Frații Herea au înscris în fața UTA-ei, însă n-au câștigat. FC Argeș trece cu emoții de Ripensia, iar Alexa a ieșit învingător din duelul cu Răchită. Rezultatele și marcatorii etapei 25

Marius ANGHEL 17 Mar. 2018, 09:02 Campionat
Frații Herea au înscris în fața UTA-ei, însă n-au câștigat. FC Argeș trece cu emoții de Ripensia, iar Alexa a ieșit învingător din duelul cu Răchită.** Rezultatele și marcatorii etapei 25

A treia etapă din 2018 a campionatului Ligii 2 debutează sâmbătă, de la ora 11:00, cu cele patru meciuri care au loc la Pitești, Balotești, Clinceni și București. Dintre acestea, cea mai interesant confruntare e cea dintre FC Argeș și Ripensia. În rest se întâlnesc echipe disperate după puncte pentru a evita retrogradarea, ca CS Balotești, UTA, Miroslava, Metaloglobus și Foresta, dar și una care nu are nicio grijă, Academica Clinceni.

Tot sâmbătă, însă puțin mai târziu, începând cu ora 12:00, începe partidele de la Călărași dintre Dunărea și Sportul Snagov. Liderul Ligii 2 poate ajunge la a 21-lea rezultat consecutiv fără îngrângere și are șansa să se desprindă, cele puțin pentru o zi, și mai mult față de Hermannnstadt și Chindia, principalele contracandidate la lupta pentru promovare.

Duminică, de la ora 12:00, începe jocul dintre FC Hermannsadt și Pandurii, iar de la ora 13:00 debutează partida dintre Chindia și Luceafărul Oradea.

Runda a 25-a se încheie duminică seară, după desfășurarea meciului dintre CS Mioveni și ASU Politehnica Timișorara.

Înaintea desfășurării etapei a 25-a, liderul clasamentului este tot Dunărea Călărași (53 puncte), urmat de FC Hermannstadt (50 puncte), iar pe locul de baraj se află în continuare Chindia Târgoviște, ocupanta ultimei treapte a podiumului, cu 46 de puncte. La polul opus al clasamentului, pe locurile retrogradabile, se regăsesc exclusa Olimpia Satu Mare (-38 puncte), Dacia Unirea Brăila (18 puncte), Știința Miroslava (23 puncte), CS Balotești (23 puncte) și Foresta Suceava (21 puncte).

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei a 25-a:

sâmbătă, 17 martie, ora 12:00
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – SPORTUL SNAGOV   2-0
Stadion: Central „Ion Comșa” (Călărași);
Arbitru: Eduard Ioniță (Constanța); Asistenți: Doru Zamfir (Slatina) și Mihăiță Necula (București).

â–ºDunărea: C. Lungu (cpt.) – Țenea, Bg. Șandru, Dobrosavlevici, Mendy – Cr. Pușcaș, P. Iacob – Al. Stoica, Cip. Rus, Val. Munteanu – Val. Alexandru
Rezerve: Gab. Popa – Spehar, Bg. Manole, Bg. Vasile, Tomozei, Sil. Pană, Preoteasa
Antrenor: Dan Alexa

â–ºSportul: Fl. Iacob – Vlădoiu, Lică, I. Șerban, Bg. Stancu – Al. Radu (cpt.), Borțoneanu – S. Costache, Ferfelea, Bustea – Huiban
Rezerve: Anca-Trip – Gab. Nedelcu, D. Munteanu, Tazouti, I. Ilie, Bg. Oancea, Neață
Antrenor: Valeriu Răchită

â–ºMin 90+4 2-0 Corner al Sportului, Lungu boxează în față la Bogdan Stancu, care vrea să-l fenteze pe Preoteasa, însă călărășeanul îl deposedează și trimite în față pentru Munteanu. Valentin Munteanu scapă singur de la mijlocul terenului, îl fentează în fața careului pe portarul Florin Iacob și apoi trimite din 9 metri în plasă

â–ºMin 82 Iese Cristian Pușcaș și intră Silviu Pană

â–ºMin 80 Iese Stelu Costache și intră Iulian Ilie

â–ºMin 75 Danciu respinge din fața porții, din fața lui Costache, și evită golul egalizator, asta după ce Bustea a pătruns în careu, a trecut de toți jucătorii din calea sa, și în final mingea deviată se ducea în plasă dacă nu revenea Danciu

â–ºMin 74 Schimbare și la Snagov. Claudiu Borțoneanu este schimbat cu Dănuț Munteanu

â–ºMin 74 Înlocuire la Dunărea. Iese Valentin Alexandru și intră Dino Spehar

â–ºMin 70 Iese Alexandru Stoica și intră Gabriel Preoteasa

â–ºMin 69 Combinație frumoasă de pase, Valentin Munteanu scapă singur înspre poartă, cu Vlădoiu în spate, care îl incomodează regulamentar, iar mijlocașul reia din cădere din 12 metri, peste poartă

â–ºMin 58 Contraatac în viteză al Dunării, Stoica avansează în flancul drept și centrează la bara a doua, acolo de unde, din 8 metri, Valentin Alexandru reia prea lejer cu capul, fiind sigur de execuția sa, și trimite peste

â–ºMin 57 Bustea trage din fața careului, mingea sare din pământ, însă Lungu are experiență și prinde cu siguranță în dreapta sa

â–ºMin 46 Răchită face prima schimbare. Iese căpitanul Alexandru Radu și intră Ayoub Tazouti

â–ºMin 35 Alexa are un schimb răstit de replici cu centralul partidei

â–ºMin 32 Șandru bate peste poartă lovitura liberă din poziție ideală

â–ºMin 31 Ilfovenii bâlbâie o minge și nu o pot respinge, Borțoneanu o deviază în brațul lui Șerban, care face henț chiar pe tușa de 16 metri. Arbitrii nu au văzut și dictează lovitură liberă razat cu linia careului în loc de penalty

â–ºMin 25 Cristian Pușcaș se înalță din nou în fața careului mic și trimite în plasă pe lângă bara colțului lung, însă golul e anulat, fiindcă Țenea a faultat în atac

â–ºMin 12 1-0 Corner de pe stânga, Cristian Pușcaș vine la prima bară, reia cu capul spre colțul lung și trimite printre mâinile lui Florin Iacob, pe centrul porții

â–ºMin 11 Centrare dintr-un corner de pe dreapta, mingea e recentrată la bara a doua, acolo unde Șandru reia cu piciorul, din săritură, la colțul scurt, însă mingea se lovește de brațul lui Bogdan Stancu și se duce în corner. Dunărea cere penalty, însă fundașul era cu spatele, foarte aproape de Șandru, atunci când mingea s-a lovitr de brațul său. Arbitrul e sigur pe el și dictează doar corner

â–ºMin 1 Snagovul începe bine, în atac. Huiban primește la marginea careului, într-o poziție bună de gol, însă are un șut ratat, trimițând destul de mult pe lângă bara din stânga

17 martie, ora 11:00
FINAL | FC ARGEȘ – RIPENSIA TIMIȘOARA    2-1
Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești – Argeș);
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria).

â–ºFC Argeș: Oct. Popescu – D. Oancea, Cotigă, Ct. Stan, D. Șerbănică – R. Costin (cpt.), D. Andrei, I. Șerban, Rob. Grecu – I. Năstăsie, Buhăescu
Rezerve: N. Grecu – Nilă, Tăbăcariu, Vișa, I. Mihăescu, C-tin. Stoica, Ct. Barbu
Antrenor: Emil Săndoi

â–ºRipensia: I. Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), Bocșan, Burdeț, C. Toma – Laur. Tudor, Mînecan, Zurbagiu, Dumiter – Mediop, Bădăuță
Rezerve: M. Contra – Golda, Ad. Ungureanu, Bobină, Apro, Stoi, M. Toma
Antrenor: Paul Codrea

â–ºMin 90+3 Dorinel Oancea rămâne singur cu portarul Ripensiei, însă îl ia la țintă și ratează șansa golului desprinderii

â–ºMin 79 Săndoi mută în devensivă. Iese George Cotigă și intră Bogdan Vișa

â–ºMin 74 Cătălin Bădăuță este înlocuit de Denis Golda

â–ºMin 73 Iese David Andrei și intră Constantin Stoica

â–ºMin 70 Același Năstăsie trimite milimetric pe lângă bara laterală din lovitură liberă de la 25 de metri

â–ºMin 69 Năstăsie șutează în zid dintr-o lovitură liberă din marginea careului

â–ºMin 64 2-1 Golgheterul Ndiaye Mediop înscrie și la Pitești. Vârful Ripensiei șutează plasat de la marginea careului, mingea lovește bara laterală și intră în poartă

â–ºMin 56 Buhăescu centrează în careu, iar Ionuț Serban, din 3 metri, trage în portar și irosește o mare ocazie de gol

â–ºMin 48 Iese Robert Grecu, accidentat, și intră Mihăescu

â–ºMin 46 Codrea face o dublă schimbare înainte de reluarea reprizei secunde. Ies Mînecan și Dumiter și intră Apro și Ungureanu

â–ºMin 45 Bădăuță reia cu capul din 3 metri, însă trimite, incredibil, pe lângă poartă, ratând șansa de a o readuce pe Ripensia în joc

â–ºMin 45 Buhăescu trage milimetric pe lângă transversală

â–ºMin 33 2-0 Vasile Buhăescu primește o pasă pe culuar și îl execută din marginea careului, cu un șut plasat, pe portarul Ripensiei

â–ºMin 31 1-0 Dorinel Oancea centrează în careu, iar Raul Costin trimite cu capul și îl învinge pe Rădulescu

â–ºMin 29 Ionuț Năstasie trimite de la 25 de metri direct în brațele portarului Rădulescu

â–ºMin 24 Robert Grecu rămâne singur cu portarul Rădulescu, dar trage direct în el, ratând o mare șansă de gol

â–ºMin 17 Mediop are o acțiune pe cont propriu, îi pasează lui Dumiter, iar acesta trage peste poartă din 6 metri

â–ºMin 15 Dumiter, aflat la marginea careului, trage peste transversală

â–ºMin 8 Robert Grecu primește o pasă în careu dar un fundas bănățean blochează situl acestuia

â–ºMin 3 David Andrei pătrunde în careu, însă este blocat în momentul șutului

FINAL | CS BALOTEȘTI – UTA ARAD    2-2
Stadion: Comunal (Balotești – Ilfov);
Arbitru: Florin Costin Dan (Chirnogi); Asistenți: Cristian Voicu (Focșani) și Alexandra Theodora Apostu (Bacău).

â–ºBalotești: Mih. Eșanu – C-tin. Dedu, Marciuc, Flămânzeanu, N. Filip – L. Ion (cpt.), Cl. Herea, Ov. Herea, C. Mihai – M. Neagu, C. Novac
Rezerve: Fulga – Mirescu, Al. Gheorghe, Bolozan, Cl. Ioniță, F. Paraschiv, Val. Andrei
Antrenor: Augustin Călin

â–ºUTA: Rob. Bodea – R. Iuga, Al. Manea (cpt.), Mih. Roșca, Polgar – Stahl, Jorza, I. Tănase, Petra, Hlistei – D. Buia
Rezerve: Barna – A. Iuga, D. Lazăr, D. Toma, Prună, Curtuiuș
Director tehnic: Ionuț Popa; Antrenor principal: Cristian Todea

â–ºMin 90 Bolozan îi ia locui lui Lucian Ion

â–ºMin 89 Iese Albert Stahl și intră Prună

â–ºMin 83 Iese Marian Neagu și intră Valentin Andrei

â–ºMin 82 2-2 Nou-intratul Angelo Iuga intră în careu, centrează perfect pentur Cătălin Hlistei, care, din alergare, reia cu capul din 9 metri și egalează

â–ºMin 80 Angelo Iuga intră în locul lui Ionuț Tănase

â–ºMin 77 Neagu șutează peste poartă după ce a primit de la Ovidiu Herea, responsabilul cu executatul loviturilor libere

â–ºMin 74 Eșanu reține mingea centrată înalt dintr-o lovitură liberă de Hlistei, de la circa 30 de metri

â–ºMin 72 Darius Buia iese accidentat și e înlocuit cu Dorin Toma

â–ºMin 69 Ovidiu Herea centrează dintr-o lovitură liberă în fața careului mic, acolo de unde Lucian Ion trage milimetric pe lângă bară. Ocazie mare

â–ºMin 65 2-1 Ovidiu Herea primește o pasă filtrantă de la fratele său, Claudiu Herea, intră în careu și trimite plasat pe lângă Bodea, din 14 metri, readucând Baloteștiul în avantaj

â–ºMin 67 Lucian Ion își încearcă norocul cu un șut de la 30 de metri. Bodea reține cu siguranță

â–ºMin 68 Jorza trimite mult peste poartă de la marginea careului mare

â–ºMin 63 Bodea prinde ușor mingea trimisă pe poartă dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri de Ovidiu Herea

â–ºMin 57 1-1 Buia bate o lovitură liberă de la 35 de metri, Mihai Roșca se înalță și înscrie cu o lovitură de cap la colțul lung

â–ºMin 55 Centrare din corner, Manea respinge slab până la Ovidiu Herea, care trimite din foarfecă, iar mingea se duce razant peste transversală

â–ºMin 51 Hlistei șutează lobat de la 35 de metri, mingea merge spre vinclu, dar cade pe plasă

â–ºMin 49 Ovidiu Herea execută o lovitură liberă de la 25 de metri, Bodea boxează, Flămânzeanu recentrează de pe dreapta și același Herea luftează din careu

â–ºMin 47 Manea șutează din afara careului, de la 30 de metri, peste poartă

â–ºMin 45+2 Cosmin Mihai reia cu capul din interiorul careului utist, însă mingea trece peste transversală

â–ºMin 44 Buia bate al doilea corner consecutiv, Eșanu boxează, R. Iuga recentrează, dar portarul Baloteștiului reține de această dată

â–ºStarea foarte proastă a terenului afectează jocul celor două echipe. Nu se poate combină, ci se joacă cu mingi lungi, aruncate în față, la bătaie

â–ºMin 28 Buia trimite cu călcâiul către Stahl, Eșanu iese în 8 metri și degajează

â–ºMin 24 Polgar e faultat la 35 de metri, lateral stânga, Hlistei execută înalt lovitura liberă, însă Eșanu reține

â–ºMin 20 1-0 Același Claudiu Herea bate lovitura de pedeapsă, în stânga portarului, Bodea atinge mingea, dar nu poate evita golul

â–ºMin 19 Polgar îl incomodează în careu pe Claudiu Herea, acesta din urmă cade și arbitrul acordă ușor penalty

â–ºMin 15 Hlistei execută bine o lovitură liberă de la 20 de metri, însă Eșanu respinge

â–ºMin 13 Buia trage de la 25 de metri, mingea cade în fața porții, dar e reținută de portarul de 19 ani împrumutat de la Dinamo, Eșanu

â–ºMin 7 Ion trage din careul utist, Polgar se interpune pe direcția mingiei ce s-ar fi dus în vinclu. Balonul merge către Neagu, care șutează, însă de această dată Bodea prinde

â–ºCurtuiuș, ales titular și căpitan pentru acest meci, a resimțit o înțepătură la mușchii coapsei și a fost înlocuit înainte de începerea partidei. Jorza i-a luat locul în primul „11”

FINAL | METALOGLOBUS BUCUREȘTI – FORESTA SUCEAVA    2-1
Stadion: Metaloglobus (București);
Arbitru: Ionela Alina Peșu (Craiova); Asistenți: Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).

â–ºMetaloglobus: Rob. Geantă – Asanache, Caramalău, Sava, Negotei – Ant. Popa, Șt. Stîngă (cpt.) – Ghenovici, I. Roșu, Șt. Niculae – Voican
Rezerve: Burci – Mitroi, Agache, Dincă, Bilciurescu, Răileanu, Vl. Vlad
Antrenor: Alin Chița

â–ºForesta: Began – Mușea, Opriș, Konate, Cerlincă, Vl. Stănescu, Lupușor, Dănilă, Renquin, D. Nedelcu, Kharoubi
Rezerve: Seb. Bîlbă – O. Onofraș, Netea, Makriev, M. Matei, Mateciuc, Rub. Sumanariu
Antrenor: Florentin Petre

â–ºMin 78 Ruben Sumanariu ia al doilea galben după un fault asupra lui Stângă

â–ºMin 73 2-1 Foresta reintră în joc după ce Andrei Cerlincă execută o lovitură de pedeapsă. Asanache a faultat în colțul careului

â–ºMin 65 2-0 Bucureștenii își dublează avantajul. După un aut de la margine, Andrei Voican îi ia fața unui fundaș advers și trimite la colțul scurt, pe lângă portar

â–ºMin 57 Niculae centrează de pe dreapta, Voican, nemarcat în 6 metri, reia cu capul, dar nu are ținta bună și mingea se duce pe lângă bară

â–ºMin 54 Centrare Sava din stânga, Vlăduț Vlad, singur la 6 metri, trimite, incredibil, pe lângă poartă

â–ºMin 42 1-0 Metaloglobus deschide scorul. Valentin Ghenovici a driblat trei adversari și a trimis cu stângul, frumos, în colțul lung, jos

FINAL | ACADEMICA CLINCENI – ȘTIINȚA MIROSLAVA    0-0
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov);
Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Florin Liviu Burlacu (Urziceni) și Mihaela Țepușă (București).

â–ºAcademica: Ureche – Fl. Achim, Găină, Andr. Răuță, Mih. Dobrescu, Pațurcă, Vl. Mihalcea, Bg. Barbu, Al. Popescu, C. Gheorghe (cpt.), Blejdea
Rezerve: Oct. Vâlceanu – Târșă, Chitaș, Gal, S. Moldovan, Gliga, Mih. Șandru
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºȘtiința: Turiță – Andr. Chindriș, H. Crișan, Seb. Bucur, Agrigoroaei, Ambrosie, Milea (cpt.), Căruță, Cărăruș, Ad. Viorică, Buhăcianu
Rezerve: Târnovanu – Moisi, Asăvoaei, Izmană, C. Nemțanu, Al. Marin, Țapu
Antrenor: Adrian Kerezsy

â–ºMin 90+3 Mihalcea trage de la 20 metri peste poartă

â–ºMin 90+2 Buhăcianu, Marin și Izmană nu reușesc să înscrie din situație 3 contra 2 fundasi și ratează șansa golului victoriei

â–ºMin 89 Barbu centrează în careu, Popescu reia pe lânga poartă, însă este semnalizat în offside

â–ºMin 87 Moldovan deviază mingea din 2 metri, însă Turiță e pe fază și reține, evitând golul

â–ºMin 85 Iese Pațurcă și intră Chitaș

â–ºMin 84 Horia Crișan ia al doilea galben după un atac întârziat și își lasă echipa în inferioritate în ultimele minute de joc

â–ºMin 82 Contraatac Știința. Buhăcianu pasează până la Nemțanu, însă acesta șutează de la 25 de metri în blocaj

â–ºMin 80 Agrigoroaei centrează de pe partea stângă în careu, până la Marin, dar Ureche iese și reține

â–ºMin 79 Mihalcea trage de la 20 metri, pe jos, Turiță reține cu ușurință

â–ºMin 77 Intră Alexandru Marin și iese Cărăruș

â–ºMin 64 Viorică scapă singur pe partea dreaptă, însă își închide unghiul, iar faza se încheie după o pasă în spate la Izmană

â–ºMin 63 Iese Costin Gheorghe și intră Ciprian Gliga

â–ºMin 60 Gheorghe centrează de pe partea dreapta, iar nou-intratul Moldovan trimite cu capul de la 16 metri, însă mingea se duce slab pe lângă

â–ºMin 59 Iese Blejdea și intră Sabin Moldovan

â–ºMin 56 Contraatac Știinta. Cărăruș încearcă să-l lanseze pe Viorică, însă mingea este ajunsă de Ureche înaintea atacantului Miroslavei

â–ºMin 55 Iese Ambrosie și intră Nemțanu

â–ºMin 50 Cărăruș bate un corner, Milea trimite cu capul peste poartă

â–ºMin 46 Intră Izmană și iese Căruță

â–ºMin 45 Căruță centrează în careu dintr-o lovitură liberă, iar Ureche iese și prinde mingea

â–ºMin 41 Barbu trage dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri pe lângă poarta lui Turiță

â–ºMin 37 Clinceniul asaltează poarta Științei. Achim trage de la 25 metri pe lângă poartă

â–ºMin 36 Șut Mihalcea din 10 metri, Turiță respinge în lateral

â–ºMin 35 Turiță prinde sigur mingea trimisă cu capul de Gheorghe, după o lovitură liberă de la 18 metri

â–ºMin 30 Blejdea șutează din 8 metri lateral stânga, dar Ambrosie respinge în corner

â–ºMin 25 Popescu scapă singur cu Turiță, dar Chindriș reușește să îl ajungă din urmă și să îi fure mingea

â–ºMin 23 Agrigoroaei centrează perfect de pe partea stângă, Buhăcianu șutează din prima cu latul, însă mingea se duce milimetric pe lângă vinclul porții

â–ºMin 18 Ambrosie scapă singur pe partea dreaptă, centrează în careu, însă Ureche ajunge înaintea lui Buhacianu și reține

â–ºMin 16 Ambrosie centrează până la Crișan, acesta încearcă o deviere către Buhăcianu, dar fundașii Clinceniului reușesc să respingă

â–ºMin 13 Căruță centrează dintr-o lovitură liberă până la Crișan, mingea ajunge însă la Buhăcianu, care trimite de la 20 metri pe mijlocul porții, acolo unde prinde Ureche

â–ºMin 7 Barbu șutează de la 20 de metri lateral dreapta peste poartă

â–ºMin 4 Dobrescu pătrunde în careu pe partea stângă, pasează în centru la Blejdea, care șutează dintr-o poziție bună peste poartă

duminică, 18 martie, ora 12:00
FINAL | FC HERMANNSTADT – PANDURII TÂRGU JIU      1-0
Stadion: Municipal (Sibiu);
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 50 1-0 Hergheligiu pătrunde cu mingea la picior pe centru, până în fața careului, trage din 20 de metri, Stanca respinge în lateral, iar Bogdan Rusu, pe fază, plecat din poziție corectă, urmărește și împinge mingea cu capul în poarta goală, din 8 metri

duminică, 18 martie, ora 13:00
FINAL | CHINDIA TÂRGOVIȘTE – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA         2-1
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița);
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Călin Cimponeriu (Lugoj).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 84 2-1 Contraatac Chindia în flancul drept cu mai multe un-doi-uri, Nisipeanu centrează în fața careului, acolo de unde Balea alunecă și respinge greșit în față, direct la Cristian Cherchez, care îi pasează scurt în stânga lui Cristian Neguț, iar acesta, din postură de singur cu Gudea, îl învinge cu un șut plasat, pe jos, în dreapta

â–ºMin 76 1-1 Liviu Mihai trage lobat de la 35 de metri lateral dreapta și înscrie aproape sub transversală, la colțul lung. Gudea a fost surprins de această traiectorie a șutului mijlocașului

â–ºMin 50 Vlad Rusu bate penalty-ul cu singuranță, în stânga jos, și deschide scorul

â–ºMin 48 Aruncare lungă de la margine, Claudiu Codoban scapă singur cu Popescu, pătrunde în careu și este faultat din lateral de Marian Vătavu, care ia cartonașul galben. Vătavu e șocat de decizie, fiindcă l-a luat pe sus pe Codoban după ce acesta trimisese mult pe lângă. Penalty pentru Luceafărul

luni, 19 martie, ora 18:00
FINAL | CS MIOVENI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA     1-1
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 81 1-1 Pasă lungă în atacul Politehnicii, Ionuț Plămadă preia, pătrunde în careu, îl fentează din corp pe Trașcu, își face mingea pentru un șut cu dreptul și prinde o bombă de la 14 metri lângă bara din dreapta, la colțul scurt. Croitoru n-a avut timp de reacție

â–ºMin 38 1-0 Cosmin Năstăsie bate penalty-ul în dreapta, Dur-Bozoancă sare în partea opusă, iar CS Mioveni preia conducerea

â–ºMin 37 Centrare din dreapta, Krauzs respinge cu capul în lateral, prost, direct la Roberto Ayza, care preia larg la 14 metri, Giuricici deviază în lateral, iar apoi îl lovește cu piciorul pe brazilian și arbitrul dictează penalty

 

DECIZIE | CS AFUMAȚI – OLIMPIA SATU MARE     3-0
DECIZIE | DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – ASA TÂRGU MUREȘ    3-0

Olimpia Satu Mare a fost exclusă din cauza litigiilor cu foștii jucători, iar ASA Târgu Mureș a intrat în faliment și s-a retras din campionat. Ambele echipe vor pierde la „masa verde”, cu 0-3, toate meciurile din retur.

Marius ANGHEL 17 Mar. 2018, 09:02 Campionat
Pe aceeași temă