CS Ocna Mureș ține steagul sus în Cupa României și după meciul cu U Craiova. Cioargă, la ”cel mai important gol al carierei”. Dan Roman: ”Un rezultat incredibil, o filă de istorie pentru Cupă și campionatul nostru”

Dan HENEGAR 10 Nov. 2022, 11:22 Cupa României

CS Ocna Mureș a reușit un rezultat mare pentru ea și în a doua etapă a fazei grupelor Cupei României, ediția 2022-2023.

După victoria cu 1-0 cu Chindia Târgoviște, în prima etapă, miercuri, la Zlatna, în nocturnă, a terminat la egalitate jocul cu Universitatea Craiova, scor 1-1.

Echipa din Liga 3, penultima clasată în seria sa, a reușit să nu piardă în fața unor adversari din prima ligă și cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor se află pe poziție de calificare mai departe în Cupa României.

CS Ocna Mureș, rezultat de poveste cu U Craiova în Cupa României

Într-un meci marcat de greșeli de arbitraj ale ”centralei” Iuliana Demetrescu, cu două penalty-uri neacordate, câte unul de fiecare parte, pentru oltenii la 0-0, iar pentru ardeleni la 1-1, ”Soda dragă” a oferit iarăși un rezultat surpriză.

Elevii antrenorului nelicențiat Dan Roman, care a intrat în ultimele 12 minute pe teren pentru a lupta alături de elevii săi, au etalat determinare și ambiție în fața unui oponent care s-a crezut învingător doar pentru că poartă pe tricouri numele Universității Craiova și activează la o echipă din prima ligă.

Și dacă ne gândim că salariile ocnamureșenilor într-o lună nu acoperă, financiar vorbind, contractul ce-l primește Ionuț Vînă, de pildă, avem imaginea acestui rezultat de poveste.

Paul Cioargă a înscris golul egalizator pentru Ocna Mureș: ”O bucurie enormă”

Craiova a marcat prima în minutul 29, prin Andrei Ivan, dintr-un penalty acordat de arbitra Demetrescu probabil mai mult în compensație pentru cel nedat în minutul 15.

În debutul reprizei secunde, CS Ocna Mureș a egalat prin Paul Cioargă, în minutul 48, după ce a profitat de un luft al lui Martic și a finalizat din 6 metri.

Cioargă spune că această reușită a sa este cea mai importantă din cariera sa. Jucătorul speră ca echipa să înceapă să aibă rezultate și în Liga 3, unde după 11 etape se află pe penultimul loc în clasament, retrogradabil.

”O bucurie enormă, o fericire mare acest rezultat. E cel mai important gol al carierei, marcat în cel mai important meci din istoria clubului CS Ocna Mureș. Sper să ne revenim și în campionat. În Cupa României ne dăm viața, luptăm unul pentru altul, ne mobilizăm altfel decât în Liga 3 datorită faptului că jucăm împotriva echipelor mari”, a spus, citat de Ziarul Unirea, Paul Cioargă.

În vârstă de 22 de ani, Cioargă a marcat prima dată în acest sezon și este un jucător crescut de Ardealul Cluj și care a mai trecut pe la Metalurgistul Cugir.

Antrenorul Dan Roman a intrat și el pe teren, pe final: ”Un rezultat incredibil, o filă de istorie!”

Spre deosebire de partidele trecute, Dan Roman a intrat și el pe final de joc pentru a-și ajuta elevii și colegii să mențină rezultatul de egalitate. Fostul atacant din prima ligă i-a luat locul pe teren lui George Goronea în minutul 78, dar nu a apucat să aibă nicio ocazie la poarta Craiovei.

”Băieții au respectat tot ce am lucrat pentru acest meci, pe care l-am pregătit foarte bine și am contracarat echipa adversă. E un rezultat incredibil, o filă de istorie pentru Cupa României și campionatul nostru, am ajuns atât de sus. Am fost considerați outsideri, o echipă mică, dar am remizat cu Craiova, ne-am depășit condiția, cu un lot redus, de 14 jucători și doi portari.

Mi-aș dori ca după acest rezultat să căpătăm încredere pentru Liga 3, au dovedit că au valoare în meciurile cu echipele mari.

Eu sunt de toate, fizioterapeut, masor, antrenor secund, sper ca la iarnă să reglăm aceste aspecte.

Am avut un penalty, şi ei au avut, dar probabil domnişoara arbitră a fost mai emoţionată că… nu se putea da împotriva Craiovei”, a precizat Dan Roman.

Roman este cel care antrenează echipa, însă deoarece nu are licență de antrenor este legitimat la CS Ocna Mureș ca jucător, motiv pentru care s-a aflat printre ceilalți jucători trecuți ca rezerve.

În raportul de arbitraj, antrenor principal este trecut de fiecare dată Valentin Șandru, posesor de licență A.

Alexandru Giurgiu: ”Ne-am simțit fotbaliști de Liga 1 în acest meci”

În afara lui Roman, cel mai experimentat jucător pe care îl are CS Ocna Mureș este Alexandru Giurgiu, fundaș de 30 de ani care a jucat 14 meciuri în prima ligă pentru CS Turnu Severin, dar are și mai multe jocuri în Liga 2, la Unirea Alba Iulia, CS Turnu Severin, Farul Constanța și SC Bacău.

”Suntem foarte bucuroși pentru rezultat! Ne-am simțit fotbaliști de prima ligă pentru 90 minute, le am spus și colegilor că trebuie savurat meciul acesta pentru că nu ne întâlnim cu asemenea partide prea des! Sper să ne putem concentra la fel și în întâlnirile de campionat!”, a spus Alexandru Giurgiu, căpitanul oncamureșenilor, citat de Ziarul Unirea.

Mirel Rădoi, nemulțumit de condițiile de la Zlatna: ”Condițiile trebuie să fie altele, ca să luăm și noi Cupa în serios de la anul”

Antrenorul Universității Craiova, fost selecționer al României, Mirel Rădoi, a avut nemulțumiri față de condițiile de joc de la Zlatna, stadion al unei echipe din Liga 4, însă singurul din județul Alba care are nocturnă. Fostul internațional spune că se va gândi serios dacă va mai trata la fel Cupa României de acum înainte, dacă FRF permite astfel de condiții în care să se desfășoare partidele.

”Tot se vorbește în ultimii ani despre această competiție, că anumite echipe o desconsideră. Putem să dăm asigurări că, de la anul, dacă voi mai fi aici, vom desconsidera și noi, pentru că nu ai cum să pui masa de masaj lângă cei care fac treaba mare în vestiar, lângă wc. Nu există așa ceva! Stafful se schimbă într-o saună. Vorbim să producem jucători pentru echipa națională… Păi, pe astfel de terenuri există cel mai mare risc de accidentare. OK, și adversarii joacă pe același teren, dar condițiile trebuie să fie altele, ca să luăm și noi Cupa în serios.

Să revenim la meci, am crezut că era câștigat dinainte, fără atitudine, fără determinare. Era clar că adversarul va echilibra diferența de valoare prin ambiție, dar e inadmisibil. Noi am avut jucători care se plâng că nu au minute, în seara asta au avut aproape o partidă să-și arate nivelul. Probabil ei cred că glumesc când spun că fiecare partidă e o evaluare pentru mine, dar o să vadă în iarnă că ceea ce vorbesc e serios, nu iau pe nimeni la mișto. Indiferent de rezultatul din seara asta, de condițiile pe care le-am găsit…

Nici nocturna nu se ridică la nivelul care trebuie. Nu înseamnă că din cauza asta nu am câștigat în această seară, era o discuție separată. Vizavi de această partidă, am fost penibili cu toții. Cel mai rău îmi pare de cei care nu au fost în lot, de suporterii noștri. Acum, trebuie să vedem ce facem ca să încercăm să nu trecem printr-o altă rușine în Giulești”, a declarat Mirel Rădoi, citat de DigiSport.

CS Ocna Mureș și U Craiova, pe locuri de calificare în Cupa României

Cu patru puncte acumulate în primele două etape, în care a întâlnit adversari din prima ligă, CS Ocna Mureș ocupă locul 2 în Grupa D, poziție de calificare în fața următoare a Cupei României.

U Craiova are tot 4 puncte, dar datorită golaverajului mai bun se află pe prima poziție.

În ultima etapă, CS Ocna Mureș joacă tot pe teren propriu, cel mai probabil la Ocna Mureș, cu divizionara secundă Minaur Baia Mare, echipa deja eliminată din Cupă.

U Craiova evoluează în deplasare la Campionii FC Argeș.

Jocurile au loc în jurul datei de 7 decembrie.

Clasament Grupa D

1. Universitatea Craiova 2 1 1 0 3-1 4 puncte
2. CS Ocna Mureş 2 1 1 0 2-1 4
3. FC Hermannstadt 2 1 0 1 3-4 3
4. Campionii FC Argeş 2 0 2 0 1-1 2
5. Minaur Baia Mare 2 0 1 1 2-3 1
6. Chindia Târgovişte 1 0 1 1 1-2 1

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/inca-un-rezultat-istoric-pentru-cs-ocna-mures-in-cupa-romaniei-egal-cu-u-craiova-soda-draga-e-pe-loc-de-calificare-in-faza-urmatoare-a-competitiei-19253037

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-faza-grupelor-gloria-buzau-uta-arad-si-minaur-baia-mare-fc-hermannstadt-se-joaca-de-la-ora-1400-19252941

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-victorie-istorica-in-fata-prim-divizionarei-chindia-targoviste-in-cupa-romaniei-anton-petre-a-refuzat-sa-vorbeasca-dan-roman-a-fost-in-extaz-traiesc-cel-mai-frumos-moment-a-19250330

Dan HENEGAR 10 Nov. 2022, 11:22 Cupa României
Pe aceeași temă