Colonia portugheză de la „U” Cluj se risipește! Primii patru jucători care pleacă de la echipă după o primă parte de sezon dezastruoasă

Colonia portugheză de la

Colonia portugheză de la „U” Cluj creată în vara trecută de fostul manager Octavian Moraru și contestată aproape la fiecare joc după instalarea lui Adrian Falub e aproape risipită. Trei dintre acești jucători rămași încă în lot până la finalul primei părți a sezonului, nominalizați mai tot timpul ca verigi slabe ale echipei, considerați sub valoarea care se voia la club pentru a se ataca promovarea, și-au reziliat contractul. În plus, alături de aceștia, pleacă și străinul adus după numirea lui Falub.

Fundașii Tiago Gomes (33 ani) și Andre Ceitil (24 ani), mijlocașul Arnaud Guedj (22 ani) și atacantul Rafa Miranda (23 ani) sunt primii jucători de care „U” Cluj se desparte după ce echipa și-a încheiat meciurile din 2019. 

„Sper ca unii jucători de la noi să-și ceară transferul după acest meci. Eu, dacă aș fi jucător la „U” Cluj și dacă aș fi jucat cu Poli Timișoara și CSM Reșița și n-aș fi reușit să câștig, m-aș gândi foarte serios la cât de bun sunt ca jucător. Aceste echipe sunt unele modeste, trebuie să recunoaștem acest lucru. Noi am câștigat puncte doar că am avut o bună organizare de joc, dar ca valoare individuală am lăsat de dorit. Mi se pare jenant că n-am reușit să câștigăm în fața unei echipe care nu a trecut de centrul terenului”, spunea Adrian Falub după remiza de pe teren propriu cu CSM Reșița (scor 1-1), în care jucau Gomes, Ceitil și Rafa Miranda.

Tiago Gomes a evoluat în 12 meciuri, Andre Ceitil a fost utilizat în 13 partide, Rafa Miranda a prins 17 jocuri, în timp ce Guedj, adus în timpul campionatului, a fost trimis pe teren de 7 ori. Niciunul nu a marcat în Liga 2.

Odată cu cei patru jucători, de „U” Cluj s-a despărțit și Alexandru Buza, specialistul în medicină sportivă și nutriție al echipei.

„FC Universitatea Cluj s-a despărțit de patru jucători!
Clubul nostru și jucătorii Tiago Gomes, André Ceitil, Rafa Miranda respectiv Arnaud Guedj au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractelor.
Odată cu ei s-a despărțit de „U” Cluj și specialistul în medicină sportivă și nutriție, Alexandru Buza.
Le mulțumim tuturor pentru munca depusă la Universitatea și le dorim mult succes în continuare!”
, a anunțat „U” Cluj.

Trei jucători străini mai are „U” Cluj în lot

În lotul Universității Cluj mai sunt în acest moment încă trei jucători străini: portughezul Inacio Miguel (24 ani, fundaș), capverdianul Kay (31 ani, fundaș) și moldoveanul Artur Crăciun (21 ani, fundaș).

„S-a investit foarte mult, tot ce s-a făcut în vară, ca strategie, bună sau rea, mai mult rea, dar s-au dat niște salarii și s-a pus acest obiectiv, ca echipa să promoveze și suntem foarte departe de asta. Pot să spun că așa cum au fost chinuiți suporterii Universității Cluj, așa vor fi chinuiți și jucători. Întotdeauna urmează și o răsplată”, spunea directorul general al „U” Cluj, Daniel Stanciu, pentru Liga2.ro, despre schimbările care vor urma la club după încheierea primei părți a sezonului.

„U” Cluj a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 13, cu 25 de puncte, la patru puncte peste Concordia Chiajna, ultima clasată pe locurile retrogradabile, și la zece puncte sub Rapid, ocupanta locului 3, care duce la barajul pentru promovare.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă