Snagovul revine pe locul 1, primele clasate nu fac niciun pas greșit. „U” Cluj câștigă la Petroșani, UTA obține scorul etapei. Farul și FC Argeș au pierdut. Toate rezultatele din Liga 2

Marius ANGHEL 23 Feb. 2019, 15:06 Campionat
Snagovul revine pe locul 1, primele clasate nu fac niciun pas greșit.

Vacanța și perioada de pregătire s-au dus, de astăzi majoritatea echipelor din Liga 2 intră pe teren și dispută primul meci oficial din 2019. De la ora 11:00 se joacă la Timișoara (Electrica), Sânmartin, București (Metaloglobus), Balotești, Arad, Clinceni și Snagov, iar ceva mai târziu, de la ora 13:00, la Petroșani. Prima etapă a eșalonului secund din acest an, a 22-a a sezonului și a treia a returului, a debutat de ieri, la Târgoviște, acolo unde Chindia s-a impus cu ceva emoții în fața Aerostarului, cu 3-2, după ce a fost condusă de două ori. A fost însă un meci frumos, cu multe goluri, execuții splendide, răsturnări, toate ingredientele pe care un spectator le dorește să le vadă la un meci de fotbal.

Etapa se va încheia mâine după amiază, după desfășurarea jocului de la Târgu Jiu, dintre Pandurii și Petrolul. Astăzi sunt programate opt partide, șapte dintre ele urmând să înceapă de la ora 11:00 și una de la ora 13:00. Dintre acestea, dueluri interesante sunt cele dintre ACS Poli și Ripensia, Metaloglobus și FC Argeș, Academica Clinceni – SSC Farul și Energeticianul – „U” Cluj. UTA pornește ca mare favorită în fața Brăilei, la fel și Mioveniul cu CS Balotești, în timp ce Luceafărul și Snagovul sunt cotate și ele cu prima șansă în jocurile cu ASU Poli și Daco Getica.

Înaintea desfășurării etapei, Sportul Snagov era lider, însă a fost depășit de Chindia, după victoria obținută ieri. Astfel, noua ordine până la disputarea jocurilor de astăzi este cu Târgoviștea pe primul loc (47 puncte), urmată îndeaproape de Sportul Snagov (46), Academica Clinceni, Petrolul (ambele cu 45 de puncte) și „U” Cluj pe locul 5, cu 44 de puncte.

În partea interioară a clasamentului, locurile retrogradabile sunt ocupate de ACS Poli (10 pct.), Dacia Unirea Brăila (12 pct.), CS Balotești (19), SSC Farul (20) și Metaloglobus (21). Clasamentul detaliat îl puteți vedea AICI.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei 22:

sâmbătă, 23 februarie, ora 13:00
FINAL | ENERGETICIANUL – UNIVERSITATEA CLUJ    0-2
Stadion: Jiul (Petroșani – Hunedoara);
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) și Doru Zamfir (Slatina).

â–ºEnergeticianul: T. Axinte – Rob. Petre, Guiti, D. Lung (cpt.), Andr. Dragu – Cenaj, Cl. Petruș, Gunie, Maxin – Al. Petruș, Vl. Rusu
Rezerve: Cr. Dică – Misăraș, R. Enache, Gîrbiță, Cioiu, R. Sandu, C. Ionică
Antrenor: George Zima

â–º„U” Cluj: Dur Bozoancă – Căpușă, Abrudan, I. Ursu, Al. Coman – Taub, G. Florescu, Sepsi – Hațiegan, Gavra, Goga (cpt.)
Rezerve: Iul. Dinu – Andr. Cordoș, Gab. Giurgiu, Nic. Pîrvulescu, N. Janos, Burghelea, Mir. Axente
Antrenor: Bogdan Lobonț

â–ºMin 90+3 Final de partidă. „U” Cluj se impune cu 2-0 și începe anul cu o victorie în meciurile oficiale. Energeticianul a încercat să reintre în joc, a dominat întreaga parte secundă a meciului, însă nu a reușit să pună în pericol poarta adversă, pe finalul încasând un nou gol

â–ºMin 90+2 0-2 Janos pasează în față pentru Mircea Axente, care preia și scapă spre poarta adversă, pătrunde în careu, îl fentează în dreapta pe Axinte și trimite la colțul scurt, majorând diferența și asigurând victoria

â–ºMin 80 Zima schimbă din nou. Iese Claudiu Petruș și intră Cosmin Ionică

â–ºMin 79 Robert Petre trece de Taub în dreapta careului, se dezechilibrează și pică, cere penalty, însă primește galben pentru simulare

â–ºMin 77 Intră Mircea Axente și iese Cristian Gavra

â–ºMin 71 Energeticianul mută și ea. Iese Alexandru Petruș și intră Mariuc Cioiu

â–ºMin 70 Lobonț face prima schimbare. Iese Iuliu Hațiegan și intră Norbert Janos

â–ºMin 69 Vlad Rusu, aflat într-o situație bună de a marca, în interiorul careului, șutează în blocaj

â–ºMin 63 Hațiegan primește peste apărare, pătrunde pe dreapta în careu și trage la prima bară, dar Axinte respinge cu piciorul drept. A fost prima ocazie a reprize isecunde și prima fază ofensivă a clujenilor, care până acum aproape că nu au ieșit din propria jumătate

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+1 Pauză. Clujenii au avantaj minim pe tabelă, după o primă repriză decisă de super-execuția lui George Florescu

â–ºMin 42 „U” Cluj scapă pe contraatac, Gavra îi pasează lui Iuliu Hațiegan, care rămâne singur cu Axinte și îl lobează de la 17 metri central, însă mingea se duce puțin peste transversală. Ocazie colosală irosită

â–ºMin 32 Taub pătrunde în careu pe stânga, centrează către Gavra, însă Guiti pune piciorul și respinge în corner. Faza fixă nu produce pericol la poarta lui Axinte

â–ºMin 14 0-1 George Florescu primește la 28 de metri central, își așează mingea și trimite direct în vinclul din dreapta, făcând inutil plonjonul lui Teodor Axinte

â–ºMin 9 Robert Petre trimite puțin pe lângă colțul lung, cu un șut din drop de la 12 metri lateral dreapta

â–ºMin 5 Dur Bozoancă respinge în lateral mingea trimisă bine lângă bara din dreapta, din lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, de Cenaj

â–ºMin 1 A început partida de la Petroșani. Energeticianul a avut lovitura de start. Gazdele joacă în alb complet, „U” Cluj în roșu și negru

sâmbătă, 23 februarie, ora 11:00
FINAL | ACS POLI TIMIȘOARA – RIPENSIA TIMIȘOARA     1-0
Stadion: Electrica (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Cristian Codrea; Asistenți: Radu Despa și Cristian Nicolae Lucaci (toți din Baia Mare).

â–ºACS Poli: D. Moldovan – Țîgîrlaș, Paramatti (cpt.), Uyi, Vl. Olteanu – Dav. Pop, Buzan – Călugher, Rogoveanu, Bîrnoi – Sidorenco
Rezerve: Began – Bilia, Golda, Ghidurea, D. Munteanu, L. Oprea, Stere
Antrenor: Valeriu Răchită

â–ºRipensia: Al. Moldovan – Hecsko, Străuț, Tînc, C. Toma (cpt.) – Anghelina, Stoi – Chera, Zaluschi, Dumiter – Mansour
Rezerve: Șt. Dobre – Ad. Popa, Al. Popovici, Bădăuță, Ad. Stoica, Țieranu, Burdeț
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºMin 88 Din fața porții, Dumiter ratează o situație de unu la unu cu portarul

â–ºMin 86 Călugher e înlocuit de Ghidurea

â–ºMin 85 Ripensia se chinuie în van. Chera trage din nou foarte slab, din lateral, Moldovan reține

â–ºMin 81 Anghelina e înlocuit de Stoica. Schimbare ofensivă și debut

â–ºMin 76 Ripensia controlează iar ostilitățile. Chera trage de la 20 metri foarte slab. Jucătorul adus iarna asta la Ripensia a greșit azi aproape toate mingile

â–ºMin 74 Toma bate o lovitură liberă de la 19 metri, dintr-o poziție bună, dar direct în brațele lui Moldovan

â–ºMin 69 Bîrnoi e înlocuit de Golda

â–ºMin 69 Zaluschi bate o lovitură loberă de la 20 de metri, Bădăuță reia cu capul pe lângă

â–ºMin 62 Popa și Bădăuță intră în locul lui Străut și Mansour

â–ºMin 57 1-0 David Pop reia cu capul din careu, după un corner batut de pe stanga de Țîgîrlaș

â–ºMin 49 Bilia trage mult peste poartă dintr-o lovitură liberă ușor acordată de arbitru la 30 de metri

â–ºMin 48 Buzan trage slab din 15 metri, reține portarul Ripensiei

â–ºMin 47 Uyi comite henț în careu, însă arbitrul îl iartă

â–ºMin 46 Iese Daniel Rogoveanu și intră Dănuț Bilia

â–ºMin 44 Stoi trage de la 25 de metri, mingea e deviata în corner, iar faza fixă rămâne fără rezultat

â–ºMin 41 Ripensia atacă continuu, dar ratează. Anghelina trimite de la 30 metri mult peste

â–ºMin 40 Toma trage de la 20 de metri, Moldovan reține.

â–ºMin 36 Hecsko trimite cu capul spre poartă, din câțiva metri, însă reține Moldovan

â–ºMin 32 Anghelina trage ca la rugby din 30 de metri, mult peste poartă

â–ºMin 30 Dumiter cade ușor în careu, roș-galbenii cer penalty, însă arbitrul nu dă nimic

â–ºMin 26 Ratate monumemtală. După o fază prelungită de atac a Ripensiei, mingea ajunge la 6 metri la Mansour, care ridică piciorul și trimite pe lângă

â–ºMin 23 Zaluschi primește la marginea careului mare, dar trimite mult pe lângă spațiul porții

â–ºMin 12 Toma bate o lovitură liberă de la peste 35 de meetri, Dinu Moldovan prinde fără probleme

â–ºMin 10 Încurcat de adversar, Pop trimite de la 30 de metri mult peste poartă. Balanța inițiativei s-a mai echilibrat

â–ºMin 2 Călin Toma trage de la 25 de metri, iar mingea se duce deviat peste poartă. Cornerul rămâne fără rezultat. Ripensia a început mai curajos

FINAL | LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA         0-0
Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor);
Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Aiud); Asistenți: Marius Bălan (Dej) și Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca).

â–ºLuceafărul: Moga – Wanya, Oros (cpt.), Al. Băican, Moihedja – Mitrică, Prejmerean, Chiorean, Vas. Pop – Bebey, Ludușan
Rezerve: I. Rus – Lu Yuefeng, Al. Dulca, G. Paraschiv, Nemeș, Ciul, Yabre
Antrenor: Cristian Lupuț

â–ºASU Poli: Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheș – Bg. Vasile, Dros – Alin Manea, A. Ignea Schieb – Cr. Ene
Rezerve: D. Munteanu – Dr. Cojocaru, Vidrăsan, Mih. Ene, F. Trip, Bedea, I. Plămadă
Antrenor: Cosmin Petruescu

â–ºMin 82 Iese Călin Jurj și intră Ionuț Plămadă

â–ºMin 76 Iese Wanya, accidentat, și intră Adrian Ciul

â–ºMin 67 Iese Alin Manea și intră Adrian Bedea

â–ºMin 63 Alin Manea primește pe dreapta, pătrunde în careu și trimite pe lângă colțul lung

â–ºMin 60 Iese Paul Mitrică și intră Alexandru Dulca

â–ºMin 59 Moihedja trimite imprecis în propriul careu, Cristian Ene interceptează la 8 metri și șutează, dar Moga respinge cu piciorul

â–ºMin 52 George Paraschiv intră în locul lui Andrei Ludușan

â–ºMin 45 Wanya trimite de la 35 de metri și mingea lovește transversala

â–ºMin 29 Mitrică bate în careu o lovitură liberă de pe dreapta, Băican reia cu capul din 3 metri, dar pe lângă poartă

â–ºMin 21 Manea nimerește transversala cu un șut de la 25 de metri

â–ºMin 11 Vasile Pop primește la marginea careului și trimite razant peste transversală

â–ºMin 1 Cristian Ene nu reușește să-l învingă pe Moga dintr-o situație de unu la unu, din dreapta, portarul parând în lateral

FINAL | METALOGLOBUS BUCUREȘTI – FC ARGEȘ    1-0
Stadion: Metaloglobus (București);
Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Bogdan Ioan Dragoș și Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș).

â–ºMetaloglobus: Fl. Iacob – Caramalău, Fl. Plămadă, C-tin. Costache, Negotei, Ghenovici, Ov. Herea (cpt.), Rob. Vîlceanu, Mino Sota, Al. Neagu, Potecea
Rezerve: Rob. Geantă – Șt. Niculae, Tomozei, Andr. Lungu, Frîncu, Vl. Vlad, Riza
Antrenor: Laszlo Balint

â–ºFC Argeș: Oct. Popescu – Oancea, Turda, Gugu, Șerbănică – I. Năstăsie, I. Șerban, R. Costin (cpt.), Vas. Gheorghe – Ct. Barbu, Buhăescu
Rezerve: N. Grecu – Ed. Florescu, Tofan, Hreniuc, Nilă, Andr. Panait, Buleică
Antrenor: Emil Sandoi

â–ºMin 90 Iese Ghenovici, intră Frîncu

â–ºMin 89 Florescu trimite peste poartă dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri

â–ºMin 84 Iese Raul Costin, intră Andrei Nilă

â–ºMin 83 Iese Potecea, intră Tomozei

â–ºMin 74 A doua înlocuire la FC Argeș. Iese Cătălin Barbu, intră Eduard Florescu

â–ºMin 72 Vasile Buhăescu trage de la 10 metri în brațele portarului și ratează șansa egalării

â–ºMin 71 1-0 Robert Vîlceanu pornește pe contraatac pe stânga, trimite la Negotei, acesta îi dă mingea lui Ovidiu Herea, care e blocat. Balonul ricoșează la Mihai Potecea, care înscrie din 6 metri

â–ºMin 69 Prima înlocuire și la Metaloglobus. Iese Mino Sota, intră Andrei Lungu

â–ºMin 61 Iese Vasile Gheorghe, intră Buleică

â–ºMin 58 Buhăescu trimite în bară dintr-o lovitură liberă de la 16 metri

â–ºMin 53 Năstăsie îi pasează în careu lui Barbu, care trage milimetric pe lângă bară

â–ºMin 51 Neagu trage de la 20 de metri, însă Popescu respinge în corner

â–ºMin 49 Cătălin Barbu pătrunde în careul mic, dar este blocat de un fundaș advers în momentul șutului

â–ºMin 41 Buhăescu execută o lovitură liberă de la 20 de metri, portarul respinge în față, Vasile Gheorghe împinge balonul în plasă, însă tușierul ridică fanionul pentru offsaid

â–ºMin 32 Oancea centrează în careu, dar Raul Costin trimite doar în brațele portarului advers

â–ºMin 27 Negotei centrează în careu, iar Ghenovici trimite peste poartă din câțiva metri

â–ºMin 24 Gugu nu îl poate învinge pe Iacob din doar șase metri

â–ºMin 23 Șerbănică centrează în fața porții, iar Buhăescu trimite din 6 metri pe lângă poartă

FINAL | CS BALOTEȘTI – CS MIOVENI         0-2
Stadion: Comunal Balotești (Balotești – Ilfov);
Arbitru: Florin Costin Dan (Chirnogi); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Florian Alexandru Vișan (Galați).

â–ºBalotești: Fulga – M. Neagu, M. Ghiță, Marciuc (cpt.), G. Mihai, Ov. Marin, Mih. Badea, Val. Niculae, C. Predescu, Vas. Mihai, R. Licu
Rezerve: Iordan – Bragă, Capotă, Cocîrlă, Clătinici, Mitache, F. Paraschiv
Antrenor: Gheorghe Mihali

â–ºMioveni: Val. Sima – Kilyen, Burnea, Rob. Gherghe, Ed. Stoica, Boboc, R. Lazăr, Rădescu, Coșereanu, Ayza (cpt.), Hergheligiu
Rezerve: Fl. Croitoru – Alexe, M. Șerban, Măzărache, Al. Popescu, C. Năstăsie, Trașcu
Antrenor: Daniel Oprița

â–ºMin 87 Iese Coșereanu și intră Alexandru Popescu

â–ºMin 87 Măzărache trimite puțin peste poartă de la 16 metri

â–ºMin 75 Iese Vasile Mihai și intră Cocîrlă

â–ºMin 75 0-2 Rădescu este faultat în careu în momentul șutului, arbitrul dă penalty, iar Rareș Lazăr transformă cu siguranță în stânga portarului

â–ºMin 67 Iese Hergheligiu și intră Năstăsie

â–ºMin 67 Vasile Mihai șutează peste poartă dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri

â–ºMin 62 Ies Badea și Licu și intră Braga și Clătinici

â–ºMin 59 0-1 Ionuț Rădescu preia la 16 metri, șutează cu stângul, plasat, și înscrie

â–ºMin 55 Vasile Mihai șutează de la 20 de metri lateral stânga, puternic, Sima scoate din nou senzațional de lângă bară

â–ºMin 53 Iese Roberto Ayza și intră Simon Măzărache

â–ºMin 43 Hergheligiu șutează puternic de la 16 metri, iar Fulga respinge greu

â–ºMin 35 Vasile Mihai trimite din lovitură liberă de la 25 de metri puțin pe lângă bară

â–ºMin 31 Hergheligiu driblează pe dreapta, în careu, șutează puternic, dar mingea nu prinde spațiul porții

â–ºMin 30 Centrare de pe parte dreaptă, Niculae reia cu capul către colțul sucrt, însă Sima respinge senzațional în corner de lângă bară. Lovitura fixă e bătută bine, dar Ghiță reia cu capul paralel cu linia porții

â–ºMin 27 Niculae încearcă un lob de la 15 metri, însă Burnea blochează și mingea iese în corner

â–ºMin 26 Combinație pe partea stângă între Coșereanu și Eduard Stoica, fundașul pătrunde singur în careu, șutează pe jos, portarul respinge în față până la Azya, care împinge mingea în plasă, însă de la margine de semnalizează offside

â–ºMin 21 Corner de pe dreapta executat de Rădescu, Eduard Stoica reia cu capul din 6 metri milimetric pe lângă vinclu

â–ºMin 8 Lazăr îl lansează pe Rădescu, mijlocașul preia în careu și se lovește de portar și cade, oaspeții solicitând penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 7 Coșereanu trage de la 16 metri lateral stânga puțin pe lângă bară

FINAL | UTA ARAD – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA    3-0
Stadion: Motorul (Arad);
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Marian Truță (Băbeni – Vâlcea).

â–ºUTA: Bodea – Cr. Costin, El Hasni, Șeroni, Copaci – I. Neagu, Melinte – Ciucur, Miculescu, Cip. Rus (cpt.)
Rezerve: Orlic – Rz. Ivan, R. Iuga, Stahl, Dav. Popa, Cr. Matei, Hrezdac
Antrenor: Ionuț Popa

â–ºDacia Unirea: Iul. Moldoveanu – Coteț, Pleșa, Prunescu, Mușea – Sahru, Izmană, M. Mihalcea, Ciucureanu – Cheleș, Moroianu
Rezerve: Rob. Chirilă – Băluță, Mardale, Sloată, Duțu, Ion
Antrenor: Florentin Petre

â–ºMin 89 Iese Coteț și intră Băluță

â–ºMin 88 Iese Miculescu și intră Cristinel Matei

â–ºMin 87 3-0 Stahl îi trimite în careu lui Cristian Melinte, care trage de la 10 metri, portarul respinge, însă mijlocul e pe fază și trimite în plasă, la colțul lung, cu capul

â–ºMin 83 Iese Moroianu și intră Duțu

â–ºMin 78 Iese Kanda și intră Răzvan Ivan

â–ºMin 77 Stahl scapă singur în careu, dar este ajuns din spate de Prunescu și cade, iar arbitrul nu dictează penalty

â–ºMin 71 Copaci centrează de pe stânga, dar Stahl reia defectuos din 8 metri și trimite peste poartă

â–ºMin 68 Iese Ciucur și intră Stahl

â–ºMin 62 Ionuț Neagu trage de la 21 de metri, Moldoveanu respinge spectaculos în corner

â–ºMin 59 Iese Cheleș și intră Ion, la Brăila

â–ºMin 58 Sahru centrează de pe stânga, dar Bodea reține fără probleme

â–ºMin 53 Rus rămâne singur cu Moldoveanu, trage în el, dar de la margine se ridică offside

â–ºMin 51 Rus scapă pe contraatac, tirmite la Kanda, al cărui șut de la 12 metri e blocat de Moldoveanu

â–ºMin 48 Ciucur trage de la 22 de metri central, iar Moldovan se întinde bine la colțul lung și reține

â–ºMin 47 Copaci centrează de pe partea stângă, Rus reia cu capul din 8 metri, însă portarul reține

â–ºMin 37 Melinte trage puternic de la 30 de metri, Moldovan reține pe mijlocul porții

â–ºMin 31 Rus reia cu capul din 8 metri, după un corner bătut de Kanda, dar mingea care pe transversală după ce a fost și deviată de un adversar

â–ºMin 26 2-0 Ciucur îl lasează pe stânga pe Miculescu, acesta pasează pe jos în fața porții, Moldoveanu ratează intervenția, iar Ciprian Rus trimite în plasă dintr-un metru

â–ºMin 18 Kanda execută o lovitură lineră din dreapta, la colțul scurt, însă niciun coechipier nu e acolo, iar Moldoveanu reține

â–ºMin 3 1-0 Melinte interceptează la 30 de metri, îl deschide pe Ciprian Rus la 15 metri, de unde căpitanul UTA-ei e precis și trimite în dreapta portarului

â–ºMin 2 Melinte primește o pasă de la Kanda printre fundași, însă se ciocnește cu portarul și faza se stinge

FINAL | ACADEMICA CLINCENI – SSC FARUL CONSTANȚA         1-0
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Romică Bîrdeș și Gheorghiță Bălan (ambii din Pitești).

â–ºAcademica: Oct. Vâlceanu – Fl. Achim, Patriche (cpt.), Andr. Răuță, Mih. Dobrescu, P. Pîrvulescu, Șut, Bg. Barbu, Rob. Ion, Vas. Olariu, Cr. Dumitru
Rezerve: Ureche – Horșia, Pațurcă, Găină, Al. Buziuc, Vl. Mihalache, Marrone
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºSSC Farul: R. Avram – Antoche, Ispas (cpt.), Juncu, Neciu, Iani, Doumbia, Celestino, Joao Diogo, Nic. Moise, Diogo Rosado
Rezerve: Mih. Popa – Ehmann, Sabangeanu, D. Toma, Mih. Șandru, G. Păun, T. Moldovan
Antrenor: Petre Grigoraș

â–ºMin 90+1 Avram are o dublă intervenție salvatoare și evită golul, mai întâi la șutul din fața careului al lui Barbu și apoi la mingea trimisă din 10 metri de Șut

â–ºMin 80 Avram respinge salvator în lateral după ce Horșia a șutat de la 11 metri central

â–ºMin 72 Iese Andreas Iani și intră Tudor Moldovan

â–ºMin 72 Iese Vasile Olariu și intră Ovidiu Horșia

â–ºMin 63 Neciu pătrunde în careu pe stânga, șutează la colțul lung, iar acolo Păun plonjează, dar nu ajunge la minge, care se duce pe lângă

â–ºMin 60 Olariu pasează cu călcâiul, Cristian Dumitru scapă singur cu Avram, trimite cu șpițul din 7 metri lateral dreapta, însă portarul deviază pe lângă bara colțului lung și evită un nou gol

â–ºMin 56 Iese Paul Pîrvulescu și intră Alexandru Buziuc

â–ºMin 52 Păun pătrunde în careu pe stânga, trimite în centru, iar Sabangeanu, din alergare, de la 10 metri, trimite pe lângă poartă

â–ºMin 49 Neciu bate o lovitură liberă de la 20 de metir lateral dreapta, direct pe poartă, pe centru, iar Vâlceanu respinge în lateral

â–ºMin 46 Grigoraș face două schimbări la pauză. Ies Diogo Rosado și Joao Diogo și intră Georgian Păun și Sabangeanu

â–ºMin 17 1-0 Bogdan Barbu bate perfect o lovitură liberă din același loc ca cea de mai devreme. Din fața colțului drept al careului a trimis în vinclul din dreapta al lui Avram, care a rămas fără replică pe mijloc

â–ºMin 10 Barbu bate mult peste poartă o lovitură liberă din fața colțului dreapta al careului

FINAL | SPORTUL SNAGOV – DACO-GETICA BUCUREȘTI         2-1
Stadion: Voința (Ghermănești – Ilfov);
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Cristian Voicu (Focșani) și Erchian Ionus (Constanța).

â–ºSportul: Andr. Marinescu – Gîț, V. Lică, Fl. Ilie (cpt.), Bg. Stancu – L. Ion, Borțoneanu – Nicoară, Huiban, Danale – Al. Ioniță
Rezerve: Târnovanu – I. Șerban, Tazouti, I. Manoel, Liv. Gheorghe, Cubleșan, Elek
Antrenor: Eugen Trică

â–ºDaco Getica: Isvoranu – C-tin. Dedu, I. Prodan, Motroc, Mușat, Mih. Stancu, Tudorică, Călințaru, Bustea (cpt.), Măd. Martin, Rob. Grecu
Rezerve: Eșanu – Raph. Stănescu, Rob. Neacșu, Vl. Georgescu, Eug. Nica, Cîrjan, Teuț
Antrenor: Marius Baciu

â–ºMin 90 2-1 Raphael Stănescu înscrie golul de onoare al echipei sale

â–ºMin 43 2-0 Același Vlad Danale majorează diferența chiar înainte de pauză

â–ºMin 31 1-0 Vlad Danale, împrumutat de la Poli Iași, debutează cu gol la Snagov

duminică, 24 februarie, ora 11:00
FINAL | PANDURII TÂRGU JIU – PETROLUL PLOIEȘTI         0-2
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj);
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) și Ciprian Iovu (Botoșani).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 54 Andrei Blejdea șutează puternic la lovitura de pedeapsă, pe centru, însă mingea lovește transversala și se duce în aut de margine. Cezar Lungu sărise în dreapta. Petroliștii răsuflă ușurați

â–ºMin 53 Kozoronis e neatent și îl lovește pe Laurențiu Tudor în momentul în care vrea să respingă o minge din propriul careu, iar arbitrul dictează penalty

â–ºMin 45+2 Marius Chindriș, abia intrat pe teren, ajunge târziu la întâlnirea cu mingea, în fața careului echipei Pandurii, și îl calcă pe Raiciu pe picior. Arbitrul exagerează și îi arată direct cartonașul roșu

â–ºMin 35 0-2 Țigănașu bate la prima bară cornerul din stânga, Cristian Pușcaș îi ia fața lui Mihai Cotolan și trimite cu capul în plasă

â–ºMin 15 0-1 Țigănașu centrează dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga, Mihai Cotolan scapă mingea în față, iar Sebastian Ghinga, pe fază, împinge mingea în plasă din 7 metri, pe lângă portar. Gafă incredibilă speculată imediat pe Petrolul

vineri, 22 februarie, ora 14:00
FINAL | CHINDIA TÂRGOVIȘTE – AEROSTAR BACĂ‚U     3-2
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița);
Arbitru: Eduard Ioniță (Galați); Asistenți: Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (ambii din București).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 82 3-2 Rață pasează pe culoar în centrul careului pentru Andrei Șerban, care îi fentează pe Ardei și Ichim, și înscrie pe lângă portar din 6 metri

â–ºMin 62 2-2 Șandru trimite lung în flancul drept, Martac preia și trimite în careu la Cristian Neguț, care trage din întoarcere din 12 metri, dintre Drugă și Tăbăcariu, și îl învinge pe Udeanu la colțul lung. Florin Bratu e nervos pe margine și le face reproșuri jucătorilor săi

â–ºMin 49 1-2 Ardei centrează în careu dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, Tăbăcariu câștigă duelul aerian la colțul lung și recentrează cu capul în față, iar Cătălin Vraciu reia din prima, din întoarcere, de la 7 metri, dintre Novac și Șandru și înscrie la colțul lung

â–ºMin 27 1-1 Cristian Cherchez bate penalty-ul în stânga, Udeanu pune palmele și blochează, însă mingea, învârtită, se duce în partea opusă și întră în poartă. Cherchez îi dedică golul mamei sale, pentru care are pregătit un tricou cu un mesaj special: „La mulți ani mama!”

â–ºMin 26 Daniel Florea cade în careu după un duel aerian cu Drugă și arbitrul dictează penalty extrem de ușor

â–ºMin 6 0-1 Dudu Drugă bate excelent o lovitură liberă de la 17 metri ușor lateral dreapta, din fața careului, obținută de Ciocâlteu. Mingea trimisă peste zid a intrat în plasă pe lângă bara din stânga lui Aioani, care a rămas nemișcat pe centru. Florea, retras spre linia porții, a încercat să respingă cu capul, însă nu a ajuns

Marius ANGHEL 23 Feb. 2019, 15:06 Campionat
Pe aceeași temă