Kay are zilele numărate la „U” Cluj: „Cred că vom ajunge la o soluție de compromis.” Fundașul a dezamăgit în tricoul alb-negru, dar „se ține” de contract

După încheierea primei părți a sezonului, „U” Cluj s-a despărțit oficial de patru jucători. Toți, străini: fundașii Tiago Gomes (33 ani) și Andre Ceitil (24 ani), mijlocașul Arnaud Guedj (22 ani) și atacantul Rafa Miranda (23 ani). În lotul antrenat de Adrian Falub au mai rămas, astfel, încă trei jucători de alte naționalități decât cea română: portughezul Inacio Miguel (24 ani, fundaș), capverdianul Kay (31 ani, fundaș) și moldoveanul Artur Crăciun (21 ani, fundaș). Dintre aceștia, cel puțin Kay este și el pe făraș, însă conducerea clubului nu a ajuns la un acord cu agentul jucătorului în privința rezilierii contractului.

Carlos Daniel Silveira da Graça, numele din buletin al lui Kay, a fost utilizat în 21 de etape la „U” Cluj în doar 13 meciuri, în zece dintre ele ca titular, și a marcat trei goluri. În ciuda trecutului său, cu meciuri în prima ligă din Portugalia la Belenenses sau la U Craiova, în Liga 1, jucătorul din Insulele Capului Verde a avut probleme evidente în a se impune în echipa clujeană, în Liga 2. Evoluțiile neconvingătoare au fost observate imediat și de suporterii Universității, iar antrenorul Adrian Falub nu s-a sfiint să-l critice în repetate rânduri după jocuri, la fel cum a făcut-o cu toți străinii.

Kay nu mai are viitor la „U”: „Sper ca până la finalul lunii ianuarie să găsim o soluție în ceea ce-l privește”

Kay rămâne însă, deocamdată, pe loc la „U” Cluj, fiindcă nu s-a ajuns la un acord pentru o despărțire amiabilă. Directorul general Daniel Stanciu spune însă că jucătorul este pe lista de transferuri și că despărțirea este iminentă. Stanciu vorbește însă și despre diminuări de salarii pentru ceilalți jucători din lot, având în vedere că echipa nu mai are ca obiectiv promovarea în acest sezon.

„Pe Kay l-am pus pe lista de transferuri și sper ca până la finalul lunii ianuarie să găsim o soluție în ceea ce-l privește. Este un jucător care a semnat pe trei ani, așa că nu putem rezilia unilateral contractul. Sunt jucători cu care nu am avut probleme din punct de vedere al caracterului și al profesionalismului, ne-am înțeles perfect, însă am ajuns la concluzia că e mai bine să ne despărțim (n.r. – se referă la cei patru cu s-au semnat rezilierile: Tiago Gomes, Andre Ceitil, Rafa Miranda, Arnaud Guedj). Cred că, împreună cu impresarul lui Kay, vom ajunge la o soluție de compromis.

Restul jucătorilor cu care am apucat să discutăm despre diminuarea salariilor au înțeles situația, iar acest lucru ne-a bucurat. Banii și-i vor recupera prin evoluțiile lor și a avansării echipei în clasament. Sunt conștienți și ei că împreună putem să reglăm situația”, a spus Stanciu.

Ce urmează? „Vor veni fotbaliști care să ne ajute pe o perioadă mai lungă de timp”

Daniel Stanciu a vorbit și despre campania de achiziții din această iarnă și tactica pentru partea a doua a sezonului, una în care se va încerca formarea unui grup unit pentru următoarea ediție a Ligii 2.

„Avem o listă de jucători cu care am demarat negocierile. Vor veni fotbaliști care să ne ajute pe o perioadă mai lungă de timp, dar și fotbaliști care să completeze lotul. Vorbim despre jucători de bază, care să creeze scheletul important al Universității în viitorul sezon și jumătate. Avem mai multe nume în vedere, unii dintre ei evoluează în Liga 1, așa că vom ști ceva concret abia după ce se va întrerupe campionatul și acolo. Discutăm, așadar, atât cu jucători români, cât și cu străini. Ne interesează mai mult să aducem jucători români care cunosc Liga a 2-a, pentru că ea are o particularitate aparte. Nu vrem să mai repetăm greșelile din ultimul an, cel puțin în ceea ce privește salariile. Am stabilit un cuantum, anumite bonusuri și, în funcție de evaluare, toată lumea va fi cam pe același palier”, a mai declarat Stanciu în conferința de presă în care s-a analizat prima parte a sezonului.

„Avem un lot restrâns, dar vom face niște transferuri, sunt câțiva jucători cu care am discutat de mai mult timp. Ei sunt greu de convins, având în vedere situația noastră din clasament. Până nu demult, salariile au fost mari la „U”, lumea s-a obișnuit cu acest detaliu, iar acum e dificil să aduci pe cineva pe o remunerație conformă cu nivelul Ligii a 2-a. Sunt încrezător, însă, că până la reluarea campionatului vom avea un lot competitiv”, a spus și antrenorul Adrian Falub.

„U” Cluj a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 13, cu 25 de puncte, la patru puncte peste Concordia Chiajna, ultima clasată pe locurile retrogradabile, și la zece puncte sub Rapid, ocupanta locului 3, care duce la barajul pentru promovare.

Pe aceeași temă