Giuleștenii s-au speriat de podium! Rapid pierde la Miercurea Ciuc, 0-1 cu FK Csikszereda și ratează șansa să urce pe locul 3. Majzik, decisiv din penalty

Marius ANGHEL 19 Oct. 2019, 17:51 Campionat
Giuleștenii s-au speriat de podium!** Rapid pierde la Miercurea Ciuc, 0-1 cu FK Csikszereda și ratează șansa să urce pe locul 3. Majzik, decisiv din penalty

FK Csikszereda – Rapid e ultimul meci al zilei programat în etapa a 13-a a Ligii 2. Partida se desfășoară la Miercurea Ciuc, de la ora 16:00. și aduce față în față două echipe care vor fi la primul joc oficial direct. Ciucanii și giuleștenii s-au întâlnit totuși o dată în istoria lor, în vară, într-un amical desfășurat la Brașov, câștigat de jucătorii lui Daniel Pancu cu 1-0, printr-un gol marcat de Antonio Sefer direct din lovitură liberă.

Csikszereda, neînvinsă pe teren propriu

Neînvinsă în acest sezon pe teren propriu în cele cinci partide desfășurate până acum, FK Csikszereda speră să nu piardă nici împotriva Rapidului. Ciucanii nu au fost însă un adversar care și-a speriat oponenții, fiindcă în patru dintre jocurile din fața propriilor spectatori a obținut remize. După 3-0 cu Metaloglobus, de la Miercurea Ciuc au plecat cu punct Dunărea Călărași (1-1), Ripensia (2-2), „U” Cluj (1-1) și Pandurii (2-2), aceste două întâlniri din urmă desfășurându-se în nocturnă.

Echipa antrenată de Valentin Suciu vine după un succes la limită obținut în intermediară la București, 1-0 cu Daco-Getica, și se află pe locul 15, imediat deasupra locurilor retrogradabile, cu 13 puncte, atâtea câte au și ASU Poli și Ripensia, aceasta din urmă fiind pe poziție care duce în Liga 3.

Rapid poate urca pe locul 3 cu o victorie la Miercurea Ciuc

De partea cealaltă, Rapid, are un moral excelent după victoria cu 1-0 din Primvs Derby cu Petrolul, obținută miercuri, dar și după o serie de patru meciuri consecutive cu rezultate pozitive în Liga 2. În plus, în urma rezultatelor de astăzi, giuleștenii au marea șansă, pentru prima dată în acest sezon, să urce, fie și pentru o zi, cu o victorie pe locul 3 în clasament, poziție care duce la barajul pentru promovare.

Fanilor Rapidului le-au fost atribuite de gazde 75 de bilete la acest meci, însă Peluza Nord Rapid susține că are alocate 100 de tichete și „noi promitem tuturor celor care vor ajunge la meci, că facem posibilul pentru a nu rămâne nimeni în afara stadionului, ca de fiecare dată.”

După desfășurarea primelor cinci partide ale etapei a 13-a, Rapid a picat, pentru moment, pe locul 8, cu 20 de puncte, însă, cu o victorie la Miercurea Ciuc, poate urca tocmai pe 3.

Meciul de la Miercurea Ciuc, de pe stadionul Municipal, care are loc de la ora 16:00, va fi arbitrat de centralul Bogdan Dumitrache (București) și de asistenții Cosmin Bojan (Târgu Mureș) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova). Rezervă este Cosmin Apetrei (Roznov – Neamț), în timp ce observatori au fost delegați Lucian Măiereanu (Brașov) și Sorin Cojocaru (București).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 13

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCsikszereda: Bordas – Palmeș, Csonka, Lalic, Majzik – Eder Gonzalez (cpt.), Casiadi – Kalman (Sz. Veres 84′), Pinter (M. Takacs 65′), Erdei – Becze (Bara 76′)
Rezerve neutilizate: Gyenge – M. Corbu, Hodgyai, Magyari
Antrenor: Valentin Suciu

â–ºRapid: Drăghia – I. Voicu (cpt.), Bg. Manole, Bonnin, Mallo – R. Lazăr, Cârstocea (Labeau 65′), G. Crețu (Pănoiu 46′) – Sefer, Roskopf, Hlistei (Goge 72′)
Rezerve neutilizate: Al. Tătaru – Babaua, Piriz, Al. Dulca
Antrenor: Daniel Pancu

â–ºMin 90+5 Final de partidă. FK Csikszereda câștigă cu 1-0 meciul cu Rapid și produce una dintre surprizele sezonului. Giuleștenii nu au avut nicio mare ocazie de gol în acest joc, care, oricum, a fost unul de luptă, fără multe situații de poartă

â–ºMin 90+4 Portarul Daniel Bordas primește și el cartonașul galben pentru întârzierea repunerii mingiei în joc

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu cinci minute

â–ºMin 86 Ionuț Voicu primește și el cartonașul galben după ce ține din spate un adversar

â–ºMin 84 Ultima schimbare și la ciucani. Iese Szilard Kalman și intră Szilard Veres

â–ºMin 83 Bogdan Manole și Eder Gonzalez primesc cartonașul galben după un conflict la mijlocul terenului

â–ºMin 81 1-0 Adrian Majzik bate penalty-ul cu sânge rece, sus, în dreapta, și deschide scorul. Drăghia a sărit în parta opusă

â–ºMin 80 Rareș Lazăr ratează degajarea și îl lovește direct în spate, în propriul careu, pe Kalman, iar arbitrul dictează penalty

â–ºMin 79 Kalman trage puternic cu dreptul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral dreapta, direct pe centru, iar Drăghia boxează

â–ºMin 76 Iese Tamas Becze și intră Levente Bara

â–ºMin 72 Pancu face o nouă schimbare, ultima. Intră Petre Goge și iese Cătălin Hlistei

â–ºMin 66 Prima mare ocazie a meciului. Szilard Kalman trage cu stângul de la 35 de metri, iar Drăghia are noroc, fiindcă mingea lovește bara din stânga

â–ºMin 65 Alin Cârstocea este înlocuit cu Brighton Labeau

â–ºMin 65 Martin Takacs intră în locul lui Norbert Pinter

â–ºMin 52 Norbert Pinter primește cartonașul galben după un fault

â–ºMin 48 Erdei trage din fața careului, mingea e deviată și se duce în stânga porții, însă arbitrul nu vede și nu dă corner

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46 Schimbare la Rapid. Intră Ștefan Pănoiu și iese Giani Crețu

â–ºMin 45 Pauză cu 15 secunde mai devreme de finalul minutul 45. După o primă repriză modestă a ambelor echipe, fără ocazii mari de gol, rezultatul este unul de egalitate: 0-0

â–ºMin 34 Hlistei pătrunde în careu pe stânga și trage pe lângă colțul lung

â–ºFiindcă au venit la Miercurea Ciuc mai mulți decât puteau lua loc în tribuna rezervată lor, unde primiseră 75 de bilete, fanii Rapidului au decis să privească cu toți din afara stadionului, din spatele unui gard de sârmă

â–ºMin 23 Cârstocea trage de la 30 de metri ușor lateral stânga pe lângă poartă, în dreapta

â–ºMin 20 Pinter trage din afara careului, mingea e deviată și se duce pe lângă poartă, Drăghia nereușind să evite cornerul

â–ºMin 18 După o centrare din dreapta, Mallo deviază din fața careului mic peste poartă, din fața lui Lalic, însă arbitrul nu vede și nu dă un nou corner

â–ºMin 8 Mingea ajunge cu noroc la Hlistei, aflat în poziție centrală în careu, pivotează și trage din întoarcere în blocajul celor cinci jucători din fața sa, însă mingea tot se duce spre poartă, iar Bordas prinde

â–ºMin 6 Pinter scapă pe contraatac, îl fentează pe Mallo în centru în colțul dreapta al careului și șutează destul de mult peste poartă, la colțul lung

â–ºMin 1 A început partida de la Miercurea Ciuc

Foto: Szekelyhon

Marius ANGHEL 19 Oct. 2019, 17:51 Campionat
Pe aceeași temă