Inițiativă de toată lauda a suporterilor echipei ASU Poli, în contextul panicii la nivel național, provocată de coronavirus. Gestul pe care fanii sunt îndemnați să-l facă pentru vârstnici

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 Mar. 2020, 21:07 Diverse

Galeria echipei ASU Politehnica se implică din nou în plan social, mai ales că, acum, fanii au rămas trei săptămâni fără bucuria meciurilor, după ce campionatul Ligii 2 a fost suspendat până la finalul lunii martie din cauza coronavirusului. Cei din Commando Viola Ultra Curva Sud au prelua o inițiativă a polonezilor din Varșovia, nu neapărat microbiști, care se oferă să ajute vârstnicii la aprovizionare zilnică.

Se știe că persoanele în vârstă sunt cei mai vulnerabili în fața noului coronavirus care crează haos pe tot globul în această perioadă, și, de aceea, ieșitul pentru a cumpăra alimente sau medicamente poate fi un motiv de teamă pentru vârstnici. Concret, ideea poliștilor este aceea ca fiecare fan al echipei să lipească în blocul în care locuiesc un afiș, cu următorul mesaj:

„Dragi vecini în vârstă! Dacă vă este teamă de coronavirus, putem merge la cumpărături sau farmacie în locul dumnevoastră. Este de ajuns să sunați la numărul de tefon (spațiul liber unde fiecare va trece numărul). Puteți conta pe noi! Vecinii dumnevoastră, Suporterii Politehnica Timișoara”.

Fanii Politehnicii, încurajați să printeze afișul

Fanii sunt încurajați să tipărească afișul și să își treacă numărul de telefon, pentru vecinii bătrâni. „Suporterii poliști vin în sprijinul persoanelor afectate de Coronavirus/COVID-19. Tipărește acest afiș, lipește-l în scara ta de bloc, nu rămâne indiferent în această perioadă delicată și implică-te în ajutorarea persoanelor vârstnice, predispuse la îmbolnăvire”, este anunțul postat alături de afiș, pe pagina de Facebook a echipei.

Aceasta nu este prima acțiune umanitară pe care fanii echipei Politehnica Timișoreana o fac. În fiecare iarnă, înainte de Crăciun, suporterii strâng alimente și cadouri cu care merg în satele din județul Timiș. În plus, clubul organizează des acțiuni caritabile.

Niciun timișorean nu mai e bolnav de coronavirus

Timișul a fost unul dintre primele județe afectate de coronavirus. După primul caz din Gorj, în 28 februarie, o timișoreancă și un maramureșean au fost diagnosticați cu noul virus. Femeia de 38 de ani a dat virusul unui timișorean ce a stat lângă ea în avion în 20 februarie, când s-a întors din Italia, înainte de declanșarea nebuniei în Peninsulă. De la bărbat a luat nepotul său, care i-a dat virusul unei colege de clasă de la liceu. Din același liceu, o altă adolescentă a luat virusul COVID-19.

În Timișoara, mai sunt bolnavi de noul virus, din județele limitrofe

În momentul redactării articolului, în România au fost descoperite în total 52 de cazuri de coronavirus. Șase au fost declarate vindecate, dintre care cinci sunt timișorenii, plus primul infectat, tânărul din Gorj.

Totuși, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, centru național de diagnosticare și tratament, mai sunt internați cinci oameni cu noul virus. Este vorba de trei hunedoreni, tată cu două teste negative și fiica sa, plus o femeie din Petroșani, un reșițean și un arădean.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 Mar. 2020, 21:07 Diverse
Pe aceeași temă