„U” Cluj câștigă fără nicio problemă cu SSC Farul și urcă din nou pe loc promovabil direct. Goga, gol ca acum 11 ani, la ultima întâlnire dintre echipele din Cluj și Constanța

Marius ANGHEL 13 Apr. 2019, 15:59 Campionat
  • Reîntoarsă acasă după ce i-a dat cu terenul în cap la București fostei prim-divizionare Daco-Getica (6-2), Universitatea Cluj a avut o misiune facilă în fața mult lăudatei SSC Farul și s-a impus cu 2-1, după ce constățenii au redus din diferență la ultima fază. Echipa lui Petre Grigoraș n-a jucat mai nimic pe Cluj-Arena, însă, bineînțeles, poate acuza șocul trăit încă din minutul 3, când a luat primul gol. Cu cele trei puncte, trupa lui Bogdan Lobonț o egalează din nou pe Chindia și îi trece în față cel puțin până mâine, când se joacă la Târgoviște. În schimb, Farul, la cum „a jucat” astăzi, merită să ia drumul Ligii 3, acolo unde nu se transmit meciuri la TV și pot să evolueze după bunul plac.

 

 

La chiar prima fază de poartă a meciului, după un corner bătut din dreapta de Taub, Cristian Gavra a urmărit singur mingea la prima bară și a îndeplinit o simplă formalitate din 5 metri, cu Avram mascat de un coechipier. Ulterior, cu avantaj pe tabelă, „U” Cluj aproape că n-a mai jucat nimic, s-a retras în propria jumătate și a așteptat să vadă replica Farului, care nu mai venea. Moldovan (24) a avut în cele din urmă un șut de la distanță, însă Dinu a respins fără probleme. Apoi Ehmann a tras și el pe jos, la prima bară, Dinu a blocat în față, pentru ca Surdu să trimită în blocaj.

Ocazie adevărată de gol au avut însă tot clujenii. Goga (32) a centrat dintr-un corner de pe stânga, Gavra a devia de la prima bară la colțul lung, acolo unde, Florescu, urcat singur la 5 metri, a trimis, incredibil de slab, peste poartă. Cam atât s-a întâmplat în prima repriză. Hai, poate fariștii au contat și la șutul-centrare al lui Neciu (43) dus norocos către poartă, însă la care Dinu a boxat peste transversală.

În repriza secundă, Florescu a avut prima șansă pentru „U” Cluj abia în minutul 53, când șutul său de la 10 metri ușor lateral stânga a fost pe direcția lui Avram, care a respins în corner. Iar apoi a urmat golul care a liniștit spiritele oricum calme. Pe o greșeală pe fază de contrucție, Giurgiu a primit după recuperare, i-a trimis scurt lui Florescu, iar acesta a pasat pe culoar pentru Dorin Goga (59), care a scăpat în careu, a fentat portarul și a înscris la rădăcina colțului scurt.

Goga marcase și la precedenta întâlnire dintre „U” Cluj și Farul, în urmă cu 11 ani, în 2008, la meciul desfășurat pe fostul stadion „Ion Moina”, actualul Cluj Arena. Farul învingea însă cu 2-1, după ce Marius Ene și Cosmin Băcilă întorceau scorul. Acum, urmașii acelei echipe constănțene au făcut mai mult figurație pe teren.

Fotescu (69) putea reduce din diferență când a scăpat singur cu portarul, însă i s-au înmuiat genunchi și a tras direct în portar, iar în partea opusă Goga a șutat la fel de slab din dreapta, tot pe Avram, care a blocat. Încă același Fotescu (75) a avut încă o șansă să-și bage echipa în meci, dar de această dată a tras din 10 metri direct în transversală. Poate și ghinionul a fost cu Farul astăzi.

S-a demonstrat contrariul în prelungiri, când Diogo Rosado (90+4) a înscris pentru Farul din 4 metri, sub transversală, după o lovitură liberă bătută din stânga de Joao Diogo. Era însă prea târziu, fiindcă imediar arbitrul a fluierat finalul.

Cu 63 de puncte, „U” Cluj a egalat Chindia și i-a luat fața cel puțin până mâine, când joacă acasă cu penultima clasată ACS Poli. Liderul Clinceni rămâne însă la patru puncte în față. În schimb, SSC Farul are noroc că Daco-Getica a pierdut la Aerostar (2-1), astfel că rămâne la trei puncte peste ultima clasată în zona retrogradabilă.


 

Cu liderul Academica Clinceni învingător de dimineață în deplasarea de la Târgu Jiu, 2-0 cu Pandurii, și detașat la zece puncte de „U” Cluj, echipa antrenată de Bogdan Lobonț are o singură variantă pentru întâlnirea de astăzi, de la ora 14:00, de pe teren propriu, cu SSC Farul. Pentru a continua lupta pentru promovare, „Șepcile roșii” trebuie să câștige partida cu constănțenii. Însă și aceștia din urmă au nevoie disperată de puncte pentru a-și îndeplini obiectivul, acela de menținere în Liga 2.

„U” Cluj pare să fi ieșit din criza celor două eșecuri consecutive odată cu succesul clar obținut la București, 6-2 cu Daco-Getica, în timp ce „marinarii” vin după un egal obținut acasă cu ASU Poli, scor 1-1, și sunt la doar trei puncte peste ultima poziție retrogradabilă.

Golgheterul Universității și al Ligii 2, Cristian Gavra, spunea înaintea meciului cu SSC Farul că echipa sa nu-și mai permite nicio sincopă în drumul ei de îndeplinire a obiectivului, promovarea în Liga 1. „Am făcut un meci perfect la București. Am marcat repede, am controlat jocul și am arătat foarte bine, atât din punct de vedere ofensiv, cât și defensiv. Obiectivul meu nu este să fiu golgheterul campionatului la finalul sezonului, ci să promovez cu „U” Cluj în Liga 1. Ne așteaptă o partidă dificilă, la fel ca toate celelalte nouă rămase de jucat și suntem conștienți că nu avem voie să mai facem pași greșiți. Farul a arătat altceva în ultima perioadă, dar noi am suferit cu CS Mioveni prima înfrângere acasă din această stagiune și vrem să ne revanșăm față de suporteri. Trebuie să câștigăm toate meciurile, iar la final să ne bucurăm împreună de promovare”, a declarat Gavra.

Încrezător că se poate obține o victorie cu SSC Farul este și Alexandru Coman. „Am strâns rândurile după întâlnirea cu CS Mioveni, am văzut unde am greșit și am reușit un meci foarte bun la București. Ne așteaptă un joc interesant, disputat, având în vedere că Farul vine după câteva rezultate pozitive, însă noi ne dorim victoria. Ne gândim numai la promovare, pentru că avem cel mai bun lot din Liga a 2-a, condiții ideale de pregătire, suporteri minunați și un stadion pe măsură”, a spus jucătorul de bandă dreaptă.

De partea cealaltă, SSC Farul vine după trei meciuri consecutive fără înfrângere, dă impresia că începe într-adevăr să joace după schimbările majore din lot făcute în iarnă. Antrenorul Petre Grigoraș era nemulțumit că echipa sa a fost „măcelărită” de arbitru în precedentul joc, însă spune că merge la Cluj să obțină punct sau puncte. „În afară că am ratat victoria, avem și mai mulți suspendați. Așa s-a considerat, că a fost un măcel pe teren și au fost nevoiți să ne dea foarte multe cartonașe, un lucru care mă pune serios pe gânduri. Atât. Dar mergem la Cluj să ne jucăm șansa, pentru că avem și noi obiectivele noastre și nu putem să cedăm niciun metru, întrucât situația se agravează. Am avut o perioadă bună, am făcut un mic pas, dar, din păcate, azi (n.r. – miercuri) ne-am împiedicat puțin. Să sperăm că ne vom reveni în meciurile următoare. Ne așteaptă partide foarte grele, chiar și pe teren propriu, contra unor echipe cu care ne luptăm direct pentru supraviețuire, cum a fost și meciul cu ASU Poli”, a spus Petre Grigoraș.

În tur, Universitatea Cluj s-a implus la Constanța cu 3-0 prin golurile marcate de Dorin Goga (7 – penalty), Octavian Ursu (55) și George Florescu (80).

Înaintea desfășurării etapei a 30-a, „U” Cluj se află pe locul 3, cu 60 de puncte, în timp ce SSC Farul ocupă poziția a 14-a, cu 33 de puncte, la trei lungimi peste echipa aflată pe ultima poziție retrogradabilă.

Ultimul meci dintre cele două echipe s-a desfășurat în urmă cu 11 ani, în aprilie 2008, pe fostul stadion „Ion Moina”, actualul Cluj Arena, atunci când, în Sâmbăta Mare, Farul învingea cu scorul de 2-1, după ce Dorin Goga reușea să deschidă scorul pentru „studenți”, iar constănțenii întoarceau rezultatul prin Marius Ene și Cosmin Băcilă. Victoria asigura menținerea Farului în Liga 1, în timp ce Universitatea era retrogradată matematic și se lupta pentru îndeplinirea baremului obligatoriu de 25 de puncte.

Site-ul oficial al Universității amintește că, de-a lungul timpului, „U” Cluj și Farul s-au întâlnit de 62 de ori (3 în Cupă, 58 în Liga 1 și un meci în Liga a 2-a), iar palmaresul este echilibrat, cu 27 de victorii ale Universității, 9 egaluri și 26 de succese ale constănțenilor.

Partida care se dispută pe Cluj Arena, la Cluj-Napoca, de la ora 14:00, va fi arbitrată de centralul Rareș George Vidican (Satu Mare) și de asistenții Ovidiu Timar (Marghita) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița). Rezervă este Zoltan Szekely (Baia Mare), în timp ce observatori au fost delegați Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Daniel Sabou (Zalău).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 30

COMENTARIUL LIVE:

â–º„U” Cluj: Iul. Dinu – Al. Coman, Andr. Cordoș, Sepsi, Taub – G. Florescu, Gab. Giurgiu – N. Janos (Burghele 60′), Goga (cpt.)(M. Coman 85′), Hațiegan – Gavra (Axente 72′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Văsălie, I. Ursu, Greu
Antrenor: Bogdan Lobonț

â–ºSSC Farul: R. Avram (cpt.) – Joao Diogo, Ispas, Ehmann, Neciu – Antoche (M. Fotescu 57′), Celestino – Diogo Rosado, R. Miranda, Tud. Moldovan (D. Toma 57′) – Surdu (C. Zamfir 65′)
Rezerve neutilizate: Mih. Popa – Sabangeanu, Iani, Șt. Pacionel
Antrenor: Petre Grigoraș

â–ºMin 90+5  Final de partidă. „U” Cluj se impune cu 2-1 și trece din nou pe locul 2, cel puțin până mâine, când joacă Chindia, echipă cu care se află la egalitate de puncte. Farul rămâne la trei puncte peste Daco-Getica, ultima clasată pe locurile retrogradabile

â–ºMin 90+4 2-1 Joao Diogo trimite o lovitură liberă din stânga la bătaie, în careul mic, mingea trece peste primul grup de jucători și ajunge la Diogo Rosado, care reia cu latul din 4 metri și înscrie sub transversală

â–ºMin 90+2 Celestino trage bine de la 25 de metri central, însă mingea se duce puțin pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 90+1 Fotescu este surprins în offside

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 Giurgiu trage de la 18 metri central pe lângă poartă, în stânga

â–ºMin 85 „U” face ultima schimbare. Iese Dorin Goga, în aplauzele spectatorilor, și intră Marius Coman

â–ºMin 78  Marco Ehmann îl trage din spate pe Goga, inclusiv după ce a picat în spatele său, și primește cartonașul galben

â–ºMin 75 Rosado pasează pe culoar în dreapta pentru Fotescu, care preia și trage cu stângul de la 10 metri, mingea lovește transversală și revine în teren

â–ºMin 72 Iese Cristian Gavra, ușor accidentat, și intră Mircea Axente

â–ºMin 70 Giurgiu pasează din prima, lobat, de la 35 de metri central, Goga preia în careu, în dreapta, și trage tare pe centru, Avram respinge în față, iar un coechipier degajează

â–ºMin 69 Pasă pe culoar în careu, Fotescu rămâne singur cu Dinu, trage, însă portarul respinge salvator în stânga

â–ºMin 65 Farul face și ultima schimbare. Iese Romeo Surdu și intră Cosmin Zamfir

â–ºPe teren și la precedenta întâlnire dintre „U” Cluj și Farul, în urmă cu 11 ani, în 2008, la meciul desfășurat pe fostul stadion „Ion Moina”, actualul Cluj Arena, Dorin Goga înscria și atunci. Farul învingea însă cu 2-1, după ce Marius Ene și Cosmin Băcilă întorceau scorul

â–ºMin 60 Prima schimbare la „U” Cluj. Iese Norbert Janos și intră Florin Burghele

â–ºMin 59  2-0 Contraatac „U” Cluj. Florescu pasează pe culoar pentru Dorin Goga, care preia perfect în fața careului, pătrunde până la 9 metri lateral dreapta, îl culcă pe Avram și înscrie pe jos la prima bară

â–ºMin 57  Petre Grigoraș face două schimbări. Ies Tudor Moldovan și Paul Antoche și intră Daniel Toma și Marius Fotescu

â–ºMin 53 Florescu șutează de la 10 metri ușor lateral stânga, însă Avram e pe direcție și respinge în dreapta, în corner

â–ºMin 52 Hațiegan îi dă direct în picior lui Rosado, urât, însă arbitrul nu dă galben, ci doar fault. Jucătorul Farului are nevoie de câteva momente bune pentru a-și reveni

â–ºMin 51 Neciu îl busculează pe Coman în incursiunea în dreapta careului a fundașului clujean, acesta din urmă pică, însă arbitrul lasă jocul să continue, deși a fost clar fault

â–ºMin 46  S-a reluat meciul de la Cluj-Napoca

â–ºMin 45+1 Pauză. Clujenii conduc cu 1-0, după golul din minutul 3 marcat de Cristian Gavra

â–ºMin 45+1 Moldovan primește în fața careului și șutează cu stângul direct pe Dinu, care reține fără probleme

â–ºMin 45  Prima repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 45 Gavra ridică o minge în careu pentru Hațiegan, dar trimite prea aproape de poartă, Avram iese și reține

â–ºMin 43 Neciu are o centrare înaltă din colțul stânga al careului, pentru Rosado, însă mingea se duce spre vinclu. Dinu boxează peste poartă, în corner

â–ºMin 38  Robert Neciu vede și el cartonașul galben după ce preia lung și îi dă în tibie lui Alexandru Coman

â–ºMin 38  George Florescu primește cartonașul galben după ce îl faultează din spate pe Ispas

â–ºMin 32 Centrare din corner din stânga a lui Goga, Gavra deviază de la prima bară la colțul lung, acolo unde, Florescu, urcat singur la 5 metri, reia incredibil, din plonjon, peste poartă. Avram era la prima bară, deci Florescu nu avea pe nimeni în față

â–ºMin 30 Ehman primește în fața careului, la 20 de metri lateral dreapta, trage pe jos la prima bară, Dinu respinge în față, Surdu urmărește și trage din 8 metri, însă în blocajul lui Sepsi, intrat prin alunecare

â–ºMin 28 Meci slab, foarte slab. Mai mult fotbal s-a jucat și în orezăria Baloteștiului, acolo unde CS Balotești și Sportul Snagov au încheiat la egalitate, scor 0-0

â–ºMin 24 Moldovan șutează bine, puternic, de la distanță, Dinu plonjează și respinge în dreapta

â–ºMin 17 Farul e încurajată la Cluj-Napoca de un micuț grup de cinci fani. Unul dintre ei ajunge pe pista de atletism și este imediat încolțit de stewarzi, însă se pare că va fi lăsat să urce din nou în tribună. Meciul e plictisitor. Nu se joacă nimic

â–ºMin 3  1-0 Taub bate un corner din dreapta, Cristian Gavra următește singur la prima bară, reia cu capul din 5 metri și înscrie la colțul scurt. Avram, mascat și de un coechipier, deviază mingea, însă nu poate evita golul colțul său

â–ºMin 1  A început partida de pe Cluj Arena, bineînțeles, după ce s-a cântat imnul Universității Cluj, dar și cel național

Marius ANGHEL 13 Apr. 2019, 15:59 Campionat
Pe aceeași temă