Nervii au cedat în Podgorie: Popa și Artimon au fost la un pas de bătaie

Marius ANGHEL 09 May. 2015, 19:06 Campionat

Șoimii Pâncota și FC Caransebeș își îndepliniseră obiectivul stagional, respectiv salvarea de la retrogradare, drept pentru care se părea că jocul din aceată dimineață va fi mai mult unul de vacanță. Lucrurile nu au stat tocmai așa, în special pentru vizitatori, care ar fi avut primă în cazul unui succes. Apoi, după cum anticipam, Alin Artimon ținea foarte mult la o ultimă impresie bună din partea echipei sale, care a mai avut și sincope în acest play-out.

În prima jumătate de oră, „gugulanii” au cam făcut legea pe teren, au marcat odată și erau în căutarea golului doi. „Șoimii” s-au trezit din pumni, Rusu a dat semnul revenirii cu niște intrări bărbătești, la una dintre ele Artimon având ceva de comentat. Ionuț Popa l-a îndemnat pe omologul său de pe banca bănățenilor să-și vadă doar de jucătorii săi, acesta din urmă răspunzând ironic. „Mister” a explodat și l-a insultat pe Artimon, care nu s-a lăsat mai prejos și a jignit și el, legându-se de vârsta lui Popa. Cum ambii au trecut la amenințări și au încercat să se apropie unul de altul, arbitrul de rezervă l-a atenționat rapid pe „centralul” Flueran, care i-a trimis în afara terenului pe cei doi tehnicieni.

Bineînțeles, cei de la tribuna oficială au intervenit în favoarea lui Ionuț Popa, moment în care Pavel Piroș i-a rugat să se potolească pentru a evita un scandal și mai mare. Cum doleanța președintelui Pâncotei nu au prea au fost ascultate, acesta a plecat supărat în zona vestiarelor.

Câteva minute mai târziu, după ce s-a auzit ultimul fluier al primei reprize, Ionuț Popa și Alin Artimon s-au intersectat pe gazon, în drumul spre vestiare. Schimbul de replici acide a continuat, cei doi apropiindu-se periculos de mult, ba chiar s-au îmbrâncit pentru câteva secunde până la intervenția agenților de ordine, dar și a „veteranului” Dumitru Mitu. A fost momentul în care Piroș a sprintat și el în zona de conflict pentru a-l certa pe fostul mijlocaș al lui Panathinaikos, temându-se pentru o eventuală eliminare și amendă aplicată clubului de Comisia de Disciplină. Au fost momente de haos total, spiritele fiind stinse cu greu.

Din fericire, ambele tabere au fost civilizate după pauză. Ba mai mult, după meci, Ionuț Popa a susținut că s-a împăcat cu Artimon. „Astfel de lucruri se mai întâmplă în fotbal. Știți bine că avem exemplul lui Cârțu, care a spart acel geam de plexiglas la un meci de Champions League. Nu cred că se poate vorbi și despre un conflict între generații în acest caz. Eu chiar nu eram nervos, doar m-a intrigat faptul că a zis ceva urât, a fost ironic la adresa mea. M-am împăcat cu Artimon la sfârșit, nu e nicio problemă”, a spus Ionuț Popa la conferința de presă de după meci.

În sala de conferință, lângă „Mister” a luat loc Alin Paleacu. „Secundul” Caransebeșului a motivat absența lui Artimon printr-o presupusă ședință cu jucătorii. „Nu au fost nu știu ce tensiuni, se întâmplă la fotbal. Nervii sunt întinși la maxim, se întâmplă și la Champions League, nu doar la noi”, a punctat Paleacu.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 09 May. 2015, 19:06 Campionat
Pe aceeași temă