Seria 1 – Liga 3, ediția 2019-2020 | A fost stabilit programul noului sezon. Oțelul joacă la Pașcani în prima etapă. Foresta și Aerostar, printre favoritele la promovare

Marius ANGHEL 12 Aug. 2019, 15:19 Special
Seria 1 - Liga 3, ediția 2019-2020 |** A fost stabilit programul noului sezon. Oțelul joacă la Pașcani în prima etapă. Foresta și Aerostar, printre favoritele la promovare

Astăzi, 12 august, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea calendarului competițional al ediției 2019-2020 a Ligii 3. Procedura de stabilire a programului s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 16 echipe, iar meciurile rezultate pot fi vizualizate în partea de jos a articolului.

Noul sezon al Ligii 3, ediția 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului și vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 și 13 din fiecare serie a Ligii 3, și o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 și să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu față de ediția recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, față de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfășoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate și două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) și 6 mai (etapa 26).

În urma tragerii la sorți, echipelor din Seria I le-au fost repartizate următoarele numere:

CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – 5 (joacă în același oraș, Galați)
SC Oțelul Galați – 13 (joacă în același oraș, Galați)
CSM Bacău – 8 (joacă în același oraș, Bacău)
Aerostar Bacău – 16 (joacă în același oraș, Bacău)
Hușana Huși – 7 (acasă, nou-promovată)
FC Ozana Târgu Neamț – 2 (acasă, nou-promovată)
Bucovina Rădăuți – 10
Știința Miroslava – 14
Foresta Suceava – 6
CSM Focșani – 15
Sporting Liești – 11
KSE Târgu Secuiesc – 12
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – 3
Șomuz Fălticeni – 9
FC Botoșani 2 – 1
CSM Pașcani – 4

* Aerostar Bacău – retrogradată din Liga 2;
** CSM Pașcani – reprimită în Liga 3 după ce retrogradase de pe locul 13;
*** FC Ozana Târgu Neamț, CSM Bacău, Hușana Huși, CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – promovate din Liga 4;
**** Față de ediția trecută, Metalul Buzău a dispărut din această serie, fiind mutată în Seria a II-a.

PROGRAMUL SERIEI 1 | PROGRAMUL SERIEI 2 | PROGRAMUL SERIEI 3 | PROGRAMUL SERIEI 4 | PROGRAMUL SERIEI 5

Iată calendarul campionatului Seriei 1 a Ligii 3, ediția 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 – 24 august 2019

FC Botoșani 2Aerostar Bacău
FC Ozana Târgu NeamțCSM Focșani
CSM Ceahlăul Piatra NeamțȘtiința Miroslava
CSM PașcaniSC Oțelul Galați
CS Universitatea Dunărea de Jos GalațiKSE Târgu Secuiesc
Foresta SuceavaSporting Liești
Hușana HușiBucovina Rădăuți
CSM BacăuȘomuz Fălticeni

Etapa a 2-a – 31 august 2019

Aerostar Bacău – Șomuz Fălticeni
Bucovina Rădăuți – CSM Bacău
Sporting Liești – Hușana Huși
KSE Târgu Secuiesc – Foresta Suceava
SC Oțelul Galați – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
Știința Miroslava – CSM Pașcani
CSM Focșani – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
FC Botoșani 2 – FC Ozana Târgu Neamț

Etapa a 3-a – 07 septembrie 2019

FC Ozana Târgu Neamț – Aerostar Bacău
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – FC Botoșani 2
CSM Pașcani – CSM Focșani
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – Știința Miroslava
Foresta Suceava – SC Oțelul Galați
Hușana Huși – KSE Târgu Secuiesc
CSM Bacău – Sporting Liești
Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți

Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019

Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți
Sporting Liești – Șomuz Fălticeni
KSE Târgu Secuiesc – CSM Bacău
SC Oțelul Galați – Hușana Huși
Știința Miroslava – Foresta Suceava
CSM Focșani – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
FC Botoșani 2 – CSM Pașcani
FC Ozana Târgu Neamț – CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019

CSM Ceahlăul Piatra Neamț – Aerostar Bacău
CSM Pașcani – FC Ozana Târgu Neamț
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – FC Botoșani 2
Foresta Suceava – CSM Focșani
Hușana Huși – Știința Miroslava
CSM Bacău – SC Oțelul Galați
Șomuz Fălticeni – KSE Târgu Secuiesc
Bucovina Rădăuți – Sporting Liești

Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019

Aerostar Bacău – Sporting Liești
KSE Târgu Secuiesc – Bucovina Rădăuți
SC Oțelul Galați – Șomuz Fălticeni
Știința Miroslava – CSM Bacău
CSM Focșani – Hușana Huși
FC Botoșani 2 – Foresta Suceava
FC Ozana Târgu Neamț – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Pașcani

Etapa a 7-a – 05 octombrie 2019

CSM Pașcani – Aerostar Bacău
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Foresta Suceava – FC Ozana Târgu Neamț
Hușana Huși – FC Botoșani 2
CSM Bacău – CSM Focșani
Șomuz Fălticeni – Știința Miroslava
Bucovina Rădăuți – SC Oțelul Galați
Sporting Liești – KSE Târgu Secuiesc

Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019

Aerostar Bacău – KSE Târgu Secuiesc
SC Oțelul Galați – Sporting Liești
Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți
CSM Focșani – Șomuz Fălticeni
FC Botoșani 2 – CSM Bacău
FC Ozana Târgu Neamț – Hușana Huși
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – Foresta Suceava
CSM Pașcani – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați

Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019

CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – Aerostar Bacău
Foresta Suceava – CSM Pașcani
Hușana Huși – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
CSM Bacău – FC Ozana Târgu Neamț
Șomuz Fălticeni – FC Botoșani 2
Bucovina Rădăuți – CSM Focșani
Sporting Liești – Știința Miroslava
KSE Târgu Secuiesc – SC Oțelul Galați

Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019

Aerostar Bacău – SC Oțelul Galați
Știința Miroslava – KSE Târgu Secuiesc
CSM Focșani – Sporting Liești
FC Botoșani 2 – Bucovina Rădăuți
FC Ozana Târgu Neamț – Șomuz Fălticeni
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Bacău
CSM Pașcani – Hușana Huși
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – Foresta Suceava

Etapa a 11-a – 02 noiembrie 2019

Foresta Suceava – Aerostar Bacău
Hușana Huși – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
CSM Bacău – CSM Pașcani
Șomuz Fălticeni – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Bucovina Rădăuți – FC Ozana Târgu Neamț
Sporting Liești – FC Botoșani 2
KSE Târgu Secuiesc – CSM Focșani
SC Oțelul Galați – Știința Miroslava

Etapa a 12-a – 09 noiembrie 2019

Aerostar Bacău – Știința Miroslava
CSM Focșani – SC Oțelul Galați
FC Botoșani 2 – KSE Târgu Secuiesc
FC Ozana Târgu Neamț – Sporting Liești
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți
CSM Pașcani – Șomuz Fălticeni
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – CSM Bacău
Foresta Suceava – Hușana Huși

Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019

Hușana Huși – Aerostar Bacău
CSM Bacău – Foresta Suceava
Șomuz Fălticeni – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
Bucovina Rădăuți – CSM Pașcani
Sporting Liești – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
KSE Târgu Secuiesc – FC Ozana Târgu Neamț
SC Oțelul Galați – FC Botoșani 2
Știința Miroslava – CSM Focșani

Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019

Aerostar Bacău – CSM Focșani
FC Botoșani 2 – Știința Miroslava
FC Ozana Târgu Neamț – SC Oțelul Galați
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – KSE Târgu Secuiesc
CSM Pașcani – Sporting Liești
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – Bucovina Rădăuți
Foresta Suceava – Șomuz Fălticeni
Hușana Huși – CSM Bacău

Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019

CSM Bacău – Aerostar Bacău
Șomuz Fălticeni – Hușana Huși
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava
Sporting Liești – CS Universitatea Dunărea de Jos Galați
KSE Târgu Secuiesc – CSM Pașcani
SC Oțelul Galați – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Știința Miroslava – FC Ozana Târgu Neamț
CSM Focșani – FC Botoșani 2

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 16-a – 07 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 02 mai 2020
Etapa a 26-a – 06 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 09 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 12 Aug. 2019, 15:19 Special
Pe aceeași temă