Veste de senzație de la Pitești: FC Argeș își schimbă forma juridică și va avea drept de promovare. A fost înființată structura sportivă de drept privat care va prelua echipa. Conducătorii clubului și bugetul colosal pe care îl va avea

Marius ANGHEL 30 May. 2019, 19:35 Campionat
  • Consiliul Local Pitești a votat astăzi după-amiază, joi, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înființării Asociației „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș”, care va prelua activitatea echipei de fotbal a Piteștiului, cu obiectivul clar promovarea în Liga 1 la sfârșitul sezonului 2019-2020.
  • Membrii fondatori ai acestei asociații sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăți comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităților locale și Primăria Pitești.

 

Noul club va fi condus de un Comitet Director compus din Mihai Foamete, reprezentantul Primăriei Pitești (președinte), Constantin Angelescu, reprezentantul SC Apă Canal SA (vicepreședinte) și Octavian Lupu, reprezentatul SC Salubritate 2000 SA (secretar).

Mandatul Comitetului Director va fi de patru ani, iar reprezentanții celor trei părți în Adunarea Generală a Acționarilor vor fi Mihai Marinescu, directorul SC Apă Canal 2000 SA, Romi Becheanu, directorul SC Salubritate 2000 SA, și Cornel Ionică, primarul Municipiului Pitești, ca reprezentant al autorităților locale.

Înființarea Asociației „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș”, structură sportivă de drept privat, este primul pas făcut de autoritățile locale pentru ca echipa de fotbal a Piteștiului să poată avea drept de promovare la sfârșitul sezonului viitor. În ultimele două sezoane FC Argeș nu a avut acest drept, întrucât clubul fanion al județului era de drept public, iar regulamentele FIFA și UEFA interzic acest lucru.

Cristian Gentea: „Oamenii de afaceri vor veni lângă noi”


Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al clubului FC Argeș, este convins oamenii de afaceri din Pitești vor fi alături și mai mult de echipă după această schimbare. „În scurt timp ne vor ieși actele de la Judecătorie și vom fi structură de drept privat. După ce se va ști că vom avea drept de promovare sunt sigur că și în rândul oamenilor de afaceri se va crea o emulație și vor veni alături de noi. Eu anunț încă de pe acum că am pe cineva care este dispus să ofere pentru FC Argeș suma de 30.000 de euro. Sunt sigur că vor mai fi și alți oameni de afaceri interesați să vină alături de noi pentru că FC Argeș este un brand”, a spus Gentea.

Buget de aproape patru ori mai mare. Cornel Ionică: „Vom face și echipa a doua”


Primarul Cornel Ionică a dat asigurări că Municipalitatea va face toate eforturile financiare pentru a readuce echipa de fotbal a Piteștiului acolo unde îi este locul, în Liga 1. „În sezonul trecut am avut alocat la secția de fotbal un buget de 38 miliarde lei vechi (n.r. – aproximativ 800.000 euro). În sezonul viitor, în care vom avea ca obiectiv promovarea, vom avea un alt buget. Dacă vrei performanță, vor fi alte cheltuieli. Intenționăm să facem și echipa a doua a clubului pentru a da șanse de a crește jucătorilor tineri, de perspectivă. În sezonul viitor bugetul clubului va fi mai mare decât cel din acest sezon. Cu toate secțiile sportive pe care le avem cred că va fi în jurul sumei de 140 miliarde lei vechi (n.r. – aproximativ 3 milioane euro)”, a spus edilul-șef al Piteștiului.

Mihai Foamete: „Vom face tot posibilul să promovăm”


Mihai Foamete, președintele Consiliului Director al Asociației „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș”, are, la rândul său, ambiții mari. „Înființarea acestei asociații este doar un prim pas pentru a face performanță. Vom face toate eforturile pentru a reveni acolo unde ne este locul. Suntem conștienți că nu ne va fi ușor să promovăm în Liga I, dar vom face tot ce ține de noi pentru a readuce Piteștiul în prima divizie. Îi asigur pe suporterii piteșteni că ne propunem să facem doar performanță”, spune Foamete.

Dragoș Șerban: „Cu toții ne dorim promovarea”


Dragoș Șerban, directorul executiv al FC Argeș, a mulțumit autorităților locale pentru decizia înființării acestei asociații și rezolvarea problemei care a atras nemulțumirea suporterilor în ultimele două sezoane. „Vreau să mulțumesc tuturor consilierilor locali că au înțeles necesitatea și oportunitatea înființării acestei Asociații Sportive. Este un mare pas înainte pentru a realiza ceea ce ne dorim cu toțiiși anume, promovarea. în Liga 1. Lupta nu s-a încheiat urmând alți pași și multă muncă pentru a ne îndeplini visul. Avem datoria morală pentru tot ceea ce înseamnă culorile alb-violet”, a spus Șerban.

Se stabilește staff-ul tehnic


Cristian Gentea a mai anunțat că la începutul săptămânii viitoare va fi anunțat stafful tehnic care va conduce echipa în sezonul viitor, dar și celelalte persoane care se vor ocupa de partea sportivă la noul club. Noul staff tehnic va fi prezentat într-o conferință de presă. Nicolae Dică este marele favorită să fie antrenor principal.

Tot atunci, suporterii vor afla și numele fotbaliștilor care vor fi păstrați din actualul lot, programul de pregătire al echipei și cum arată campania de achiziții.

Până atunci, FC Argeș joacă sâmbătă, de la ora 14:30, ultimul meci din acest sezon al Ligii 2, pe teren propriu, cu Sportul Snagov. Indiferent de rezultat, echipa piteșteană va termina campionatul pe locul 6. Acum are 65 de puncte, iar Snagovul e pe 5 și are 70 de puncte.

Articol scris de Marius DUINEA

Marius ANGHEL 30 May. 2019, 19:35 Campionat
Pe aceeași temă