Derby alb-violet decis de Ioan Mera! Căpitanul Politehnicii a gafat la primul gol, apoi a egalat și în final și-a dat autogol pentru o înfrângere cu multe goluri în fața Argeșului

Marius ANGHEL 09 Sep. 2018, 17:36 Campionat

După nebunia de meci de mai devreme dintre Pandurii și SSC Farul, încheiat cu scorul de 5-3, cu câte patru goluri marcate pe repriză, ASU Politehnica Timișoara și FC Argeș sunt puse sub presiune. Cele două echipe alb-violete cu pretenții la vârful clasamentului trebuie să ofere un joc spectaculos pretențioșilor lor spectatori. Partida de pe „Dan Păltinișanu” a fost programată să înceapă la ora 19:30, la o oră mai răcoroasă, pentru a atrage din case timișorenii care în ultima vreme au uitat să mai vină pe stadion.

Poliștii nu vor avea însă o misiune ușoară pentru a obține o nouă victorie pe teren propriu. Adversarii lor sunt una dintre cele două echipă rămase neînvinse în acest sezon.

La această partidă, FC Argeș nu-l va avea din nou pe bancă pe Emil Săndoi, care își va ispăși a doua etapă de suspendare după isprava de la Târgoviște. Cosmin Petruescu spune însă că absența „principalului” de pe banca adversarilor nu e așa un mare dezavantaj pentru piteșteni. „Va fi o partidă pe care o așteptăm cu nerăbdare, împotriva uneia dintre cele trei echipe neînvinse din campionat, o echipă foarte bună, organizată în plan defensiv, prima echipă care a smuls un punct celor de la Chindia când aveau maximum de puncte. Avem informații despre ei, așa cum sigur au și ei despre noi, rămâne ca, la ora jocului, inspirația și forma de moment să facă diferența. Rezultatele din ultima perioadă confirmă jocul bun prestat în primele cinci etape. Sperăm într-un joc bun și un rezultat care să ne permită să urcăm în clasament. Cu siguranță va fi un meci deschis oricărui rezultat, dar cu ajutorul publicul sperăm să obținem cele trei puncte. Sunt puține informații pe care Săndoi le poate transmite în timpul meciului. Un antrenor poate și pune presiune pe jucători când se află pe bancă”, a declarat Petruescu despre acest meci.

Optimist este și atacantul Bogdan Bozian, care vine după două goluri marcate la Bacău, primele în tricoul alb-violet, și speră că acesta să fi fost doar începutul. „Urmează o perioadă grea cu una din formațiile grele ale campionatului. Noi suntem optimiști, venim după o perioadă bună și sunt convins că putem scoate un rezultat bun. Vom primi informațiile de care avem nevoie și ne vom face treaba. Așteptam să marchez, mă bucur că acest moment a venit la Bacău. Dar nu e așa important cine marchează, că rezultatul. Venim după două jocuri cu victorie, am câștigat meciul cu U Cluj, unde puțină lume ne dădea șanse”, a precizat și Bozian.

De partea cealaltă, superioară în clasament după primele cinci etape, FC Argeș nu concepe alt rezultat decât victoria în orașul din vestul țării. „Mergem la Timișoara să recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă cu Energeticianul. Este un joc cu o echipă bună pe care eu am urmărit-o în meciurile televizate de până acum. Au pierdut prima etapă cu Târgoviștea acasă. Au luat gol în ultimul minut, dar a fost un joc pe care l-au dominat și au avut multe ocazii de gol. ASU Timișoara este o echipă bună, dar cred că și noi am demonstrat că putem să jucăm de la egal la egal cu oricine. Sigur vor fi jocuri echilibrate în continuare, ca și până acum, dar noi ne gândim numai la victorie. Sper să putem conta și pe jucătorii care au fost accidentați până acum. S-a simțit lipsa lor la meciurile de până acum. Avem nevoie de aportul tuturor jucătorilor pe care îi avem în lot iar fiecare când intră în teren va trebui să dea maximum pentru echipă”, a declarat Emil Săndoi.

În sezonul trecut, cele două echipe și-au împărțit victoriile. Timișorenii au câștigat pe teren propriu cu 2-1, în timp ce piteștenii au bătut în retur cu 2-0.

Înaintea meciului din această seară, dar și după desfășurarea a opt jocuri din etapa a 6-a, ASU Poli ocupă locul 12, cu 7 puncte, în timp ce FC Argeș se află pe poziția a 10-a, cu 9 puncte.

Partida care începe de la ora 19:30, pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara, va fi arbitrată de centralul Omar Cristian Dumitrică (Craiova) și de tușierii Marius Bălan (Dej) și Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă este Răzvan Lădar (Zalău), în timp ce observatori au fost delegați Cornel Corocan (Reșița) și Vasile Rad (Arad).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 6

COMENTARIUL LIVE:

â–ºASU Poli: Murariu – Bilia (Nicolescu 83′), Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheș – Vidrășan, A. Ignea – Bedea (Bănică 60′), Bozian, I. Plămadă (Lazea 60′) – Velici
Rezerve neutilizate: D. Munteanu – Ghinescu, Miholca, Dr. Cojocaru
Antrenor: Cosmin Petruescu

â–ºFC Argeș: Ureche – Turda, Gugu, Hreniuc – I. Șerban (Tăbăcariu 89′), R. Costin (cpt.)(Vișa 83′), Andr. Panait, Șerbănică – Buleică (Gab. Oancea 72′), Buhăescu, Tofan
Rezerve neutilizate: Oct. Popescu – Ct. Barbu, Alin Popa, Nilă
Antrenor: Emil Săndoi (e în tribună, suspendat)

â–ºMin 90+5  Final de partidă. ASU Poli a fost „îngropată” și la acest meci, ca și în multe alte rânduri, de căpitanul Ioan Mera. Autogolul acestuia a dus la înfrângerea timișorenilor în fața unui FC Argeș, care în repriza a doua a fost mult mai ușor de trecut și Velici reușise să egaleze. Cu această victorie, cu 3-2, FC Argeș ajunge la 12 puncte și urcă pe locul 5. ASU Poli rămâne cu 7 puncte și stă pe poziția a 12-a.

â–ºMin 90+4 Buhăescu pătrunde în careu pe stânga și trage din 8 metri în portar și obține corner

â–ºMin 90+3 Tăbăcariu șutează bine, pe jos, de la 20 de metri lateral stânga, puțin pe lângă prima bară

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu cinci minute. Secundul Argeșului, Vali Năstase, cere explicații

â–ºMin 89 Iese Ionuț Șerban și intră Sorin Tăbăcariu

â–ºMin 87 Gelu Velici bate în bara din dreapta o lovitură liberă de la 20 metri central, după o fază fixă obținută tot de el

â–ºMin 83 La FC Argeș iese Raul Costin și intră Bogdan Vișa

â–ºMin 83 Iese Dănuț Bilia și intră Bogdan Nicolescu

â–ºMin 79  2-3 Politehnica demonstrează încă o dată cât de slabă e în defensivă, iar Mera cât de amator este, deși se așteaptă de la el să fie un lider, având în vedere experiența sa. La o centrare lungă în careu, dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri lateral stânga, Ioan Mera trimite mingea cu capul direct în vinclul din dreapta lui Murariu

â–ºMin 75  2-2 Gelu Velici bate penalty-ul în dreapta, jos, și marchează pentru egalare. Ureche sărise în partea opusă

â–ºMin 74 Turda îl așteaptă pe Cherecheș și intră direct în el în careu, în încercarea de a-l bloca umăr la umăr, însă arbitrul dictează, corect, penalty

â–ºMin 72  Iese Alin Buleică, slab și în acest meci, însă menținut în continuare în primul „11”, și intră Gabriel Oancea

â–ºMin 68 Ureche intervine excelent și respinge aproape de sub transversală o minge reluată cu capul din 10 metri de Bănică, după o centrare din dreapta a lui Ignea

â–ºMin 60 Dublă schimbare la Poli. Intră Romeo Bănică și Forin Lazea și ies Adrian Bedea și Ionuț Plămadă

â–ºMin 57 După o centrare dintr-un corner de pe dreapta, Scutaru reia cu capul din 7 metri pe lângă bara a doua

â–ºMin 56 Șerban preia în stânga careului, Murariu iese în margine să-l blocheze, trimite în centru către Buleică, iar acesta pierde mingea, deși poarta era goală

â–ºMin 47 Ignea șutează din marginea careului în blocaj și solicită henț și penalty, însă arbitrul nu dictează nimic și lasă jocul să continue

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+1 Pauză. FC Argeș conduce cu 2-1 Politehnica, după o primă repriză în care a jucat mai bine

â–ºMin 45 Prima parte a meciului e prelungită cu un minut

â–ºMin 43 Centrare din dreapta a lui Bilia, Plămadă, aflat la 7 metri, la prima bară, reia cu latul, însă slab, pe lângă colțul lung, după ce Ureche a lăsat mingea să treacă

â–ºSăndoi e foc și pară în tribună, acolo de unde gesticulează, țipă și își înjură jucătorii. A făcut-o și după golul primit, cât și după a doua reușită a lui Buhăescu

â–ºDeși are o apărare cu jucători experimentați ca Scutaru sau Mera, defensiva Politehnicii e în acest meci foarte slabă. Buhăescu i-a ridiculizat pe poliști la ambele goluri

â–ºMin 34 1-2 Vasile Buhăescu primește peste apărare, preia de lângă Cherecheș, Scutaru vine și el în sprijin, însă ratează intervenție și se duce în lateral, atacantul Argeșului îl fentează pe fundașul stânga al lui Poli și finalizează cu gol din 14 metri

â–ºMin 31 Panait șutează din fața careului pe lângă bara din stânga lui Murariu

â–ºMin 28 1-1 Ignea bate o lovitură liberă de la 35 de metri ușor lateral stânga, Șerban respinge defectuos cu capul din centrul careului către bara a doua, acolo unde urmărește Vidrășan și retrimite cu capul în fața careului mic, acolo unde Ioan Mera sare peste Gugu și împinge balonul la colțul lung

â–ºMin 27 Gugu îl ține din spate și aproape îi pune piciorul în cap lui Velici, la o minge trimisă în față și așteptată de atacantul poliștilor pentru a fi preluată pe piept

â–ºMin 22 FC Argeș are un mic avantaj la posesie, însă nu a reușit să mai ajungă periculos la poarta apărată de Murariu. Se joacă mai mult la mijlocul terenului și întâlnirea a devenit plictisitoare. Doar fanii Politehnicii animă întâlnirea, în timp ce 9 oameni din galeria Argeșului au „treabă” cu federalii. După câteva scandări ale acestora împotriva forului lui Răzvan Burleanu, și galeria timișorenilor le adresează aceleași cuvinte „de bine” celor de la FRF

â–ºEmil Săndoi dă indicații din tribună. Din când în când își mai strigă câte un jucător

â–ºMin 14 Raul Costin sare cu mâna sus și îl lovește în duelul aerian pe Mera și căpitanul Argeșului vede cartonașul galben

â–º9 suporteri formează galeria echipei FC Argeș la acest meci, în timp ce a Politehnicii are aproximativ 500 de membrii. În total, pe stadion, la acest meci asistă circa 1.500 de spectatori

â–ºMin 7 0-1 După o centrare din stânga a lui Șerbnănică, Vasile Buhăescu se demarcă bine între Mera și Scutaru, jucătorii cei mai experimentați ai Politehnicii, și trimite cu capul din 7 metri la colțul lung, prinzându-l pe picior greșit pe Murariu

â–ºMin 5 Șerban are o intrare criminală, cu talpa sus, la mijlocul terenului, însă are noroc că nu-și lovește adversarul și îl dă jos cu corpul. Arbitrul nu-i acordă nici măcar galben, deși merita să fie eliminat

â–ºMin 1  A început partida de la Timișoara

 

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 6

 
 
 
 
 
Marius ANGHEL 09 Sep. 2018, 17:36 Campionat
Pe aceeași temă