Farul a câștigat la scor ultimul test înainte de meciul cu Academica Clinceni. Constănțenii au prezentat încă un nou transfer, al doilea adus la FCSB

SSC Farul și-a încheiat cu o victorie la scor seria meciurilor amicale disputate în perioada de pregătire de iarnă. Astăzi, la stadionul „Iftimie Ilisei” din Medgidia, echipa antrenată de Petre Grigoraș și-a ridicat moralul înaintea primului joc oficial din 2019 cu un succes cu 4-0 în fața ocupantei locului 11 în Seria a 2-a a Ligii 3, CS Medgidia. Joao Diogo, Petro Celestino, cu o „dublă”, și Momodou Jallow au înscris golurile constănțenilor, care, sâmbătă, de la ora 11:00, joacă la Clinceni, cu Academica, în etapa a 22-a a Ligii 2.

Pentru SSC Farul, testul cu Medgidia a fost cel de-al zecelea susținut în acest început de an, în total contabilizând cinci victorii, un egal și patru înfrângeri.

Petre Grigoraș a început meciul în următoarea formulă: Mih. Popa – Antoche, Ispas, Iani, Doumbia – Rosado, Neciu, Celestino, Joao – Nic. Moise, Miranda. După pauză au mai intrat: R. Avram – Arif, Sabageanu, Toma, Șt. Pacionel, Juncu, G. Păun, T. Moldovan, Jallow, Mih. Șandru, Ehmann.

Amicale disputate de SSC Farul în 2019:

SSC Farul – FC Farul (Liga 4 Constanța) 5-0
SSC Farul – CS Făurei
(Liga 3)  5-0
Astra
(Liga 1) – SSC Farul  4-1
Știința Acalab Poarta Albă
(Liga 4 Constanța) – SSC Farul 2-3
SSC Farul – FK Velez Mostar (Bosnia Herțegovina)  1-3
SSC Farul – Kazanka Moscova (Rusia) 0-2
SSC Farul – CSKA Moscova U21 (Rusia)  2-3
SSC Farul – Kolos Kovalivka (Ucraina) 1-1
SSC Farul – Rukh Brest
(Belarus) 2-1
CS Medgidia (Liga 3) – SSC Farul  0-4

A 13-a achiziție oficială: Tudor Moldovan

Înaintea meciului cu Medgidia, SSC Farul a prezentat oficial încă un jucător achiziționat, ajungând, în total, la 13 nume aduse în această iarnă. Mijlocașul Tudor Moldovan (19 ani), care se află în lotul echipei de o bună perioadă de timp, a semnat și el un contract cu echipa constănțeană.

Tudor Moldovan este originar din Satu Mare, a început fotbalul la LPS-ul local și vine la SSC Farul de la FCSB 2. Înainte de a ajunge în curtea clubului lui Gigi Becali, jucătorul a fost și la Academia Atletico Madrid de la București.

Tot de la FCSB l-a adus SSC Farul în această iarnă și pe Ștefan Pacionel.

Portarul Raul Avram, fundașii Denis Ispas, Joao Diogo, Mihai Șandru, Robert Neciu, Paul Antoche, Arif Demir și Adrian Juncu, mijlocașul Ștefan Pacionel, Diogo Rosado și Pedro Celestino și atacantul Rafael Miranda sunt celelalte achiziții ale echipei finanțate de Ciprian Marica.

Totodată, Dinamo a anunțat oficial că l-a împrumutat pe fundașul central Marco Ehmann (18 ani) la SSC Farul, până la finalul acestui sezon, însă constănțenii n-au scos un cuvânt până acum despre el.

Pe aceeași temă