Returul Ligii 2 a început cu o primă surpriză. ASU Poli a câștigat la Mioveni, pe terenul echipei de pe locul 2. Turris profită și egalează Rapid. A fost nebunie între Snagov și Viitorul Pandurii

Marius ANGHEL 30 Nov. 2019, 18:54 Campionat
Returul Ligii 2 a început cu o primă surpriză.** ASU Poli a câștigat la Mioveni, pe terenul echipei de pe locul 2. Turris profită și egalează Rapid. A fost nebunie între Snagov și Viitorul Pandurii

Turul campionatului Ligii 2 s-a încheiat cu restanța dintre Dunărea Călărași și Rapid (scor 0-0), desfășurată miercuri, însă nu și meciurile din acest an. Astăzi, de la ora 11:00, începe returul, iar etapa a 20-a se va încheia tocmai luni seară, după Petrolul – Metaloglobus.

Astăzi, de la ora 11:00, sunt programate patru meciuri, la Mioveni, Timișoara (Electrica), Ghermănești și Miercurea Ciuc. A doua clasată, CS Mioveni, primește vizita celor de la ASU Poli, Ripensia joacă împotriva Argeșului, penultima clasată Sportul Snagov o întâlnește pe Viitorul Pandurii, iar Csikszereda se va lupta cu SCM Gloria Buzău. În această rundă, Concordia Chiajna va sta, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, retrasă între timp din campionat.

Și tot sâmbătă se vor mai disputa încă trei partide. De la ora 13:00, la Constanța, e meci important între Farul și Rapid. De la ora 15:00, pe Cluj Arena, se întâlnesc „U” Cluj și CSM Reșița. Iar de la ora 17:00, la Târgu Jiu, joacă Pandurii și Turris Oltul. Inițial, partida dintre Pandurii și Turris ar fi trebuit să aibă loc de la ora 11:00, însă a fost mutată după-amiază.

Duminică e programat un meci, la Călărași, de la ora 13:00, între Dunărea și UTA, iar luni, de la ora 18:00, are loc partida Petrolul – Metaloglobus.

UTA campioană de toamnă. CS Mioveni și Rapid completează podiumul

După încheierea turului și înaintea desfășurării primei etape a returului, dar amintind și că rezultatele obținute de Daco-Getica au fost anulate, clasamentul Ligii 2 arată în acest moment astfel. Poziția de lider este a echipei UTA (38 puncte). Pe locul 2 se află CS Mioveni (34 puncte), iar pe 3 este Rapid (32 puncte). Imediat sub podium se află Petrolul (30 puncte) și Turris Oltul (29 puncte).

În partea inferioară a clasamentului, cele patru locuri retrogradabile rămase după abandonul celor de la Daco-Getica sunt ocupate în acest moment de Pandurii Târgu Jiu (8 puncte), Sportul Snagov (9 puncte), CSM Reșița (17 puncte) și Concordia Chiajna (21 puncte). Tot 21 de puncte are și FK Csikszereda, însă echipa din Miercurea Ciuc are un golaveraj superior, 14-19 față 15-21.

Desfășurarea LIVE-TEXT a meciurilor din campionatul Ligii 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei 20, prima a returului:

sâmbătă, 30 noiembrie, ora 11:00
FINAL •  CS MIOVENI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA  0-1
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov); Asistenți: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și Cristian Voicu (Focșani); Rezerve: Mihail Sebastian Lastun (Râmnicu Vâlcea); Observatori: Liviu Seceanu (Galați) și Emanoil Popescu (Târgu Jiu).

â–ºCS Mioveni: Fl. Croitoru – Rob. Ghiță, Celea, Ct. Alexe, Burnea (cpt.) – Anghelina, M. Șerban – Măzărache, Coșereanu, Hergheligiu – Val. Balint
Rezerve: Bg. Preda – Ișfan, Cioargă, Trașcu, R. Costin, Ed. Stoica, Rădescu
Antrenor: Marius Stoica

â–ºASU Poli: Murariu – C. Jurj, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheș – Vidrăsan, Ignea, Bg. Vasile – C. Popescu, Mir. Axente, Zabun
Rezerve: M. Contra – Coadă, F. Trip, Ad. Ungureanu, Pițigoi, D. Radu, Motreanu
Antrenor: Octavian Benga

â–ºMin 82 La timișoreni iese Bogdan Vasile și intră Ionuț Coadă

â–ºMin 81 Schimbări la Mioveni. Ies Marian Șerban și Valentin Coșereanu și intră Ionuț Rădescu și Mihai Ișfan

â–ºMin 78 Timișorenii mută din nou. Iese Artiom Zabun și intră Adrian Ungureanu

â–ºMin 71 Raul Costin trage de la marginea careului, portarul respinge

â–ºMin 63 La Mioveni, iese Simon Măzărache și intră Raul Costin

â–ºMin 58 La ASU Poli, iese Călin Popescu și intră Fabio Trip

â–ºMin 54 Coșereanu pătrunde pe dreapta, centrează în forță în fața porții, iar Jurj respinge în corner, cu ceva emoții

â–ºMin 40 Balint cade în careu, solicitând penalty la un duel cu un fundaș advers, însă arbitrul lasă jocul să continue. Gazdele protestează vehement, iar Măzărache și Burnea văd cartonașul galben, la fel ca și „secundul” Mihai Olteanu

â–ºMin 36 0-1 Mircea Axente înscrie cu un șut din interiorul careului aproape de vinclu, după o respingere greșită

â–ºMin 35 Șerban trage tare pe jos din careu de la 11 metri, avand culoar, dar mingea trece pe lângă țintă

â–ºMin 31 Popescu șutează tare de la 20 de metri lateral dreapta, pe jos, balonul este deviat și trece milimetric pe lângă bară

â–ºMin 21 Anghelina trage puternic de la 20 de metri, portarul respinge cu greu

â–ºMin 17 Jurj centrează de pe dreapta, Axente apare la colțul scurt și reia periculos cu capul, puțin pe lângă

â–ºMin 10 Fază identică cu cea anterioară, portarul boxează, iar Măzărache reia din foarfecă din careu, paralel cu linia porții

â–ºMin 8 Lovitură liberă pentru gazde de la 20 de metri puțin lateral dreapta, Anghelina trage bine, peste zid, dar pe centru și portarul boxează

â–ºMin 2 Măzărache scapă pe stânga în careu, singur cu portarul, dar trage în Murariu

FINAL •  RIPENSIA TIMIȘOARA – CAMPIONII FC ARGEȘ  1-2
Stadion: Electrica (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Cristian Daniel Ilinca (Craiova); Rezervă: Tudor Florin Jurcă (Arad); Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) și Adrian Lucaci (Arad).

â–ºRipensia: Șt. Dobre – Caius Lungu, Hecsko, Apro (cpt.), C. Toma – Burdeț, Stoi – Al. Popovici, Al. Neagu, Chera – Alb. Voinea
Rezerve: Mociu – Tînc, Zaluschi, I. Gavrilă, T. Călin, Fotescu, Golda
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºCampionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Turda, Șerbănică, Mușat – Prepeliță (cpt.) – Rz. Matiș, I. Șerban, Blejdea, N. Popescu – Buhăescu
Rezerve: Micle – Ct. Barbu, Brînzan, Dănescu, Andr. Panait, I. Năstăsie, Rob. Grecu
Antrenor: Ionuț Badea

â–ºMin 90+3 Robert Grecu intră în locul lui Andrei Blejdea

â–ºMin 88 La Argeș, Ionuț Năstasie intră în locul lui Nini Popescu

â–ºMin 87 Dobre boxează o minge bătută din corner de dreapta de Mușat

â–ºMin 84 Dobre e ieșit aiurea, Blejdea centrează din stânga, mingea se duce puțin pe lângă poartă. Ripensia va termina meciul în 10, după accidentarea lui Burdeț

â–ºMin 82 Burdeț primește îngrijiri medicale pe teren și e apoi e scos cu targa în afara suprafeței de joc, pentru a fi dus la ambulanță. Ripensia a epuizat schimbările

â–ºMin 79 Matiș șutează de la 20 de metri, fără nicio problemă pentru Dobre

â–ºMin 77 Ionuț Șerban e înlocuit de Denis Brînzan

â–ºMin 75 Dublă schimbare la Ripensia. Vlad Chera e înlocuit de Tudor Călin, iar Alexandru Neagu de Marius Fotescu

â–ºMin 73 Neagu bate o lovitură liberă de la 24 de metri central, iar mingea șutată pe jos se duce pe lângă

â–ºMin 70 Neagu prinde un șut în forță de la 19 metri central, mingea se duce puțin peste transversală, fiind ușor deviată

â–ºMin 68 1-2 Mingea centrată din cornerul de pe dreapta ajunge la Andrei Prepeliță, în 2 metri, care o împinge cu capul în plasă. Dobre a ieșit pe sub minge

â–ºMin 67 Nini Popescu bate o lovitură liberă de la 18 metri central, mingea e deviata în corner

â–ºMin 62 Turda e găsit la 7 metri, dar trimite mult peste poartă

â–ºMin 57 Lungu încearcă o centrare de la peste 20 de metri, din dreapta, însă trimite mult peste. Execuția ratata stârnește nemulțumirea spectatorilor

â–ºMin 54 Popescu trimite în careu, la Turda, care, aflat la câțiva metri în dreapta, șutează, iar Dobre respinge

â–ºMin 50 Lovitură liberă bătută de la 22 metri ușor spre dreapta de Mușat, în gura porții, dar Dobre reține bine din fața lui Blejdea

â–ºMin 48 1-1 Centrare Voinea din dreapta, aproape de pe linia de aut, Alexandru Neagu marchează cu capul de lângă bara a doua

â–ºMin 46 La Ripensia, Adrian Zaluschi intră în locul lui Gabriel Stoi

â–ºMin 39 După ce se execută lovitura de colț, mingea ajunge în gura porții la Prepeliță, care trimite însă pe lângă buturi. Argeșul domină jocul

â–ºMin 38 Lovitură liberă de la 18 metri, în dreapta careului, Dobre boxează în corner mingea trimisa de Mușat spre bara a doua

â–ºMin 34 Atac prelungit al ripensiștilor, Neagu are culoar de șut din 12 metri dreapta, trage, dar Ducan intervine

â–ºMin 33 Corner de pe stânga bătut de Popovici, Ducan iese și boxează

â–ºMin 27 0-1 Centrate din stânga a lui Blejdea, iar Răzvan Matiș marchează din 3 metri

â–ºMin 26 Argeșul se apară foarte bine, fundașii lui Badea resping mai toate atacurile gazdelor, astfel ca Dunca e liniștit în acest start de meci

â–ºMin 24 Nini Popescu trage din 15 metri spre stânga, peste poartă. Oficialii argeșeni din tribuna își pun mâna în cap

â–ºMin 14 Ocazie mare pentru Argeș. Buhăescu centrează din dreapta, aproape de linia de aut, la Blejdea, care se află lângă bara din stânga, reia, dar Dobre reține

â–ºCirca 200 de spectatori asistă la acest meci de la Timișoara

â–ºMin 9 Șut pe jos al lui Neagu din poziție centrală, de la 17 metri, Ducan reține

â–ºÎn premieră pe arena Electrica, meciul începe după ce este intonat imnul României. De exemplu, pe Cluj Arena, la Cluj-Napoca, niciun meci nu începe fără ca imnul să fie pus la stația de amplificare. Gestul timișorenilor a făcut ca partida să înceapă cu 6 minute întârziere.

FINAL •  SPORTUL SNAGOV – VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU  2-5
Stadion: Voința (Ghermănești – Ilfov);
Arbitru: Vlad Baban (Iași); Asistenți: Alexandra Theodora Petrea (Bacău) și Roxana Ivanov (București); Rezervă: Cristina Mariana Trandafir (București); Observatori: Silviu Veronel Ioan (Galați) și Lucian Cârjă (Constanța).

â–ºSportul Snagov: Oct. Stanciu – Poștoarcă, Ghidurea, Mocioacă, Cos. Novac – Mirică, Fl. Lungu, G. Apostol, Iul. Roșu – Ad. Stoica (cpt.), Safsaf
Rezerve: Nic. Anghel – Nechita, Cubleșan, Dorobanțu, Narcis Ioniță, Răileanu, Al. Rusu
Antrenor: Răzvan Ciodar

â–ºViitorul Pandurii: Anca-Trip – Dunca, Al. Băican, Oros (cpt.), Andr. Dragu – Cioiu, Negrean, Prejmerean, Gîrbiță – Buia, Vas. Pop
Rezerve: M. Petrișor – Misăraș, Vl. Rusu, Ciul, Parnău, Chelariu, Zabotowski
Antrenor: Cristian Lupuț

â–ºMin 89 Apostol încearcă un șut de la distanță, dar mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin 88 Ultima schimbare la Viitorul Pandurii: intră Chelariu, iese Prejmerean

â–ºMin 85 2-5 Andrei Dragu înscrie din nou cu un șut din 8 metri, din stânga, și își trece și el în cont o „dublă”

â–ºMin 82 Apostol centrează de pe partea dreaptă, dar o face direct în brațele lui Anca-Trip

â–ºMin 80 Ultima schimbare la Snagov: intră Narcis Ioniță în locul lui Iulian Roșu

â–ºMin 76 Ocazie mare pentru Snagov. Roșu șutează bine de la distanță, dar mingea trece de puțin pe lângă poartă

â–ºMin 74 A doua schimbare și la Viitorul Pandurii: iese Gîrbiță, intră Zaborowski

â–ºMin 69 A doua schimbare la Snagov: iese Poștoarcă, intră Cubleșan

â–ºMin 67 Nechita trimite un șut periculos din marginea careului, iar Anca-Trip respinge cu emoții

â–ºMin 66 Prima schimbare la clona din Târgu Jiu: iese Marius Cioiu și intră Vlad Rusu

â–ºMin 64 2-4 Roșu e faultat în careu și arbitrul acordă încă un penalty, al treilea în acest meci. Adrian Stoica bate și transformă fără emoții

â–ºMin 63 Ocazie uriașă pentru Snagov. Mirică centrează în fața porții pentru Stoica, dar căpitanul nu nimerește spațiul porții

â–ºMin 62 1-4 Darius Buia pătrunde pe stânga și finalizează din 9 metri, fără speranțe pentru Octavian Stanciu

â–ºMin 59 Apostol are o acțiune personală de la mijlocul terenului, pasează pentru Stoica pe partea stângă, iar acesta centrează în fața porții pentru Nechita, dar mingea e trimită mult peste

â–ºMin 57 Stoica execută bine o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Anca-Trip reține balonul

â–ºMin 56 Prima schimbare la Sportul Snagov: iese Safsaf, intră Nechita

â–ºMin 55 Apostol îl lansează pe Poștoarcă pe partea dreaptă, acesta încearcă un șut la colțul lung, dar pe lângă

â–ºMin 53 1-3 Marius Ciociu primește pe partea dreaptă, pătrunde în careu și îl învinge pe Stanciu cu un șut cu stângul din 12 metri

â–ºMin 51 1-2 Același Darius Buia tranformă lovitura de la 11 metri și Viitorul Pandurii preia conducerea

â–ºMin 50 Mirică îl faultează pe Buia în careu și arbitrul acordă din nou penalty în acest meci

â–ºMin 40 Stoica este faultat la mijlocul terenului, iar arbitrul acordă lovitură liberă pentru Snagov. Apostol execută, dar oaspeții îndepărtează pericolul

â–ºMin 28 Prejmerean încearcă un șut pe jos din fața careului, dar Stanciu este atent și reține

â–ºMin 24 Stoica este faultat la 25 de metri de poartă și arbitrul dictează lovitură liberă. Roșu execuță puține peste poarta lui Anca-Trip

â–ºMin 8 1-1 Viitorul Pandurii reintră rapid în meci. Andrei Dragu pătrunde în careu pe partea dreaptă și finalizează cu gol din 6 metri, cu latul

â–ºMin 6 1-0 Adrian Stoica transformă fără probleme în dreapta lovitura de pedeapsă și deschide scorul la Ghermănești

â–ºMin 5 Roșu este faultat în careu de către Oros și arbitrul dictează penalty pentru Snagov

â–ºPe banca echipei din Snagov nu stă nici Laurențiu Tudor (principal), nici Valentin Ivan (secund), Răzvan Ciodar, antrenor de portari. Alături de acesta este managerul sportiv Cristian Marincea, delegatul Gheorghe Tudor, medicul Sînziana Toroapă și kinetoterapeutul Mihai Ioniță

FINAL •  FK CSIKSZEREDA – SCM GLORIA BUZĂ‚U  1-1
Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita);
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Casian Băla (Arad) și Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca); Observatori: Andrei Ioniță (București) și Mircea Bucur (Târgu Mureș).

â–ºCsikszereda: Gyenge – Palmeș, Csuros, Csonka, Simo – Sz. Veres, Kalman, Eder Gonzalez (cpt.), Magyari – Hodgyai, Erdei
Rezerve: Bordas – Becze, Pinter, Bara, Lalic, M. Takacs, Bajko
Antrenor: Valentin Suciu

â–ºSCM Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Gîț, M. Ioniță, Luptak, Balgiu – Bourceanu, Nedelea, Vîlsan – Val. Munteanu, Val. Alexandru, Chipirliu
Rezerve: R. Șerban – Catană, Ceaușel, Pîrcălabu, Tucaliuc, Godin, M. Constantinescu
Antrenor: Ilie Stan

â–ºMin 90+4 Bara se descurcă bine în careu, trage de la 10 metri central, milimetric pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 90+2 Alexandru trage de la 20 de metri, poziție centrală, mingea e deviată de un fundaș și reținută de Gyenge

â–ºMin 90+1 Csonka trage din afara careului, puțin peste transversală

â–ºMin 89 Iese Munteanu și intră Catană

â–ºMin 85 Iese Hodgyai și intră Bajko

â–ºMin 82 Iese Chipirliu și intră Pîrcălabu

â–ºMin 82 Iese Kalman și intră Bara

â–ºMin 78 Kalman trage de la 18 metri central pe lângă bara din stânga

â–ºMin 71 Alexandru are un șut bun din lovitură liberă de la 18 metri central, portarul respinge spectaculso de lângă bara din stânga

â–ºMin 70 Gol anulat pentru gazde. Csuros deviază cu capul la un coechipier, care înscrie de lângă bară, însă reușita este anulată pentru offsite la Csuros

â–ºMin 65 Chipirliu are un nou șut din stânga, din colțul careului, dar pe centrul porții, și Gyenge reține

â–ºMin 61 Chipirliu este angajat bine în careu, se întoarce cu fața spre poartă și trage puțin pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 60 La SCM gloria, iese Vîlsan și intră Tucaliuc

â–ºMin 54 1-1 Centrare Kalman de pe dreapta, Laszlo Hadgyai îi ia fața unui adversar și marchează pe sub portar, la colțul lung

â–ºMin 41 Șut Erdei de la 20 de metri poziție centrală, Stoian reține lângă bara din dreapta sa

â–ºMin 38 Contraatac al Gloriei, Chipirliu pasează din prima către Nedelea, care centrează de pe stânga, Munteanu reia cu capul din centrul careului, pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 37 Schimbare la Csikszereda. Iese Eder Gonzalez, accidentat, și intră Norbert Pinter

â–ºMin 14 Șut Kalman de la 20 de metri central, Stoian reține

â–ºMin 12 0-1 Valentin Munteanu scapă din nou singur cu portarul și din colțul stânga al careului mic trimite la colțul lung și înscrie

â–ºMin 7 Munteanu pătrunde în careu, îi ia fața portarului, încearcă un lob, însă Gyenge revine și reține

sâmbătă, 30 noiembrie, ora 13:00
FINAL •  FARUL CONSTANȚA – RAPID  3-1
Stadion: „Gheorghe Hagi” (Constanța – Constanța);
Arbitru: Iulian Dima (București); Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești) și Ionuț Marius Bobe (Videle); Rezervă: Marius Chițu (Târgoviște); Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) și Petre Badea (Tulcea).

COMENTARIU LIVE

â–ºMin 40 3-1 Alexandru Stoica centrează dintr-un corner de pe dreapta, Viorel Lică se demarcă bine la prima bară după ce scapă de marcajul lui Mallo și reia cu capul din 6 metri, cu pâmântul, iar balonul intră în poartă pe la vinclul din stânga lui Tătaru, care a atins mingea, dar n-a putut respinge

â–ºMin 22 2-1 Cruceru centrează în careu dintr-o lovitură liberă din stânga, Paul Antoche trece printre fundașii Rapidului, plonjează în 5 metri și reia cu vârful piciorului drept lângă bara din dreapta, pe lângă un Tătaru surprins din nou

â–ºMin 18 1-1 Roskopf pasează din centru în stânga careului, pentru pătrunderea lui Goge, acesta centrează pe jos în fața porții, iar Marian Drăghiceanu se demarcă bine printre fundași și înscrie lejer din 6 metri

â–ºMin 5 1-0 Nicola aveansează pe dreapta, centrează înalt spre bara a doua, acolo unde Antonio Cruceru se demarcă bine după ce scapă de marcajul lui Voicu și înscrie cu capul din 3 metri, spre disperarea lui Mallo și Lazăr, care au plonjat pentru a respinge. Tătaru domea pe linia porții

sâmbătă, 30 noiembrie, ora 15:00
FINAL •  UNIVERSITATEA CLUJ – CSM REȘIȚA  1-1
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj);
Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); Asistenți: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț); Rezervă: Andrei Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu); Observatori: Zaharia Ciev (Timișoara) și Radu Bitea (Oradea).

COMENTARIU LIVE

â–ºMin 64 1-1 Centrare din cornerul de pe stânga, Victor Dican se demarcă în centru și din 6 metri reia cu tibia pe lângă Horvat

â–ºMin 20 0-1 Centrare dintr-un corner de pe stânga a lui Vădrariu, Daniel Ene pătrunde printre adversari și reia puternic cu capul din 7 metri, Dur-Bozoancă respinge în față, chiar la Ene, care reia de această dată cu piciorul din 3 metri în plasă

sâmbătă, 30 noiembrie, ora 17:00
FINAL •  PANDURII TÂRGU JIU – TURRIS OLTUL TURNU MĂ‚GURELE  0-1
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj);
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reșița); Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Viorel Lolea (Reșița).

â–ºPandurii: Mih. Cotolan – Oiță (cpt.), D. Ciobanu, P. Chiș, Vasilescu, Trancă, Rasoveanu, P. Popescu, Peia, Takahashi, D. Unguru
Rezerve: Al. Oprița – Lu Yuefeng, Rob. Bratu, R. Cristea, Nic. Cotolan, Nichifor, Cuțitoiu
Antrenor: Călin Cojocaru

â–ºTurris-Oltul: Aur. Păun – Călințaru, Cr. Ciobanu, Turkovic, Rob. Neacșu, Acolatse, Sil. Pană (cpt.), Sălcianu, Haită, Ispas, Ad. Voicu
Rezerve: Duțu – Tescan, Fl. Radu, Moisie, Bg. Matei, Gherghiceanu, Pațurcă
Antrenor: Marius Baciu

â–ºMin 90+3 Alexandru Vasilescu primește direct cartonașul roșu după ce faultează în postura de ultim apărător

â–ºMin 90+2 Ultima schimbare la teleormăneni. Iese Cristian Ciobanu, autorul golului din meciul de azi, și intră Cezar Gherghiceanu

â–ºMin 87 Oiță reia din doar 3 metri în portar și ratează o mare ocazie de egalare pentru Pandurii

â–ºMin 86 Iese Daniel Unguru și intră Robert Bratu

â–ºMin 83 Iese Alexandru Trancă și intră Lu Yuefeng

â–ºMin 74 La Pandurii, iese Ovidiu Rasoveanu și intră Adrian Nichifor

â–ºMin 61 0-1 Nou-intratul Florin Radu centează și Cristian Ciobanu reia cu latul din careul mic și îl învinge pe Mihai Cotolan

â–ºMin 55 Baciu îl înlocuiește pe Nedo Turkovic cu Florin Radu

â–ºMin 49 Iese Florian Haită și intră Paul Pațurcă

â–ºMin 42 Același Turkovic are o nouă situație la poarta gorjenilor, reia cu capul, iar Cotolan respinge

â–ºMin 20 Turkovic trimite în bara laterală

â–º300 de spectatori asistă la ultimul meci al echipei Pandurii din 2019. Posibil și ultimul din istorie, dacă va fi declarat falimentul clubului și după Apel

â–ºPrimul sfert de oră al meciului a fost unul anost, de uzură, fără ocazii clare de gol

duminică, 1 decembrie, ora 13:00
FINAL •  DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – UTA ARAD  1-0
Stadion: Complex Municipal Dunărea – Teren 1 „Ion Comșa” (Călărași – Călărași);
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase (ambii din Galați); Rezervă: Dorin Burloiu (Galați); Observatori: Ion Negoescu (Târgoviște) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

COMENTARIU LIVE

â–ºMin 24 1-0 Sîrbu pătrunde pe partea dreaptă, centrează în fața careului mic, însă o face mult prea în față pentru ca Rusu să intervină, însă Cristian Melinte își trimite mingea în propria poartă, surprinzându-l pe Iacob

luni, 2 decembrie, ora 18:00
FINAL •  PETROLUL PLOIEȘTI – METALOGLOBUS BUCUREȘTI   0-0
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova);
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); Asistenți: Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe) și Doru Zamfir (Slatina); Rezervă: Eduard Ioniță (Galați); Observatori: Laurențiu Vărgatu (Brăila) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

COMENTARIU LIVE

CONCORDIA CHIAJNA stă, deoarece DACO-GETICA BUCUREȘTI s-a retras din campionat.

Marius ANGHEL 30 Nov. 2019, 18:54 Campionat
Pe aceeași temă