Niculescu nu regretă că a rămas la CS Mioveni: „Nu sunt obișnuit cu jumătățile de măsură”

Marius ANGHEL 13 Jan. 2015, 19:12 Pregătiri, amicale
Niculescu nu regretă că a rămas la CS Mioveni:**

Claudiu Niculescu a revenit și el la Mioveni, după o pauză de o lună, deși în această iarnă au fost mai multe voci care îl dădeau ca și plecat la Dinamo sau la Petrolul. Tehnicianul a vorbit cu jurnaliștii prezenți despre ofertele pe care le-a avut și le-a refuzat și a lansat o ipoteză care va fi cu siguranță apreciată de suporterii echipei: în Liga 1 cu CS Mioveni!

– Cum a fost în vacanță?
– A fost o vacanță lungă, 30 de zile, în care băieți s-au relaxat, și la fel am făcut și eu. S-a încheiat astăzi (n.r. – luni) această vacanță și acum dăm drumul la treabă. Începem anul cu mare încredere și cu speranța că vom continua lucrurile bune pe care le-am făcut anul trecut. Cu multă muncă, cu siguranță vom face lucruri frumoase în continuare.

– Ce urmează în perioada viitoare?
– Ne așteaptă un program foarte greu pe plan local, după care vom merge două săptămîni la munte, pentru o pregătire și mai grea. Sunt convins că băieții se vor descurca.

„Obiectivul meu personal și al băieților este să ne clasăm pe locul 2”

– Claudiu, care este obiectivul e­chipei?
– Obiectivul nostru, stabilit de conducere, este clasarea pe unul din locurile 1-5, însă obiectivul meu personal și al băieților este să ne clasăm pe locul 2. Avem șanse mari să ajungem pe locul 2, mai ales că ne despart două puncte de această poziție.

– Cine pleacă, cine vine?
– Cu siguranță, vor pleca dintre jucători, dar, în general, avem lotul complet. Ca în fiecare pauză competițională, vor și pleca, dar vor și veni jucători. Suntem în discuții cu câțiva jucători, însă prefer să nu dau nume. Nu vor veni foarte mulți, dar cu siguranță ne vom întări, pentru că trebuie să dăm serios drumul la treabă.

– Regreți că nu faceți un cantonament în străinătate, unde condițiile climaterice sunt altfel?
– Mi-aș fi dorit și un cantonament afară, dar mă gândesc și la posibilitățile financiare ale clubului. Nu orice club de Liga a II-a își permite să facă un stagiu de pregătire centralizată afară. Eu sunt însă mulțumit cu ce avem aici, cu ce mi se pune la dispoziție și de condițiile de lucru.

„Trică mi-a promis că, dacă va merge la CFR, va cere să se rejoace meciul”

– Poate fi ajunsă Timișoara din ur­mă?
– E greu… Distanța e cam mare față de primul loc. Vom munci însă și vom lupta pentru acest obiectiv. Noi ne-am dori să ajungem și Timișoara, dar mai întâi trebuie să ne consolidăm poziția după primele etape.

– La CFR este acum antrenor fostul tău coleg Trică. Mai speri în rejucarea meciului?
– … Cu Trică am vorbit înainte să fie numit antrenor la CFR Cluj și mi-a promis că, dacă va merge la CFR, va cere să se rejoace meciul. Acum, sper să nu fi uitat între timp ce a promis.

– Ai rămas la Mioveni, deși ai avut oferte de la Dinamo și Petrolul. Regreți că nu te-ai întors în Liga 1?
– Am rămas la Mioveni și nu regret nimic. Conducerea mi-a oferit condiții foarte bune și îmi oferă în continuare. Sigur, e flatant să ai asemenea oferte, dar, cum am mai spus-o, nu sunt obișnuit cu jumătățile de măsură. Vreau să duc la capăt proiectul pe care l-am început aici. Toate la timpul lor și cu Liga 1! Voi face acest pas, spre Liga 1, la un moment dat, poate chiar cu Mioveniul. Eu mai am contract aici, mă simt foarte bine, băieții sunt foarte buni, talentați și mă fac să nu regret alegerea făcută.

Articol și foto de Silviu MIHAI

Marius ANGHEL 13 Jan. 2015, 19:12 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă