FC Hermannstadt n-a mai putut produce surpriza și cu CS U Craiova și a pierdut finala Cupei României. Gustavo și Mitriță duc în Bănie un trofeu după o pauză de 25 de ani

Marius ANGHEL 27 May. 2018, 22:56 Cupa
FC Hermannstadt n-a mai putut produce surpriza și cu CS U Craiova și a pierdut finala Cupei României.** Gustavo și Mitriță duc în Bănie un trofeu după o pauză de 25 de ani

Craiova a reușit să câștige primul trofeu după o așteptare de 25 de ani. FC Hermannstadt a început mai bine finala Cupei României, dar diferența valorică s-a simțit la finalizare. În timp ce sibienii au ajuns în preajma porții și n-au reușit să-i pună probleme lui Mitrovic, Gustavo a deschis scorul în minutul 29, la prima execuție periculoasă a oltenilor.

Debutul reprizei secunde a fost ideal pentru Craiova, Mitriță reușind să înscrie pentru 2-0. Băluță a profitat de o eroare a lui Dâlbea la mijlocul terenului, a scăpat singur cu Căbuz și apoi i-a pasat lui Mitriță, care a îndeplinit o simplă formalitate. Finalul a fost unul liniștit pentru olteni, care au așteptat cu nerăbdare fluierul de final al centralului Marcel Bîrsan.

În urma acestui succes, Craiova și-a asigurat prezența în turul III preliminar al Ligii Europa, în timp ce vicecampioana FCSB va intra în turul II.

Jucătorii de la FC Hermannstadt rămân cu amintirea unei finale la care nici nu visau la început de sezon și cu pozele făcute înaintea jocului cu trofeul Cupei României. Sibienii își pierd și invincibilitatea acumulată în campionat și Cupă, cedând într-un meci după o serie de 39 de meciuri.

Alexandru Mitriță a fost desemnat jucătorul finalei, iar fotbaliștii de la FC Hermannstadt au primit aplauzele tuturor spectatorilor prezenți pe stadion pentru acest parcurs lăudabil din Cupa României.


 

Joi, fotbaliștii finalistei FC Hermannstadt se fotografiau la Sibiu cu trofeul Cupei României. În această seară, de la ora 21:00, speră să nu rămână doar cu amintirile, ci să câștige în fața prim-divizionarei CS U Craiova și să ia cupa acasă. E meciul la care toți jucătorii lui Alexandru Pelici visau, dar nu sperau la început de sezon, iar acum pot scrie încă o pagină de istorie. Ar fi premium perfect după ce au reușit și promovarea în Liga 1. Ar fi trofeul care ar face multă lume să vorbească despre ei, nu doar acum, ci pentru totdeauna.

FC Hermannstadt, a doua clasată din Liga 2, pornește cu șansa a doua în finala cu CS U Craiova, însă la fel a pornit și în meciurile cu FC Voluntari, deținătoarea trofeului, Juventus București, vicecampioana FCSB și Gaz Metan Mediaș, echipe din Liga 1 pe care, rând pe rând, le-a eliminat. Vor fi alte 90 de minute sau cel mult 120 în care jucătorii lui Alexandru Pelici vor încerca să declanșeze, de această dată, bomba și să ridice trofeul Cupei României deasupra capului.

Pentru Craiova, câștigarea Cupei României înseamnă un nou început, un trofeu câștigat după 25 de ani de așteptare.

AICI citești tot ce trebuie să știi despre Craiova – Hermannstadt, finala Cupei! Cum au ajuns în ultimul act, de la Ripensia la Voluntari și cum s-au terminat toate finalele din 1934 până în prezent + A 19-a finală a Cupei României fără echipe din București. Performerele din eșaloanele inferioare, premieră din Sibiu și semnificația stadionului din Capitală + Golgheterul surprizei Hermannstadt visează la încă o seară mare: „După dubla cu FCSB am primit mai multe mesaje decât de ziua mea”. Finala cu Craiova va schimba destine.

Partida care începe la ora 21:00 și se desfășoară la București, pe Arena Națională, va fi arbitrată de centralul Marcel Bîrsan (București) și de asistenții Adrian Radu Ghinguleac (București) și Ciprian Florin Danșa (Satu Mare). Arbitru de rezervă este Cătălin Popa (Pitești), iar observatori au fost delegați George Ionescu (București) și Octavian Goga (Brașov).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºHermannstadt: Căbuz – Al. Coman, R. Crișan, I. Stoica, D. Tătar – Dâlbea (cpt.)(Curtean 63′), Boboc – Hergheligiu (C. Neagu 69′), Bg. Rusu, P. Petrescu – Șt. Blănaru (Dumitriu 77′)
Rezerve neutilizate: Niga – Ct. Pîrvulescu, Mih. Stancu, Danci
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºCS U Craiova: Mitrovic – Rz. Popa, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski (cpt.), Bancu – Gustavo (Glavina 74′), Al. Băluță (Dimitrov 89′), Mitriță (Andr. Burlacu 84′)
Rezerve neutilizate: Laur. Popescu – Andre Santos, Rossi, Screciu
Antrenor: Devis Mangia

â–ºMin 90+4 Final de partidă. CS U Craiova câștigă cu 2-0 și obține trofeul Cupei României în fața sibienilor de la FC Hermannstadt. Echipa din Liga 2 n-a mai putut produce o surpriză și în acest meci, a jucat bine, însă n-a fost suficient să îi pună probleme serioase celei de-a treia clasate din Liga 1

â–ºFC Hermannstadt va pierde primul joc după o serie de 39 de meciuri fără eșec, în campionat și Cupă. Ultima înfrângere a sibienilor a avut loc pe 23 august 2017, un 0-2 la Satu Mare cu Olimpia, echipă desființată între timp

â–ºMin 90  Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 Ultima schimbare și la Craiova. Iese al treilea atacant trimis titular în acest joc, Alexandru Băluță, și intră Radoslav Dimitrov

â–ºMin 85 Crișan respinge în corner mingea centrată din dreapta de Băluță pentru Glavina

â–ºMin 84 Iese și al doilea marcator din acest meci, Alexandru Mitriță, și intră Andrei Burlacu

â–ºMin 83 Dumitriu trimite plasat din fața careului, un șut centrare, iar Mitrovic prinde fără probleme

â–ºCrainicul Arenei Naționale a anunțat că la finala Cupei sunt prezenți circa 33.000 de spectatori, un număr impresionant având în vedere că vorbim de două echipe din provincie

â–ºMin 79 Robert Boboc primește și el galbenul pentru un fault la mijlocul terenului

â–ºMin 78 Pasă filtrantă, Băluță scapă singur cu portarul, însă Căbuz iese la 23 de metri și respinge in extremis din fața atacantului

â–ºMin 77 Ultima schimbare la Hermannstadt. Iese Ștefan Blănaru și intră Lucian Dumitriu

â–ºMin 77 După o fază continuă de atac a oltenilor, Băluță trage din 14 metri peste poartă

â–ºMin 74 Prima schimbare a Craiovei. Iese Gustavo Di Mauro și intră Dominik Glavina

â–ºMin 73 Bîrsan acordă cu întârziere un cartonaș galben pentru Alexandru Coman, după o intrare tare acestuia asupra lui Bancu. Intrare a fost cu talpa direct pe minge, iar Bancu avea piciorul pe partea cealaltă a balonului. A fost sancționată duritatea și jocul periculos ale fundașului. Alexandru Băluță a primit și el galbenul pentru că a sărit la bătaie

â–ºMin 71 Radu Crișan primește și el cartonașul galben după un fault asupra lui Băluță

â–ºMin 70 Tătar trimite cu efect de la 25 de metri lateral stânga peste poarta lui Mitrovic

â–ºMijlocașul la închidere al Hermannstadt-ului, Robert Boboc, împlinește astăzi 23 de ani

â–ºMin 69 Pelici face a doua schimbare. Iese Andrei Hergheligiu și intră Cosmin Neagu

â–ºMin 68 Curtean trage din fața careului, însă o face peste poartă. Craiova se lasă dominată

â–ºMin 63  Iese căpitanul Răzvan Dâlbea și intră Alexandru Curtean

â–ºMin 61 Andrei Hergheligiu și Renato Kelic văd cartonașele galbene după un conflict în careu Craiovei

â–ºMin 61 Petrescu bate o lovitură liberă din dreapta, Crișan plonjează la prima bară și deviază cu capul, însă Mitrovic prinde pe centru

â–ºMin 58 0-2 Craiova așteaptă în propria jumătate greșeala adversarilor, iar Dâlbea o face la mijlocul terenului, la o pasă simplă. Băluță primește pe culoar și scapă singur cu Căbuz, pătrunde în careu, trimite în centru pentru Alexandru Mitriță, iar acesta împinge mingea în plasă cu toată opoziția lui Stoica

â–ºMin 56 Gustavo acuză o accidentare și primește îngrijiri medicale. Arbitrul Bîrsan merge la marginea terenului pentru a avea o discuție cu Devis Mangia

â–ºMin 55 Nicușor Bancu ia galben după ce îl ia pe sus pe Petrescu. Atacantul este unul dintre cei mai buni oameni ai lui Hermannstadt-ului în acest meci

â–ºMin 53 Boboc trage de la distanță pe lângă poarta lui Mitrovic

â–ºMin 51 Sibienii cer penalty la o intervenție a lui Kelic în propriul careu, însă arbitrul dă corner. Faza fixă se încheie în cele din urmă cu un șut peste poartă al lui Dâlbea

â–ºMin 49 Coman acuză o lovitură la genunchi după ce a alergat cu Kelic să prindă o minge în flancul drept și are nevoie de îngrijiri medicale

â–ºMin 46  S-a reluat finala fără schimbări în cele două echipe

â–ºHermannstadt a fost condusă și de Gaz Metan în returul semifinalei, în confruntările sibienilor cu echipele din Liga 1 în acest sezon al Cupei. Trupa lui Pelici a revenit atunci, a condus cu 3-1 și a câștigat cu 3-2. În toate celelate partide cu grupările din Liga 1, FC Hermannstadt nu a primit gol. A fost 1-0 cu FC Voluntari (după prelungiri), 2-0 cu Juventus București, 3-0 cu FCSB și 1-0 cu Gaz Metan Mediaș în turul semifinalei.

â–ºMin 45+1 Pauză. Craiova are avantaj minim pe tabelă la intrarea la cabine

â–ºMin 42 Hristo Zlatinski îl ține din spate pe Petrescu și vede cartonașul galben

â–ºMin 41 Rusu trage și el din prima, de la 25 de metri, însă nu nimerește poarta părăsită de Mitrovic

â–ºMin 41 Zlatinski trage din fața careului pe lângă poarta lui Căbuz

â–ºMin 40 Băluță primește pe culoar în flancul stâng, avansează singur în careu, vrea să trimită în centru pentru Mitriță, însă Stoica se repliază bine și blochează, trimițând în corner

â–ºMin 35 Blănaru avansează cu mingea la picior, ajunge la aproape 30 de metri și trimite slab, țopăit, iar Mitrovic reține fără emoții

â–ºMin 34 Zlatinski trage puternic de la 30 de metri și Căbuz respinge în lateral de lângă bara din stânga sa

â–ºMin 29 0-1 Gustovo Di Mauro deschide scorul. Brazilianul a preluat în marginea careului, ușor lateral stânga, a șutat în diagonală și mingea s-a oprit în plasa laterală

â–ºMin 26 Ionuț Stoica vede primul galben din tabăra sibienilor

â–ºMin 16 Atac în flancul drept, se centrează la prima bară, acolo de unde Popa respinge în corner din fața lui Rusu. Cornerul rămâne fără rezultat

â–ºMin 13 Hergheligiu avansează până în fața careului, trage de la 25 de metri central, însă mingea se duce mult peste poartă

â–ºMin 12 Craiova a preluat conducerea jocului, are posesia, în timp ce Hermannstadt se apără și așteaptă greșeli pentru a contraataca

â–ºMin 9 Crișan intervine salvator la 12 metri central în fața lui Mitriță. Oltenii vor penalty, însă fundașul Sibiului a pus piciorul pe minge și apoi a respins pericolul. S-a centrat din dreapta careului

â–ºE o altmosferă infernală pe stadionul național din București. Susținătorii celor două echipe îți încurajează favoriții cum pot mai bine

â–º„Am emoții. Îmi doresc mult ca echipa din orașul meu să câștige. E foarte greu, dar e o șansă pe care trebuie să o joace. Îl felicit pe Alexandru Pelici pentru ce a făcut. A adus jucătorii pe care și i-a dorit și totul a mers foarte bine”, a spus Hizo, la microfonul DigiSport, înaintea meciului. Hizo este ambasadorul Cupei României pentru FC Hermannstadt. Pentru craioveni este Gică Craioveanu.

â–ºMin 3 Tătar bate puțin pe lângă vinclul din dreapta lui Mitrovic lovitura liberă de la 25 de metri lateral stânga. Portarul era stăpân pe situație. Mingea l-a lovit însă pe craioveanul din zid și trebuia distată încă o lovitură liberă, însă arbitrul nu a văyut hențul

â–ºMin 2  Răzvan Popa ia primul cartonaș galben după ce îl faultează pe Blănaru, după un contraatac rapid al echipei din Liga 2. Martic a trimis încet către propriul coechipier

â–ºMin 1 A început finala Cupei României cu lovitura de start a echipei din Craiova

Marius ANGHEL 27 May. 2018, 22:56 Cupa
Pe aceeași temă