Victorie la limită la revenirea pe Știința și timișorenii urcă pe locul 6. ASU Poli – Știința Miroslava 1-0

Marius ANGHEL 04 Nov. 2017, 16:00 Campionat
Victorie la limită la revenirea pe Știința și timișorenii urcă pe locul 6.** ASU Poli - Știința Miroslava 1-0

ASU Politehnica poate urca două poziții în clasament în etapa a 15-a dacă o învinge astăzi, de la ora 14:00, pe teren propriu, pe Știința Miroslava. Cu ASA Târgu Mureș și CS Mioveni învinse în această rundă, echipa timișoreană le poate depăși la puncte și ar urca pe de pe locul 8 pe 6. Bănățenii au acum 20 de puncte, cu opt mai multe decât nou-promovata ieșeană Știința Miroslava, care pleacă în această partidă cu șansa a doua.

Contra Științei, ASU Poli revine pe stadionul Știința după ultimele meciuri desfășurate pe marele „Dan Păltinișanu”. „Alb-violeții” revin „acasă” și nu concep să nu obțină toate punctele în fața unei echipe a Miroslavei modeste.

ASU Poli vine după o înfrângere cu 0-1 la Sportul Snagov, în timp ce Știința Miroslava după un egal pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu. Ieșenii au în acest meci de la Timișoara și presiunea locului pe care îl ocupă după ce Luceafărul Oradea a câștigat cu UTA Arad, acum aflându-se pe penultimul loc în clasament, cu două puncte mai mult decât Foresta, care și ea a trecut în deplasare de Pandurii.

Partida care începe la ora 14:00, pe stadionul Știința din Timișoara, va fi arbitrată de centralul Sergiu Popa (Aiud) și tușierii Bogdan Ioan Dragoș și Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș). Rezervă este Răzvan Lădar (Oradea), iar observatori au fost delegați Cornel Corocan (Reșița) și Radu Bitea (Oradea).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 15-A

COMENTARIUL LIVE:

â–ºASU Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Krausz, Taub – Poparadu, A Ignea, C. Predescu (Coadă 85) – Sorescu, M. Staicu (Bădăuță 59′), Ghinescu (I. Plămadă 90+2)
Rezerve neutilizate: Fișteag – Giuricici, Măd. Stancu, Țugui
Antrenor: Bogdan Andone

â–ºȘtiința: Turiță – Ambrosie, Andr. Chindriș, Seb. Bucur, Agrigoroaei – H. Crișan, Cărăuș (Săvoaia 62′), Corban – Izmană (Viorică 56′), Al. Marin (cpt.)(Nemțanu 76′), Taciuc
Rezerve neutilizate: Țintea – Cerneuțanu, Ed. Sandu, Căruță
Antrenor: Adrian Kerezsy

â–ºMin 90+3 Final de meci. ASU Politehnica câștigă chinuit cu Miroslava, însă cele trei puncte o duc pe locul 6 în clasament, peste CS Mioveni și ASA Târgu Mureș, care au pierdut în această etapă. Știința ajunge pe penultimul loc în clasament după ce Luceafărul a câștigat la UTA.

â–ºMin 90+2 Iese Ghinescu și intră Plămadă

â–ºMin 89 Turiță prinde și mingea centrată de Sorescu

â–ºMin 86 Ghinescu trage din afara careului pe mijlocul porții și Turiță reține

â–ºMin 86 Agrigoroaei ia și el galben

â–ºMin 85 Coadă intră în locul lui Predescu

â–ºMin 85 Săvoaia trimite mult peste poartă din afara careului

â–ºMin 76 Iese Alexandru Marin și intră Cosmin Nemțanu

â–ºMin 70 Krausz acuză o accidentare în propriul careu și iese în afară pentru îngrijiri medicale

â–ºMin 64 Raul Krausz vede cartonașul galben

â–ºMin 63 Centrare din corner, Predescu e în poziție bună în centrul careului, însă reia defectuos din 8 metri

â–ºMin 62 Iese Cărăuș, intră Săvoaia

â–ºMin 59 Iese Staicu, intră Bădăuță

â–ºMin 56 Iese Izmană, intră Viorică

â–ºMin 55 Izmană bate o lovitură liberă de la 27 de metri, iar Dur-Bozoancă reține de sub transversală

â–ºMin 50 Miroslava trece pe lângă egalarea. Corban scapă singur cu Dur-Bozoancă, însă șutul său din 8 metri, lateral stânga, lovește bara de la colțul scurt, aproape de vinclu

â–ºMin 48 Taciuc bate o lovitură liberă de pe stânga, Alexandru Marin reia cu capul, însî Bozoancă reține în doi timpi

â–ºMin 46  A început repriza secundă

â–ºMin 45+1 Pauză la Timișoara. ASU Poli intră în avantaj minim la cabine după ce a controlat jocul în marea sa parte

â–ºMin 43 Ioan Mera ia și el cartonașul galben

â–ºMin 42 Taciuc trage din stânga, Krausz respinge cu piciorul, însă doar până la Corban, care trimite incredibil peste poartă, de la 12 metri central

â–ºMin 40 Taub trimite din stânga la prima bară, de unde Poparadu reia cu călcâiul, însă Turiță respinge în corner

â–ºMin 38 Staicu scapă singur cu portarul Turiță, pe care îl ia însă la țintă. Atacantul timișorenilor arată cât de ratangiu este

â–ºMin 36 Taub centrează de pe stânga, Staicu, din poziție ideală, trimite cu capul pe lângă poartă

â–ºMin 32 Krauzs respinge de pe linie mingea șutată de Taciuc din marginea careului, lateral stânga

â–ºMin 25 Predescu bate pe jos o lovitura liberă de la 17 metri, însă Turiță respinge de la rădăcina barei

â–ºMin 24 Andrei Chindriș vede cartonașul galben după ce l-a faultat pe Ghinescu la 17 metri de propria poartă

â–ºMin 15 Ignea reia cu capul de la 13 metri, în stânga portarului, dar peste bară, după o centrare bună a lui Ghinescu

â–ºMin 12 Sorescu are o acțiune în dreapta, centrează către Ghinescu, acesta deviază cu capul spre Staicu, însă Turiță e pe fază și evită un nou gol

â–ºMin 9 1-0 Predescu îi pasează lui Deian Sorescu, acesta avansează și pătrunde în careu și finalizează cu un șut din 14 metri ușor lateral dreapta la vinclu

â–ºSunt aproximativ 600 de spectatori prezenți pe stadionul Știința

â–ºMin 6 Staicu e surprins în offside la o pasă pe culoar a lui Ignea

â–ºMin 2 Taciuc e lansat bine de Izmană, însă Dur-Bozoancă e pe fază, e mai rapid și ajunge primul la minge

â–ºMin 1 A început partida Timișoarei cu Știința, de pe stadionul Știința

Marius ANGHEL 04 Nov. 2017, 16:00 Campionat
Pe aceeași temă