FCM Baia Mare are din nou antrenor principal. Dorin Toma a revenit la echipă, înduioșat de mesajul jucătorilor. „Am riscat mult, a ieșit pentru moment”

Marius ANGHEL 28 Apr. 2016, 14:29 Seria 2

FCM Baia Mare a rămas, începând de luni, fără antrenorul principal Dorin Toma, iar la meciul de marți cu FC Brașov pe banca tehnică a stat „secundul” Cristian Bogdan. Victoria cu „stegarii” și insistențele jucătorilor l-au făcut pe Toma să se râzgândească. Acesta s-a întors la echipă și azi, 28 aprilie, a condus antrenamentul băimărenilor.

„Voi continua contractul până la capăt. Am făcut acest lucru datorită presiunilor care erau. Jucătorii mei erau foarte nemulțumiți. Am reușit, până la urmă, să rezolvăm multe lucruri din cele pe care le-am avut până acum și sperăm să avem liniștea necesară să ne ducem la bun sfârșit acest retur de campionat. Bineînțeles, cu UTA va fi un meci dificil. Venim după victoria de la Brașov, unde băieții s-au dăruit foarte mult. Au avut multă ambiție. Le mulțumesc pentru mesajul pe care mi l-au transmis. Știau că pentru ei am făcut ceea ce am făcut și o să fac ori de câte ori va fi nevoie, dar, sincer, sper să nu mai ajung în situația asta. Am riscat mult, a ieșit pentru moment și mă bucur că jucătorii mei vor avea liniște. Vor petrece sărbătorile fericiți alături de familii și, pe viitor, să fie mult mai bine decât a fost până acum. Va fi o dublă cu UTA, dar sperăm ca jocul de la Brașov să se concretizeze și în meciul cu UTA și să bucurăm spectatorii, care sperăm să fie într-un număr cât mai mare alături de noi, sâmbătă”, a declarat Dorin Toma, antrenorul echipei băimărene.

FCM are două meciuri grele în următoarele două etape. Sâmbătă, de la ora 11:00, întâlnește pe teren propriu pe UTA, a doua clasată din play-off, iar săptămâna viitoare joacă returul la Arad. Băimărenii sunt pe ultimul loc în play-off-ul Seriei I și au moralul ridicat după ce marți au câștigat primul loc joc din acest turneu, la Brașov.

Ignea: „S-au rezolvat probleme minime. Nu s-au rezolvat în mare și ce trebuia”

Jucătorii clubului de sub Dealul Florilor sunt mult mai liniștiți acum că s-au rezolvat unele probleme și că Dorin Toma a luat decizia de a se întoarce la echipă. „Avem un nou și un vechi antrenor la echipă. Sperăm să câștigăm sâmbătă, să-i facem o surpriză mai mare decât cea de la Brașov. Atmosfera la echipă e bună, așa a fost și înainte. Am făcut un grup unit și asta s-a văzut și la meciul de la Brașov și toate meciurile care le-am jucat până acum, cu toate problemele pe care le-am avut. S-au rezolvat probleme minime. Nu s-au rezolvat în mare și ce trebuia. Sperăm să se rezolve pe viitor să plecăm în vacanță cât mai liniștiți. Meciul cu UTA va fi un meci greu cu o echipă bună, dar noi trebuie să câștigăm neapărat meciurile ca să ne luăm revanșa de la meciul cu Gaz Metan Mediaș”, a explicat căpitanul FCM-ului, Alin Ignea, completat de fundașul Florin Ilie: „Ne bucurăm că a revenit din nou la echipă. Aveam așa o oarecare speranță că se va întoarce. Ne bucurăm că facem din nou echipă și sperăm ca meciurile care ne-au mai rămas să scoatem maximum din ele. Va fi un meci dificil, deoarece ei se află în primele trei clasate și trag la promovare, iar nouă ne-au cam scăzut șansele de a promova, vrem să scoatem maxim pentru că jucăm pentru noi, pentru acest oraș și sper să câștigăm”.

Articol scris de Carmen BIZĂ‚U

Marius ANGHEL 28 Apr. 2016, 14:29 Seria 2
Pe aceeași temă