută puțin pe lângă colțul scurt o lovitură liberă de la 17 metri ușor lateral stânga
â–ºMin 23 Prima schimbare la Buzău: Dragoș Huiban iese accidentat, intră Richardo Mihalache
â–ºMin 23 Miculescu pasează pe jos din dreapta, Bustea reia din 6 metri, dar mingea e blocată de un adversar și Balauru prinde fără probleme
â–ºMin 15 Florin Ilie își sparge capul, primește îngrijiri pe margine și reintră pe teren bandajat
â–ºMin 8 Calu centrează de pe dreapta și Huiban doar șterge mingea în 6 metri, care se scurge pe lângă colțul lung
â–ºNemulțumit de ultimele două rezultate înregistrate de echipa sa pe teren propriu, înfrângerile cu ASU Poli (0-1) și Metaloglobus (1-2), Ilie Stan a decis să trimită în primul „11” al meciului cu UTA aproape numai jucători care au evoluat foarte puțin în acest sezon. Primul „11” și, între paranteze, meciurile jucate în acest sezon de respectivii jucători: Balauru (9) – Catană (6), Ceaușel (2), Konate (0), Pîrcălabu (10), Camara (0), Candrea (4), Luptak (12), Huiban (15), Calu (4), M. Constantinescu (5)
FINAL • RIPENSIA TIMIȘOARA – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA 1-1
Stadion: Electrica (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); Asistenți: Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej); Rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca); Observatori: Iulian Spătaru (Timișoara) și Viorel Lolea (Reșița).
â–ºRipensia: Șt. Dobre – Caius Lungu, Tînc, Apro (cpt.), C. Toma – Burdeț, Stoi – Al. Popovici, Al. Neagu, Chera – Alb. Voinea
Rezerve: Mociu – Ad. Popa, Zaluschi, M. Staicu, T. Călin, Vl. Tudorache, M. Fotescu
Antrenor: Alexandru Pelici
â–ºASU Poli: M. Contra – C. Jurj, Coadă, Mera (cpt.), Cherecheș – Vidrăsan, Dros – C. Popescu, Ignea, Ad. Ungureanu – Mir. Axente
Rezerve: Murariu – F. Trip, Motreanu, D. Radu, Pițigoi, Bg. Vasile, Zabun
Antrenor: Octavian Benga
â–ºMin 90+1 Călin Toma vede al doilea cartonașul galben pentru un fault la centrul terenului și e eliminat
â–ºMin 89 Mera reia cu capul din 15 metri peste poartă. Mingea fusese centrată dintr-o lovitură liberă
â–ºMin 86 Apro primește în careul mic, spre stânga, e blocat de Contra, care prinde mingea din fața sa. Ripensia forțează golul victoriei
â–ºMin 81 Neagu e înlocuit de Zaluschi
â–ºMin 79 Ignea scapă singur spre poartă, lovește prost din fața careului mic. Dobre era ieșit, un fundaș respinge, portarul are timp să vină și să respingă din fața lui Zabun
â–ºMin 77 Cherecheș trage puternic de la 18 metri poziție centrală, mingea se duce puțin pe lângă poartă
â–ºMin 75 Alexandru Popovici e înlocuit de Marius Fotescu
â–ºMin 70 Cu vântul din spate, Cherecheș bate o lovitură liberă de la 35 de metri lateral dreapta, mingea se duce mult pe lângă
â–ºMin 62 La Ripensia, Gabriel Stoi e schimbat cu Vlad Tudorache
â–ºMin 61 La Poli, Adrian Ungureanu e înlocuit de Artiom Zabun
â–ºMin 60 Ignea trage pe centrul porții dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri central, Dobre reține fără probleme
â–ºMin 54 Corner de pe stânga bătut de Ignea, Dobre scoate în lateral. Al doilea corner, bătut acum de pe dreapta, este boxat în față de data aceasta
â–ºMin 49 Axente bate o loviutră liberă de la 30 de metri central, mingea se duce peste poartă
â–ºMin 46 Benga schimbă la pauză. Iese Raul Vidrăsan și intră Bogdan Vasile
â–ºMin 45+1 Stoi trage bine de la 17 metri, pe jos, Contra respinge în corner
â–ºMin 43 1-1 Claudiu Apro înscrie din penalty în dreapta lui Contra
â–ºMin 42 Ioan Mera ia cartonașul galben dupa ce i-a spart nasul lui Albert Voinea. Ripensiștii cer roșu. Arbitrul central nu a văzut, se consultă cu rezerva și dictează penalty
â–ºMin 32 Ocazie mare pentru ASU Poli. Mingea ajunge la Ignea, apărarea ripensistă visează, iar mijlocașul polist trage de la 11 metri peste
â–ºMin 28 0-1 Popescu trimite la Mircea Axente, care face o cursa pe dreapta, pătrunde în careu și trage din 9 metri lateral la coltul scurt, unde îl învinge pe Dobre
â–ºMin 27 Contraatac, Popovici trage de la 22 de metri, dar nu e o execuție complicată pentru Contra
â–ºMin 26 Trei cornere succesive de pe stânga pentru Poli. Le bate Ignea pe toate. După două respinse de fundașii ripensiști, Dobre boxează
â–ºMin 23 Lansare în adâncime pentru Popovici, care reia cu capul din 16 metri pe lângă poartă
â–ºMin 21 Stoi trage de la 25 de metri, din poziție centrală, peste poartă. Vântul bate foarte tare și influentează calitatea paselor și a jocului. Prima repriză bate spre poarta Ripensiei
â–ºMin 11 Neagu trage în forță de la peste 30 de metri, mingea se duce puțin peste transversală
â–ºLa meciul de pe arena Știința sunt aproximativ 900 de spectatori. Vântul suflă puternic
FINAL • DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – CAMPIONII FC ARGEȘ 1-2
Stadion: Complex Municipal Dunărea – Teren 1 „Ion Comșa” (Călărași – Călărași);
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici; Asistenți: Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (toți din București); Rezervă: Sergiu Anton (București); Observatori: Liviu Seceanu (Galați) și Lucian Cârjă (Constanța).
â–ºDunărea Călărași: Calancea (cpt.) – I. Sîrbu, Sabangeanu, R. Crișan, Ozcan – Tudoran, Rob. Boboc, Preoteasa, Gliga – Ekollo, Bg. Rusu
Rezerve: Krell – Gab. Toma, Ceschin Dias, Ndiaye, Lopez, Zete, Honciu
Antrenor: Cristian Pustai
â–ºCampionii FC Argeș: Ducan – Dănescu, Turda, Șerbănică, Mușat – Andr. Panait, I. Șerban – Moihedja, Blejdea, N. Popescu – Buhăescu (cpt.)
Rezerve: Agachi – Alin Popa, Rob. Grecu, Brînzan, Motroc, Rz. Matiș, I. Năstăsie
Antrenor: Ionuț Badea
â–ºMin 90 Alin Popa îi ia locul lui Nini Popescu
â–ºMin 81 Blejdea scapă singur spre poarta Dunării Călărași, însă Crișan vine prin alunecare și respinge balonul
â–ºMin 80 Ultima înlocuire la gazde. Iese Preoteasa, intră Ariel Lopez
â–ºMin 75 Kevin Moihedja trage de la 25 de metri, însă balonul nu prinde cadrul porții
â–ºMin 72 Ekollo trage de la 20 de metri lateral stânga, Ducan respinge
â–ºMin 70 1-2 Nou-intratul Răzvan Matiș trage din interiorul careului, după o pasă primită de la Șerban, iar Alexandru Sîrbu înscrie în propria poartă
â–ºMin 65 Dublă schimbare la Argeș. Ies Dănescu și Buhăescu, intră Matiș și Brînzan
â–ºMin 65 A doua înlocuire la Călărași. Iese Tudoran, intră Mediop
â–ºMin 61 Nini Popescu trimite pe lângă poartă din interiorul careului și ratează o bună șansă de gol
â–ºMin 58 1-1 Georgian Honciu transformă lovitura de pedeapsă și restabilește egalitatea
â–ºMin 57 Penalty pentru Dunărea Călărași după ce Dănescu îl faultează pe Tudoran
â–ºMin 54 Bogdan Rusu trage de la 23 de metri, Ducan respinge
â–ºMin 51 Prima schimbare la Dunărea. Iese Ciprian Gliga, intră Georgian Honciu
â–ºMin 48 0-1 Andrei Blejdea împinge balonul în poartă după ce mingea l-a sărit pe Calancea, care a apreciat greșit ieșirea
â–ºMin 47 Ocazie mare pentru Dunărea. Bogdan Rusu trimite din 7 metri peste transversală, după ce Tudoran a avut o incursiune pe stânga și a pasat
â–ºMin 43 Gliga trage puțin peste transversală din 20 metri
â–ºMin 42 Același Blejdea, cel mai activ jucător al Argeșului, centrează în careu, iar Buhăescu, din careul de 6 metri, trimite cu capul pe lângă poartă
â–ºMin 26 Blejdea șutează din afara careului de 16 metri, însă Calancea scoate din vinclu
â–ºMin 15 Blejdea trimite cu capul pe lângă poartă, din interiorul careului
â–ºMin 1 Ekollo are un șut slab ddintr-o poziție bună, de la 18 metri. Ducan reține
FINAL • SPORTUL SNAGOV – TURRIS OLTUL TURNU MĂ‚GURELE 2-3
Stadion: Juventus (București – București);
Arbitru: Andrei Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu); Asistenți: Alexandru Mihailă (Râmnicu Vâlcea) și Daniela Constantinescu (Craiova); Rezervă: Ionela Alina Peșu (Craiova); Observatori: Silviu Crângașu (Ploiești) și Petre Badea (Tulcea).
â–ºSportul Snagov: Micle – Poștoarcă, Răileanu, Ghidurea, Ad. Neacșu, Turbatu – G. Apostol, Iul. Roșu (cpt.) – Dorobanțu, Safsaf, Mirică
Rezerve: Oct. Stanciu – Fl. Lungu, Nechita, Cubleșan, R. Bucur, Narcis Ioniță, Stere
Antrenor: Laurențiu Tudor
â–ºTurris Oltul: Aur. Păun – Fl. Radu, Ct. Pîrvulescu, Buleică, Acolatse, Bud, Sil. Pană (cpt.), Ispas, Haită, Ad. Voicu, Călințaru
Rezerve: Duțu – Rob. Neacșu, Cr. Ciobanu, Juncănaru, Pațurcă, Sălcianu, Turkovic
Antrenor: Marius Baciu
â–ºMin 88 Ultima schimbare la Snagov: intră Stere, iese Neacșu
â–ºMin 86 2-3 Adrian Voicu transformă lovitura de la 11 metri și Turris preia conducerea după ce la pauză a fost condusă cu 2-0
â–ºMin 85 Ghidurea își împinge ușor adversarul în careu și arbitrul dictează penalty pentru Turris
â–ºMin 81 2-2 După o centrare primită în fața porții, Cristian Ciobanu îl învinge pe Micle și restabilește egalitatea
â–ºMin 75 Mingea îl lovește în mână pe Neacșu și este lovitură liberă pentru Turris, dintr-o poziție periculoasă, dar Haită trimite mult peste poartă
â–ºMin 73 Schimbare la Snagov: Mirică iese pe targă de pe teren, iar în locul lui intră Bucur
â–ºMin 71 Haită șutează de pe linia careului de 16 metri, dar Micle este atent și salvează din nou
â–ºMin 69 Prima schimbare la Snagov: intră Paul Cubleșan, iese Adrian Dorobanțu
â–ºMin 67 2-1 Florian Haită reduce din diferență
â–ºMin 64 Ocazie mare pentru Snagov. Karim Safsaf trimite puternic către poartă, dar Păun respinge peste transversală
â–ºMin 60 George Micle apără și el un penalty. Silviu Pană a executat
â–ºMin 55 Dublă schimbare la Turris. Intră Cristian Ciobanu și Turkovic, ies Cristian Bud și Florin Radu
â–ºMin 46 Intră Paul Pațurcă, iese Charles Acolatse, la Turris
â–ºMin 37 2-0 George Apostol împinge mingea în plasă, din fața porții, după greșelile în lanț în apărarea Turris-ului, după o centrare din corner
â–ºMin 33 1-0 Cristian Poștoarcă profită de o eroare a portarului advers și deschide scorul, după o fază creată tot de el
â–ºMin 28 Haită execută lovitura liberă, dar Micle salvează cu o respinge peste poartă
â–ºMin 27 Răileanu îl faultează pe Bud și vede cartonașul galben. Este lovitură liberă pentru Turris de la 20 de metri de poartă
â–ºMin 16 Micle este faultat în careu de către Pîrvulescu, iar arbitrul acordă fault în atac
â–ºMin 11 Karim Safsaf cade în careu și arbitrul dictează penalty pentru Snagov. Iulian Roșu bate lovitura de pedeapsă, însă Păun salvează cu respingerea peste transversală
FINAL • METALOGLOBUS BUCUREȘTI – FARUL CONSTANȚA 1-0
Stadion: Metaloglobus (București – București);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Alexandru Filip și Andrei Nicolae Chițoiu (ambii din Timișoara); Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Observatori: Ion Olteanu (București) și Mihai Marius Andrieș (București).
â–ºMetaloglobus: Gavrilaș – Stoianovici, D. Lung, L. Cazan, Al. Coman – Andr. Lungu, Mino Sota – Ciocâlteu, Duminică, Sava – Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Geantă – Ghenovici, Ed. Vraciu, Fl. Plămadă, C. Ionică, Banu, Andr. Ionescu
Antrenor: Marius Măldărășanu
â–ºFarul: Muțiu (cpt.) – Cană, V. Lică, I. Ursu, D. Panait – Antoche, Greu – Kanda, Ant. Cruceru, Al. Stoica – Halep
Rezerve: Udeanu – Nicola, Carabela, Doumbia, Bodea, Hordouan, R. Zamfir
Antrenor: Ianis Zicu
â–ºMin 90+3 Contraatac Metaloglobus, Ciocâlteu ajunge la 11 metri în poziție de singur cu portarul, trage însă pe direcția lui Muțiu, care salvează
â–ºMin 90 Kanda trage puternic de la 20 de metri, însă pe centru și Gavrilaș reține
â–ºMin 89 Mingea șutată de Alexandru Stoica este respinsă de Gavrilaș, faza continuă, fariștii trag din nou pe poartă, iar Coman respinge de pe linie
â–ºMin 80 Iese Ovidiu Herea și intră Cosmin Ionică
â–ºMin 74 Șut de la 25 de metri al lui Alexandru Stoica, apărarea blochează în centrul careului, dar până la Ursu, care reia slab, iar Gavrilaș reține
â–ºMin 73 La Metaloglobus, Andrei Lungu este schimbat cu Andrei Ionescu. La Farul, Radu Zamfir îi ia locul lui Ștefan Cană
â–ºMin 75 Bodea pătrunde în careu, trage pe jos, însă Gavrilaș reține
â–ºMin 66 Lungu are un șut-centrare din stânga, mingea trece puțin peste transversală
â–ºMin 63 La Farul, Bodea intră în locul lui Halep
â–ºMin 50 După un corner de pe dreapta, Viorel Lică reia cu capul din 5 metri, însă mingea se duce puțin pe lângă bara din stânga și ratează egalarea
â–ºMin 46 La Metaloglobus, Lucian Cazan e înlocuit cu Florin Plămadă, iar la Farul iese Antonio Cruceru și intră Alexandru Nicola
â–ºMin 37 Duminică prinde un șut bun de la 12 metri lateral stânga, însă Muțiu respinge în corner
â–ºMin 26 Antoche trage de la 30 de metri, însă Gavrilaș reține cu siguranță
â–ºMin 14 1-0 Șut centrare de pe dreapta a lui Ciocâlteu, mingea îl atinge pe Viorel Lică și se duce în plasă. Autogol pentru Farul
FINAL • FK CSIKSZEREDA – CSM REȘIȚA 1-0
Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita);
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase (ambii din Galați); Rezervă: Robert Avram (Pitești); Observatori: Dan Monea (Aiud) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).
â–ºFK Csikszereda: Gyenge – Palmeș, Csuros, Lalic, Majzik (cpt.), Sz. Veres, Kalman, Casiadi, Pinter, Hodgyai, Magyari
Rezerve: Bordas – Logon, Barta, M. Takacs, M. Corbu, Bara, Bajko
Antrenor: Valentin Suciu
â–ºCSM Reșița: Zimmermann – L. Acka, Ehmann, Vasiu, Vădrariu, Săulescu, Poiană, C. Cristea (cpt.), M. Coman, Dat, Danci
Rezerve: Horvat – Raph. Stănescu, Vlădia, Alin Lazăr, Banac, Gab. Răducan, D. Ene
Antrenor: Dorinel Munteanu
â–ºMin 89 Bruno Vasiu primește și el al doilea cartonaș galben și este eliminat. Reșița joacă în 9
â–ºMin 87 Iese Martin Takacs, accidentat, și intră Bajko Barna
â–ºMin 85 Iese Lorenzo Acka și intră Milorad Banac
â–ºMin 76 Intră Daniel Ene în locul lui Emanuel Dat
â–ºMin 75 Cristian Danci vede al doilea cartonaș galben și este eliminat
â–ºMin 72 Iese Szilard Magyari și intră Martin Takacs
â–ºMin 63 Laszlo Hodgyai este schimbat de Romaric Logon
â–ºMin 49 Gabriel Răducan e trimis pe teren în locul lui Dragoș Săulescu
â–ºMin 31 Csuros înscrie în poarta lui Zimmermann, însă reușita este anulată pentru o poziție de offside
â–ºMin 20 1-0 După o acțiune pe dreapta, Norbert Pinter finalizează cu un șut plasat, pe jos, din 15 metri, la colțul lung
PANDURII TÂRGU JIU stă, deoarece DACO-GETICA BUCUREȘTI s-a retras din campionat.
miercuri, 13 noiembrie, ora 17:30
FINAL • UNIVERSITATEA CLUJ – CONCORDIA CHIAJNA 2-1
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj);
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Radu Despa (Baia Mare); Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare); Observatori: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Adrian Lucaci (Arad).
â–ºMin 90+2 2-1 Florescu pasează înapoi din dreapta careului, Inacio Miguel centrează pe bara a doua, acolo unde Kay se demarcă singur, profită de ieșirea greșită a lui Costache și trimite pe lângă acesta, din 7 metri, cu pământul, la colțul lung
â–ºMin 88 1-1 Tiago Gomes trage de la 20 de metri central, Dican e pe direcție și preia, se întoarce și trimite din 10 metri, Costache respinge salvator în dreapta sa, acolo unde urmărește George Florescu, iar mijlocașul trimite din 4 metri în plasă, la colțul lung
â–ºMin 67 Eugen Nica îl lovește în față pe Telcean, vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Chiajna va juca în inferioritate în ultimele minute
â–ºMin 41 0-1 Alexandru Albu bate penalty-ul pe jos, tare, în stânga, și deschide scorul pe Cluj Arena. Dur-Bozoancă a sărit în partea opusă
â–ºMin 39 Bilal Bari urmărește o minge în stânga careului, Rareș Takacs îl urmează și atacantul Chiajnei pică. Arbitrul dă penalty. Bari a picat după ce ar fi fost împiedicat, dar nici pe reluare nu se vede dacă a fost atins de Takacs sau și-a dat singur cu dreptul în stângul
miercuri, 13 noiembrie, ora 19:30
FINAL • CS MIOVENI – RAPID 1-5
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița – Prahova) și Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe); Rezervă: Sorin Costreie (Buftea); Observatori: Marcel Savaniu (Brașov) și Mircea Bucur (Târgu Mureș).
â–ºMin 90+1 1-5 Contraatac 5 contra 2 al Rapidului, Hlistei pătrunde pe centru, îi pasează în față lui Brighton Labeau, care preia și finalizează cu un șut în forță pe lângă Croitoru
â–ºMin 75 1-4 Rapidiștii pornesc pe un contraatac în dreapta, Sefer pătrunde în careu, pasează pe jos în partea opusă, Cătălin Hlistei preia cu dreptul și trage cu stângul pe jos, la colțul lung, fără speranțe pentru Croitoru
â–ºMin 58 1-3 Voicu îi pasează în careu lui Sefer, care îl fentează pe Burnea, centrează în fața careului mic, acolo unde Petre Goge reia cu călcâiul și înscrie pe lângă Croitoru
â–ºMin 39 1-2 Djuric bate un corner din dreapta, mingea e respinsă în partea opusă, Goge șutează pe jos din 16 metri lateral stânga, Sima scapă balonul în față, printre picioarele lui Celea, iar Facundo Mallo îl împinge dintr-un metru în plasă
â–ºMin 27 1-1 Degajare lungă a lui Raul Costin, Balint îl scoate din joc pe Bonnin cu demarcarea sa, Simon Măzărache scapă singur cu Tătaru, trimite mingea pe sub acesta, apoi are poarta goală în față și înscrie
â–ºMin 8 0-1 Antonio Sefer preia în dreapta după ce Burnea a ratat respingerea cu capul, pătrunde spre centru și trage plasat din marginea careului la colțul lung
marți, 12 noiembrie, ora 19:30
FINAL • PETROLUL PLOIEȘTI – VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU 3-1
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova);
Arbitru: Bogdan Dumitrache (București); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Doru Zamfir (Slatina); Rezervă: Cristina Mariana Trandafir (București); Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
â–ºMin 43 3-1 Marinescu centrează bine dintr-un corner de pe stânga, Astafei nu ajunge la minge la colțul scurt, Ionuț Cioinac reia cu capul de la prima bară și înscrie la colțul lung. Moga a ieșit târziu și s-a și lovit de un coechipier
â–ºMin 40 2-1 Alexandru Saim Tudor reușește o „folha seca” dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri central, mingea se duce peste zid și apoi își pierde din altitudine, Moga e păcălit și, chiar dacă o atinge, nu poate evita golul, respingând în poartă. Petrolul întoarce scorul
â–ºMin 34 Gavrilă bate mult peste poartă o lovitură liberă de la 30 de metri ușor lateral dreapta. Petrolul continuă să pună presiune
â–ºMin 30 1-1 După o centrare înaltă dintr-un corner de pe dreapta a lui Gavrilă, Olaru câștigă duelul aerian în stânga cu Gîrbiță, trimite cu capul în fața careului mic, acolo unde Antoniu Manolache, nemarcat, reia din 6 metri la colțul lung, spre disperarea lui Oros, care a plonjat pentru a bloca șutul, dar n-a ajuns la timp. Moga a rămas nemișcat pe linie. Manolache (19 ani) e la al zecelea meci în acest sezon și la primul gol pentru Petrolul și își repară greșeala de la golul lui Astafei, când l-a scăpat din marcaj
â–ºMin 21 0-1 Vasile Pop îl surprinde pe Cezar Lungu dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral stânga, trimite pe lângă zid la colțul scurt, portarul nu ajunge la minge, care lovește bara și se duce în centrul careului, unde Victoraș Astafei îi ia fața lui Manolache și înscrie cu capul din 8 metri sub transversală. Petrolul ia gol de la un fost jucător al ei