UTA nu mai are emoții

Publicat: 20 Aug. 2010, 14:22 Actualizat: 20 Aug. 2010, 14:28 Pregătiri, amicale
UTA  nu mai are emoții

Oficialii clubului UTA nu au fost
chemați la mijlocul acestei săptămâni la Federația Română de
Fotbal, unde s-au dezbătut situațiile grupărilor cu probleme din
Liga a II-a, întâlnirea provocând deja cunoscutele excluderi ale
formațiilor Poli Iași, Farul Constanța, Arieșul Turda sau FC Baia
Mare.

„Știam de această
solicitare a FRF, dar nu ne-a vizat pe noi, deoarece nu mai intrăm
în cadrul cluburilor cu probleme financiare. Noi am făcut la timp
toate demersurile necesare pentru a ne păstra locul în Liga a II-a
fiind organizați în societatea pe acțiuni care se numește SC FC UTA
S.A. și nu altfel. Am parcurs toți pașii necesari și am avut
sprijin în oficialii FRF”
, a declarat Giovanni
Catanzariti, președintele Bătrânei Doamne.

Practic, UTA a cesionat dreptul de
participare în competițiile FRF al clubului Fortuna Covaci, iar
după ce au efectuat toate demersurile au retras oficial FCM UTA
Arad din Liga a II-a. Conform regulamentului, poziția FCM UTA din
eșalonul doi i-ar fi revenit Fortunei Covaci, dar acum UTA
cesionase dreptul grupării timișene de participare în competițiile
FRF i-a revenit, de fapt, propriul loc din Liga a II-a, dar în
cadrul SC FC UTA SA și nu a ONG-ului FCM UTA Arad.

Practic, s-a schimbat doar cadrul
juridic, nu eșalonul sau numele, existând însă o chestiune de
moralitate ca urmare a cesiunii locului. „Nu am
fuzionat cu nimeni, nu ne-am schimbat numele, nu ne-am pierdut
identitatea și suntem exact acolo unde am fost, cesionând locul
Covaciului”
, a adăugat Catanzariti.

În ceea ce privește declarația
președintelui FRF conform căruia „UTA a
dispărut”
, oficialii arădeni nu știu nimic, iar pe de
altă parte nici nu există certitudinea că afirmația i-a aparținut
lui Mircea Sandu. „Eu știu foarte clar că totul este în
regulă, mi s-a confirmat de oficiali ai FRF”
, a spus
Catanzariti. O clarificare a situației cluburilor din Liga a II-a
este așteptată, la nivelul FRF, până marți, iar utiștii nu au deloc
emoții, fiind preocupați de completarea lotului.

Pe de altă parte, în urma
procedurii prin care a trecut clubul arădean, UTA nu va avea timp
de trei ani posibilitatea să promoveze, deoarece a cesionat un
drept de participare.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

Publicat: 20 Aug. 2010, 14:22 Actualizat: 20 Aug. 2010, 14:28 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă