Cum arată fotbalul românesc în social media: echipele din ligile inferioare au lăsat în urmă cluburile din Liga 1. Craiova e din altă lume, Steaua și Carmen și-au format o bază solidă

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Apr. 2019, 13:44 Actualizat: 25 Apr. 2019, 13:49 Special
Cum arată fotbalul românesc în social media: echipele din ligile inferioare au lăsat în urmă cluburile din Liga 1.  Craiova e din altă lume, Steaua și Carmen și-au format o bază solidă

Modul în care echipele din Liga 1 interacționează cu fanii în mediul online se poate situa, pe o scară de la 1 la 10, undeva lângă a doua treaptă. Există și exemple pozitive. Dacă în campionat au pierdut teren în lupta pentru titlu, Craiova domină detașat competiția în mediul online. Suporterii olteni sunt atrași la meciuri nu doar de aspectul noului „Oblemenco”, ci și de campaniile de promovare făcute de club pe Facebook și Instagram.

În mod paradoxal, echipele din ligile inferioare sunt mult mai active în social media decât majoritatea formațiilor din Liga 1. La prima vedere, pagina de Facebook a echipei Carmen București ne duce cu gândul la o formație de primă ligă, care se luptă pentru accederea în grupele cupelor europene. În realitatea, Carmen evoluează în Liga 4 București, dar clubul își desfășoară activitatea într-un mod cât se poate de profesionist.

La fel se întâmplă și în cazul Stelei, acolo unde Asociația Steliștilor 1947 a construit o comunitate extrem de solidă. Fiind vorba de Liga 4, meciurile sunt transmise în direct pe canalul de YouTube al AS47. Totul la inițiativa suporterilor. Site-ul AS47 este de asemenea destul de bogat și oferă suporterilor toate informațiile necesare, cu privire la club, campionat, adversari, etc.

O altă echipă care se folosește de YouTube pentru a difuza meciurile din campionat este Flacăra Moreni. Echipa antrenată de Gabi Paraschiv, campion în 2011 cu Oțelul Galați, se bucură de o promovare foarte puternică și pe Facebook. Că tot vorbim de Galați, trebuie menționat și proiectul suporterilor, care au pus pe picioare o nouă echipă, după dispariția celei care a fost campioană în 2011. Fiind vorba de un proiect pornit de suporteri, SC Oțelul se poate mândri cu o imagine mai mult decât decentă în social media, pentru o echipă din Liga 3. Gălățenii se înscriu și ei pe lista cluburilor care își difuzează meciurile. Atât cele de acasă, cât și cele din deplasare. La fel se întâmplă și în cazul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.

ASU Poli Timișoara a fost, de asemenea, până de curând, o echipă care defila în social media. Până să ajungă la Liga 2, bănățenii își difuzau toate jocurile din ligile inferioare. Lucrurile au mers bine și după promovarea în eșalonul secund, dar în iarna trecută a apărut o problemă legată de actuala situație financiară a clubului. Omul care se ocupa de promovarea echipei în social media s-a despărțit de echipă, astfel că timișorenii au „retrogradat” cu mult la acest capitol în acest moment.

Mergând mai departe, Rapid e, de asemenea, o echipă care se preocupă de imaginea pe care o are în social media. Giuleștenii anunță la fiecare meci echipa de start, modificările de scor, respectiv acțiunile în care sunt implicați jucătorii echipei în timpul liber. La fel se întâmplă și cu Progresul Spartac, club care crește încet, dar într-un ritm sănătos.

La un club de tradiție, „engagement-ul” e oarecum asigurat. Dacă ai câțiva oameni care să se ocupe de reputația echipei în mediul online, suporterii vor fi prezenți în comunitatea respectivă. Pe această linie merg și Petrolul sau „U” Cluj.

 

Ați auzit de FC Speranța Răucești, FC Ozana Târgu Neamț, Viitorul Osica de Jos sau ASFC Pucioasa? Sunt doar câteva dintre echipele cu o activitate mai mult decât decentă în social media. Primele trei evoluează în Liga 4, iar Pucioasa în Liga 3. Nu vorbim de un conținut care să revoluționeze piața, ci de niște postări normale, de care echipele din prima ligă se pare că n-au timp.

Dacă ne uităm la formațiile din Liga 1, singura performanță notabilă ar fi ecusonul albastru primit recent de toate formațiile din campionat, din partea Facebook. Ecusonul albastru atestă faptul că pagina respectivă este pagina oficială a echipei. Formațiile de top, cum ar fi CFR, FCSB, Craiova sau Dinamo, aveau deja acest ecuson. Recent au primit distincția și Concordia Chiajna sau Gaz Metan Mediaș. La cum arată conținutul echipelor din prima ligă și cel al echipelor din ligile inferioare, toată lumea ar trebui să primească ecusonul albastru. Desigur, ideea ca toate echipele din Liga 1 să beneficieze de pagini care au ecusonul albastru a fost mai mult o campanie a LPF, nu o inițiativă a cluburilor.

Conținutul din social media al echipelor din Liga 1 lasă de dorit. În marea majoritatea a cazurilor sunt anunțate doar meciurile, echipele de start, plecările antrenorilor sau zilele de naștere ale jucătorilor și angajaților din afara terenului. După ce Fortes a semnat cu Craiova, fostul atacant al Mediașului a fost prezentat printr-un filmuleț în care erau introduse scene din filmul Predator. Nu putem spune că a fost o prezentare „wow”, dar a fost altceva. O idee prin care clubul a ieșit din rutină. Au gândit în afara cutiei. La FCSB, până de curând, transferurile erau anunțate printr-o poză în care președintele Vali Argăseală îi strângea mâna jucătorului, în fața unei vitrine. Din cadru era nelipsit un ficus care a devenit celebru printre suporteri. Pe lângă Craiova, o altă echipă care a mai atras atenția suporterilor în social media a fost Poli Iași, care nu s-a ferit să-și „trolleze” rivalii de la FCSB în două rânduri. Prin această metodă au câștigat foarte multă popularitate.

În ligile inferioare stăm bine la capitolul social media. Poate nesperat de bine. În Liga 1 lasă de dorit atât jocul echipelor, dar și preocuparea oficialilor cu privire la social media. În caz că vă întrebați de ce fanii aleg să nu mai vină la meciurile din prima ligă, ar trebui să luați în considerare următorii factori: jocuri programate la ore nepotrivite pentru majoritatea suporterilor, un sistem competițional care la finalul sezonului regular lasă câteva echipe să joace fără vreo miză reală și în final, cluburi pe care nu le interesează promovarea pe platformele de socializare.

Internetul oferă numeroase avantaje. În primul rând, administratorul paginii poate comunica oricând, 24/7, cu utilizatorii. Audiența este una globală, pentru că nu există granițe în mediul online. Costurile sunt mult mai reduse, comparativ cu cele din publicitate. Se elimină din start costuri de tipărire, de distribuire, etc. Și în final trebuie să reamintim faptul că România ocupă locul 5 în lume la viteza internetului (în medie peste 100 de megabiți / secundă). Să nu mai spunem că prețul unui abonament de internet este foarte accesibil.

Clasament like-uri Liga 1

 

Clasament like-uri Liga 2

 

Alte performanțe notabile

 

Articol scris de Octavian VASILESCU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Apr. 2019, 13:44 Actualizat: 25 Apr. 2019, 13:49 Special
Pe aceeași temă