Chindia câștigă cu Metaloglobus și își asigură cel puțin prezența la baraj. Aerostar e a patra retrogradată matematic, iar Pandurii scapă de locul care duce în Liga 3. Rezultatele etapei 36

Marius ANGHEL 19 May. 2019, 13:57 Campionat

Rezultate și marcatori etapa 36:

sâmbătă, 18 mai, ora 11:00
FC Argeș – UTA Arad 2-1 (în tur 2-1)
Vasile Buhăescu 26′, Bogdan Vișa 73′ / Alexandru Oroian 90+3′
ASU Politehnica Timișoara – CS Balotești 4-3 ( în tur 0-1)
Alin Ignea 21′, 66′ – pen., Ioan Mera 69′, Cristian Scutaru 89′ / Alexandru Stoica 32′, Ovidiu Marin 37′, Marian Neagu 76′
sâmbătă, 18 mai, ora 13:00
Luceafărul Oradea – SSC Farul Constanța 5-0 (în tur 0-5)
George Paraschiv 15′, Bertrand Bebey 45+2′, Vasile Pop 64′ – pen., Gabriel Preoteasa 86′, Cristian Oros 90+3′ – pen.
sâmbătă, 18 mai, ora 14:00
Daco-Getica București – Dacia Unirea Brăila 5-2 (în tur 1-2)
Philippe Nsiah 43′, 67′, Andrei Vladimir Georgescu 48′, Ivan Prodan 60′, Gabriel Plumbuitu 83′ / Vlad Motroc 57′ – autogol, Momodou Jallow 86′
duminică, 19 mai, ora 11:00
CS Mioveni – Ripensia Timișoara 4-1 (în tur 1-1)
Cosmin Năstăsie 15′, Ionuț Rădescu 21′ – pen., Valentin Balint 78′, 88′ / Călin Toma 90+2′
Aerostar Bacău – Academica Clinceni 0-3 (în tur 1-2)
Adrian Șut 11′, Ciprian Gliga 52′, Alexandru Buziuc 90′
Energeticianul – Pandurii Târgu Jiu 1-2 (în tur 0-2)
Cosmin Ionică 10′ / Gabriel Dodoi 28′, 86′
duminică, 19 mai, ora 12:00
Chindia Târgoviște – Metaloglobus București 2-1 (în tur 0-0)
Daniel Florea 32′, Valentin Alexandru 82′ – pen. / Claudiu Herea 41′
luni, 20 mai, ora 18:00
Petrolul Ploiești – ACS Poli Timișoara 1-0 (în tur 1-0)
Sergiu Arnăutu 69′
marți, 21 mai, ora 20:30
Universitatea Cluj – Sportul Snagov 1-0 (în tur 0-0)
Nicolae Pîrvulescu 89′


 

Etapa a 36-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului, a început de ieri cu patru meciuri. Gazdele s-au impus pe linie, cel mai puțin înscriindu-se în partida de la Pitești, dintre FC Argeș și UTA (2-1). În rest s-au marcat măcar cinci goluri. ASU Politehnica a trecut cu 4-3 de CS Balotești, Luceafărul cu 5-0 de SSC Farul, iar Daco-Getica cu 5-2 de Dacia Unirea. Astăzi sunt programate alte patru partide, iar luni și marți câte una. În continuare, lupta pentru promovare și pentru ultimele două poziții retrogradabile nu e încheiată.

Astăzi, de la ora 11:00, au loc trei meciuri, în orașe ca Bacău, Petroșani și Mioveni, iar de la ora 12:00 începe jocul de pe terenul liderului, la Târgoviște.

Cinci dintre cele opt echipe care vor juca astăzi au mize importante. Aerostar, Energeticianul și Pandurii sunt prinse în lupta pentru evitarea retrogradării, iar Academica Clinceni și Chindia sunt primele două clasate și vor să mai pună un pas în față pentru a bifa promovarea matematică. Combinația dintre aceste grupări duce la meciuri interesante. Aerostar are o misiune foarte grea acasă, cu Clinceni, dar nici Chindia nu se poate lăuda că va trece ușor pe teren propriu de Metaloglobus. În schimb, Energeticianul și Pandurii, adică echipele aflate deasupra și sub linia care delimitează retrogradatele, despărțite de doar un punct, au meci direct.

Mâine se joacă Petrolul – ACS Poli (ora 18:00), iar marți se întâlnesc „U” Cluj și Sportul Snagov (ora 20:30).

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei 36:

duminică, 19 mai, ora 12:00
FINAL | CHINDIA TÂRGOVIȘTE – METALOGLOBUS BUCUREȘTI    2-1
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița); În tur: 0-0;
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Doru Zamfir (Slatina).

â–ºChindia: Aioani – Martac, Bg. Șandru, Leca, D. Dumitrașcu – Rață (Cr. Neguț 53′), Liv. Mihai (cpt.)(C. Dinu 70′), D. Novac, A. Mihaiu – Neicuțescu, D. Florea (Val. Alexandru 74′)
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Cherchez, D. Panait, Andr. Șerban
Antrenor: Viorel Moldovan
Eliminat: Mihai Leca 61′ (roșu direct)

â–ºMetaloglobus: Fl. Iacob – C-tin. Costache, Fl. Plămadă, Caramalău, Tomozei (Potecea 90+1′) – Rob. Vîlceanu, Sota Mino (Ghenovici 86′), Andr. Lungu, Șt. Niculae (Riza 78′) – Cl. Herea, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve neutilizate: Rob. Geantă – Vl. Vlad, Al. Neagu, Frîncu
Antrenor: Laszlo Balint
Eliminat: George Caramalău 80′ (roșu direct)

â–ºMin 90+4 Final de partidă, după un corner la care inclusiv portarul Florin Iacob a urcat în careul advers. Chindia se impune cu 2-1 după un meci cu multe faze controversate și cu golul de 1-0 dat din offside

â–ºMin 90+1 Iese Marius Tomozei și intră Mihai Potecea

â–ºMin 90+1 Robert Vîlceanu primește cartonașul galben după un fault la Neicuțescu, la care arbitrul a lăsat jocul să continue și apoi a revenit cu cartonaș

â–ºMin 90 Dumitrșacu trimite cu latul, din 10 metri lateral stânga, peste poartă, dintr-o poziție ideală

â–ºMin 89 Contraatac Chindia, Alexandru trece de Tomozei și Plămadă, scapă în careu, însă trimite prea slab, iar Tomozei vine din spate și respinge cu călcâiul, iar Mihaiu, urcat la 14 metri, șutează cu latul peste poartă

â–ºMin 86 Intră Valentin Ghenovici și iese Mino Sota

â–ºMin 84 Andrei Lungu primește și el cartonașul galben pentru un fault

â–ºMin 82 2-1 Valentin Alexandru bate penalty-ul în dreapta, la rădăcina barei, și înscrie. Iacob a sărit pe direcție, dar n-a putut respinge


Valentin Alexandru a înscris fără emoții din penalty. Foto: Marius Tudor

â–ºMin 80 George Caramalău primește direct cartonașul roșu după o serie lungă de proteste, în care fundașul spune că a lovit mingea cu capul. Balonul a fost însă evident lovit cu mâna

â–ºMin 79 Mihaiu primește în fața careului și trage, iar Caramalău blochează mingea cu mâna, la un plonjon neglijent. Arbitrul dictează penalty și scoate cartonașul roșu

â–ºMin 78 Iese Ștefan Niculae și intră Robert Riza

â–ºMin 77 Ștefan Niculae vede și el cartonașul galben, după un fault din spate asupra lui Șandru

â–ºMin 74 Moldovan face și ultima schimbare. Iese Daniel Florea și intră Valentin Alexandru

â–ºMin 73 Chindia nu mai contrează în atac. Târgoviștenii s-au retras în propria jumătate și așteaptă atacurile oaspeților

â–ºMin 70 Iese Liviu Mihai, accidentat, și intră Cornel Dinu

â–ºMin 61 Mihai Leca îl împinge pe Caramalău la un duel obișnuit în careul Metaloglobusului, la o lovitură liberă centrată din stânga, iar arbitrul ia o decizie incredibilă și dictează direct eliminare. Leca protestează, însă decizia absurdă a centralului e deja luată

â–ºMin 59 Sota Mino îl ține și împinge din spate pe Neicuțescu și primește cartonașul galben

â–ºMin 55 Centrare dintr-un corner de pe stânga, Aioani iese pe sub minge, Plămadă reia cu capul de la bara a doua, însă mingea se duce peste poartă

â–ºMin 53 Iese Vadim Rață și intră Cristian Neguț, la Chindia

â–ºMin 52 Claudiu Herea primește și el cartonașul galben

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45 Pauză. Cele două echipe intră la egalitate la vestiar, meritat

â–ºMin 42 Daniel Florea și Ovidiu Herea primesc cartonașe galbene pentru un conflict verbal după reușita egalizatoare

â–ºMin 41 1-1 Claudiu Herea bate cu stângul o lovitură liberă din colțul stânga al careului direct în vinclul din dreapta lui Aioani, care a fost surprins de execuția directă pe poartă

â–ºStafful Metaloglobusului protestează. Arbitrul merge să discute pe Laszlo Balint

â–ºMin 32 1-0 Liviu Mihai primește la 20 de metri și ridică peste apărare, Daniel Florea scapă singur, pătrunde în careu și îl lobează pe Iacob din 10 metri. Florea era însă în offside, dar arbitrul asistent n-a mai semnalizat acum


Daniel Florea îl lobează perfect pe Florin Iacob și deschide scorul. Golul a fost însă marcat din offside. Foto: Marius Tudor

â–ºMin 28 Vălceanu centrează dintr-un corner de pe stânga, Lungu deviază cu capul pe spate, iar de la bara a doua respinge din nou în corner prin Șandru, din fața lui Costache, care putea înscrie. La centrare din cornerul de pe dreapta, Caramalău a reluat cu capul pe lângă poartă, de la colțul lung. Metaloglobus începe să pună probleme

â–ºMin 24 Rață bate o lovitură liberă din dreapta careului, Plămadă respinge cu capul

â–ºMin 21 Corner din stânga bătut de Claudiu Herea, Ovidiu Herea reia cu capul din 7 metri central, însă balonul lovește transversala și revine în teren

â–ºMin 18 Florea primește pe culoar, scapă singur în careu și înscrie pe lângă Iacob, care nu a blocat, fiindcă de la margine s-a ridicat fanionul. Asistentul a greșit însă, fiindcă jucătorul Chindiei era în poziție corectă

â–ºMin 5 Claudiu Herea centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, mingea trece peste grupul de jucători și se duce în afară, la colțul lung

â–ºMin 4 Liviu Mihai trage de pe loc, cu șiretul, din fața careului, Iacob se întinde serios în dreapta și scoate de lângă bară în corner. Chindia începe tare acest meci

â–ºMin 2 Meciul începe cu două cornere consecutive pentru Chindia. La primul, lovitura de cap a lui Rață a fost deviată peste poartă, iar la al doilea s-a executat direct în plasa laterală a colțului scurt

duminică, 19 mai, ora 11:00
FINAL | AEROSTAR BACĂ‚U – ACADEMICA CLINCENI    0-3
Stadion: Aerostar (Bacău); În tur: 1-2;
Arbitru: Eduard Ioniță; Asistenți: Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase (toți din Galați).

â–ºAerostar: Fl. Muntean – Vișinar, Mutu, Al. Ichim, D. Drugă – I. Chirilă (Rz. Adăscăliței 81′) – Vraciu (cpt.), H. Ilie (Bobîrnac 70′), Ciocâlteu (Carabela 54′), Buhăcianu – Al. Pop
Rezerve neutilizate: Potcoavă – Alin Florescu, Bg. Ardei, Tibibașa,
Antrenor: Andrei Vatră

â–ºClinceni: Oct. Vâlceanu – P. Pârvulescu (Mitrov 68′), Andr. Răuță, Patriche (cpt.), Dobrescu – Șut, Bg. Barbu – Vas. Olariu, Cr. Dumitru (Gliga 50′), Rob. Ion (Nicola 60′) – Al. Buziuc
Rezerve neutilizate: Ureche – Pațurcă, Vl. Mihalcea, Găină
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºMin 90 0-3 Alexandru Buziuc pătrunde impetuos în careu pe dreapta și trage la colțul lung, unde înscrie

â–ºMin 81 Iese Chirilă și intră Adăscăliței

â–ºMin 70 Horia Ilie e înlocuit cu Bobîrnac

â–ºMin 68 Iese Paul Pârvulescu și intră Mihailo Mitrov

â–ºMin 60 Iese Robert Ion și intră Alexandru Nicola

â–ºMin 54 Iese Alexandru Ciocâlteu și intră Iulian Carabela

â–ºMin 52 0-2 Buziuc întoarce pe toate fețele apărarea băcăuană, în încercarea de a găsi un culoar să tragă, pasează în lateral lui Ciprian Gliga, care, din 6 metri lateral stânga, șutează la vinclu, la colțul scurt

â–ºMin 50 Intră Ciprian Gliga în locul lui Cristian Dumitru

â–ºMin 45 Pauză. După ce a primit gol, Aerostar s-a aruncat în atac și a ținut Clinceniul în propria jumătate, însă băcăuanii n-au reușit să înscrie la niciuna dintre marile ocazii create.

â–ºMin 37 Pasă filtrantă excelentă Pop pentru Buhăcianu, iese portarul in extremis și îl blochează

â–ºMin 30 Buhăcianu rămâne singur cu poarta goală în față, cu Vâlceanu bătut, însă preferă o preluare în schimbul unui șut direct, trage în cele din urmă din 7 metri central, dar o face direct în Pârvulescu, repliat în disperare de cauză

â–ºMin 24 Vraciu pasează pe culoar pentru Ciocâlteu, care rămâne singur cu portarul, trage în forță de la 10 metri lateral dreapta, dar mingea se duce peste transversală

â–ºMin 18 Ocazie mare pentru Aerostar. La o acțiune prelungită de atac, Ciocâlteu reia din foarfecă, iar Vâlceanu reține

â–ºMin 13 Ciocâlteu, la o pasă din dreapta, reia puternic din prima din marginea careului, însă mingea se duce peste transversală

â–ºMin 11 0-1 Barbu centrează dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, apărarea băcăuană nu reușește să respingă și Adrian Șut pune latul din 5 metri și trimite simplu în poartă

â–ºMin 2 Barbu bate o lovitură liberă de la 20 de metri central, Muntean reține de la rădăcina barei din stânga sa

FINAL | ENERGETICIANUL – PANDURII TÂRGU JIU      1-2
Stadion: Jiul (Petroșani – Hunedoara); În tur: 0-2;
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara).

â–ºEnergeticianul: Vic. Buga – Gunie, Guiti, M. Ioniță, Andr. Dragu – R. Enache (Cenaj 57′), Gîrbiță (Maxin 70′) – Vl. Tudorache, Rob. Petre, Vl. Rusu – C. Ionică (cpt.)(Al. Popescu 84′)
Rezerve neutilizate: T. Axinte – Misăraș, Cl. Petruș, Cioiu
Antrenor: Viorel Tănase

â–ºPandurii: Al. Costache – Brînzan (cpt.), D. Ciobanu, Rob. Gheorghe, Al. Vasilescu – Vodă (Dănescu 70′), Raiciu – Tudoran, Dodoi, Blejdea (Șendroiu 89′) – P. Popescu (Măicăneanu 90+3′)
Rezerve neutilizate: Al. Oprița – Almic, Kim Du-Ho, Rob. Lică
Antrenor: Adrian Bogoi

â–ºMin 90+3 La Pandurii, intră Florin Măicăneanu și iese Patrick Popescu

â–ºMin 90+2 Vlad Rusu șutează slab din 6 metri și ratează incredibil golul egalizator

â–ºMin 89 Iese Andrei Blejdea și intră Andrei Șendroiu

â–ºMin 86 1-2 Blejdea pasează din stânga, iar Gabriel Dodoi înscrie din 4 metri

â–ºMin 84 Iese Cosmin Ionică și intră Alexandru Popescu

â–ºMin 71 Tudorache execută direct pe poartă o lovitură liberă de la 26 de metri, Costache respinge de la firul ierbii. Asalt al gazdelor la poarta gorjenilor

â–ºMin 70 Iese Alexandru Vodă și intră Robert Dănescu

â–ºMin 70 Iese Gîrbiță și intră Mihai Maxin. La fel ca Cenaj, și Maxin e un fost jucător al celor de la Pandurii

â–ºMin 69 Tudorache trage din 8 metri peste poartă, dintr-o poziție foarte bună. Gazdele irosesc ocaziile

â–ºMin 65 Rusu reia cu capul din careul mic, dar mingea e deviată și se duce în corner

â–ºMin 60 Vlad Rusu are o mare ocazie, însă lovește prost mingea și se duce pe lângă. Poarta era în mare parte goală

â–ºMin 57 Iese Remus Enache și intră Drilon Cenaj, la Energeticianul

â–ºMin 42 O mare ocazie și pentru Energeticianul. Guiti reia cu capul din 4 metri, dar Costache respinge salvator în corner

â–ºMin 37 Ionică are o mare ocazie, dar din 3 metri reia mult peste poartă. Atacurile se succed la ambele porți. E un meci deschis, cu garda jos

â–ºMin 28 1-1 Același Gabriel Dodoi restabilește egalitatea cu un șut care a lovit și bara

â–ºMin 27 Gabriel Dodoi scapă singur cu Buga, însă portarul reușește să respingă în corner

â–ºMin 10 1-0 Cosmin Ionică șutează, mingea lovește transversala și pică în jos, Costache respinge în față, iar Vlad Rusu trimite din 6 metri în plasă. Arbitrul asistent decide că mingea a trecut de linia porții la șutul lui Ionică, astfel că e creditat cu gol

â–ºMin 6 Ciobanu primește o pasă bună, însă ratează intercepția și situația de a scăpa singur cu portarul

â–ºPandurii este susținută în această deplasare și de o galerie formată din 20 de fani. La meci sunt în total circa 500 de spectatori, un record pentru acest sezon

â–ºMin 2 Pandurii începe mai bine meciul. Gorjenii au un corner, însă nu-i dau emoții lui Buga

FINAL | CS MIOVENI – RIPENSIA TIMIȘOARA  4-1
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș); În tur: 1-1;
Arbitru: Andrei Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu); Asistenți: Răzvan Mihai Dobre (Șotânga – Dâmbovița) și Gabriel Ion Catană (Târgoviște).

â–ºCS Mioveni: F. Croitoru – Kilyen, Beța, Burnea, Ed. Stoica – M. Șerban, Rob. Boboc – Ișfan, C. Năstăsie (cpt.)(Trașcu 86‘), Rădescu (Hergheligiu 71′) – Măzărache (Val. Balint 61′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Ct. Alexe, Celea, R. Lazăr
Antrenor: Marius Stoica

â–ºRipensia: Șt. Dobre – Ad. Popa (cpt.), Hecsko, Apro, Străuț – Burdeț (Dobie 66′), Anghelina – Al. Popovici (Oct. Drăghici 72′), C-tin. Stoica (C. Toma 77′), Chera – Mansour
Rezerve neutilizat: H. Moldovan – Stoi, Țieranu
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºMin 90+2 4-1 Călin Toma execută o lovitură liberă de la 18 metri central, peste zid, plasat, mingea lovește transversala, în stânga portarului, iar arbitrul de tușă o vede căzând în poartă. Gazdele susțin contrariul, însă protestează degeaba, fiindcă centralul dictează gol

â–ºMin 89 Balint pătrunde în careu pe dreapta, singur cu portarul, dar trage în Dobre

â–ºMin 88 4-0 Eduard Stoica pătrunde pe stânga în careu și pasează în fața porții, de unde Valentin Balint reia în plasă

â–ºMin 86 Iese Cosmin Năstăsie și intră Trașcu

â–ºMin 83 Croitoru scoate senzațional în fața lui Drăghici, care a preluat în careu și a șutat pe jos din 6 metri

â–ºMin 78 3-0 Contraatac al Mioveniului, Năstăsie pasează la 16 metri lui Valentin Balint, atacantul preia în careu și trimite mingea peste portar

â–ºMin 77 Iese Constantin Stoica și intră Călin Toma

â–ºMin 72 Iese Popovici și intră Drăghici

â–ºMin 71 Iese Rădescu și intră Hergheligiu

â–ºMin 66 Iese Burdeț și intră Dobie

â–ºMin 61 Iese Simon Măzărache și intră Valentin Balint

â–ºMin 60 Contraatac Măzărache, pe partea dreaptă, mijlocașul pătrunde în careu și pasează în spate pentru Năstăsie, care, însă, nu ajunge la balon

â–ºMin 50 Rădescu scapă spre poartă, pe stânga, intră în careu și încearcă un lob, însă mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin 45 Popovici centrează, Croitoru prinde mingea reluat cu capul de Mansour

â–ºMin 44 Constantin Stoica și Kilyen cad pe linia de 6 metri, Ripensia cere penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 42 Mingea circulă pe traseul Popa, Popovici și Constantin Stoica, ultimul trage, însă Beța respinge

â–ºMin 21 2-0 Ionuț Rădescu bate lovitura de pedeapsă în dreapta portarului, Dobre atinge mingea, dar nu poate schimba traiectoria spre gol

â–ºMin 20 Măzărache este faultat în careu, iar arbitrul dictează penalty

â–ºMin 15 1-0 Cosmin Năstăsie reia din careu, pe sub portar, după o pasă primită de la Măzărache

â–ºMin 5 Centrare de pe dreapta în fața porții goale, Ișfan apare la colțul lung, dar reia pe lângă din 3 metri

sâmbătă, 18 mai, ora 11:00
FINAL | FC ARGEȘ – UTA ARAD      2-1
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș); În tur: 2-1;
Arbiru: Claudiu Marcu (Constanța); Asistenți: Florin Iacob (Constanța) și Erchian Ionus (Medgidia).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+3 2-1 Cristian Matei șutează în bară și Alexandru Oroian reia din 7 metri lateral stânga în plasă

â–ºMin 73 2-0 Bogdan Vișa reia cu capul în mingea centrată din cornerul de pe dreapta bătut de Florescu și majorează diferența

â–ºMin 26 1-0 Florescu centrează de pe stânga în fața porți, Vasile Buhăescu pune latul și deschide scorul

 

FINAL | ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – CS BALOTEȘTI       4-3
Stadion: Știința (Baza) (Timișoara – Timiș); În tur: 0-1;
Arbitru: Dorin Petru Voina (Reșița); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 89 4-3 Cristian Scutaru marchează la colțul lung, din stânga, venit aproape de bară, după o centrare din corner. Anterior, Iordan a respins o minge

â–ºMin 76 3-3 Scutaru alunecă pe la 30 de metri, Marian Neagu îi ia mingea, scapă singur cu Murariu și marchează cu un șut la colțul lung

â–ºMin 69 3-2 Ioan Mera marchează din fața porții, după ce Mihai Ene a tras și Iordan a respins

â–ºMin 66 2-2 Alin Ignea transformă penalty-ul cu un șut pe jos, în stanga portarului

â–ºMin 65 Penalty pentru ASU Politehnica. Florian Niculae îl doboară în careu pe Ioan Mera

â–ºMin 37 1-2 Ovidiu Marin înscriă cu un șut plasat de la peste 20 de metri central, după o centrare a lui Stoica de pe dreapta. Timișorenii sunt șocați, după ce au luat două goluri în ciuda faptului că au dominat autoritar până acum meciul

â–ºMin 32 1-1 Alexandru Stoica scapă pe contraatac după ce a primit o pasă filtrantă de la Cocîrlă, la o fază în care timișorenii au fost surprinși, rămâne singur cu portarul și egalează

â–ºMin 21 1-0 Alin Ignea deschide scorul cu un șut din 15 metri. Anterior, Ursu a tras la poartă, din stânga, dar Iordan a respins în față

sâmbătă, 18 mai, ora 13:00
FINAL | LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – SSC FARUL CONSTANȚA   5-0
Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor); În tur: 0-5;
Arbiru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Radu Despa și Cristian Nicolae Lucaci (ambii din Baia Mare).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+3 5-0 Cristian Oros bate penalty-ul în dreapta, aproape în vinclu. Avram a sărit tot în partea opusă. Umilință pentru SSC Farul

â–ºMin 90+2 Dulca pătrunde în careu pe dreapta și este luat pe sus de Marco Ehmann, care a intrat prin alunecare. Arbitrul dictează un nou penalty

â–ºMin 86 4-0 Gabriel Preoteasa primește în careu, face ce vrea în fața lui Ehmann, Antoche și Iani și trage de la 11 metri central în stânga și înscrie

â–ºMin 78 Pavel Nemeș primește direct cartonașul roșu după ce intră prin alunecare, cu talpa sus, asupra lui Doumbia. Arbitrul era lângă fază

â–ºMin 64 3-0 Vasile Pop bate perfect penalty-ul, puternic, în stânga, mingea lovește bara în lateral și se duce în poartă. Avram sărise în partea opusă

â–ºMin 63 La prima acțiune, Vasile Pop pătrunde în careu și este faultat de Denis Ispas, care a intrat prin alunecare și nu a putut respinge mingea. Arbitrul dictează penalty și cartonaș galben

â–ºMin 45+2 2-0 Contraatac, Paraschiv pasează peste apărare, Bertrand Bebey pătrunde în careu, e singur cu portarul și trimite peste el din 10 metri

â–ºMin 15 1-0 Roșu centrează din dreapta careului, Joao Giogo respinge prost din 6 metri, direct în față, la George Paraschiv, care trage din 8 metri, din cădere, pe lângă Ehmann, iar Avram este învins

sâmbătă, 18 mai, ora 14:00
FINAL | DACO-GETICA BUCUREȘTI – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA     5-2
Stadion: Juventus (București); În tur: 1-2;
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov); Asistenți: Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 86 5-2 Bine angajat de Ciucureanu, Momodou Jallow scapă singru cu Gavrilaș, trece de acesta și înscrie în poarta goală

â–ºMin 83 5-1 Gabriel Plumbuitu debutează cu gol la Daco-Getica și în Liga 2. Puștiul de 15 ani a reluat în plasă din 6 metri un balon centrat de Vladimir Georgescu

â–ºMin 67 4-1 Philippe Nsiah lobează de la 20 de metri peste Moldoveanu, care a pierdut ușor un balon în afara careului mare

â–ºMin 60 3-1 Nsiah centrează, iar Ivan Prodan înscrie cu o lovitură de cap din 6 metri

â–ºMin 57 2-1 Vlad Motroc deviază cu capul în propria poartă o minge centrată din partea dreaptă de Coteț

â–ºMin 48 2-0 Centrare din corner a lui Nsiah, Ion Prodan recentrează, iar Andrei Vladimir Georgescu prinde un șut puternic din 7 metri și înscrie și el

â–ºMin 43 1-0 Philippe Nsiah fixează portarul și șutează pe jos de la 22 de metri, plasat, în stânga, deschizând scorul

luni, 20 mai, ora 18:00
FINAL | PETROLUL PLOIEȘTI – ACS POLI TIMIȘOARA     1-0
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); În tur: 1-0;
Arbitru: Bogdan Dumitrache (București); Asistenți: Marian Truță (Băbeni – Vâlcea) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 69 1-0 Bădăuță luftează la mijlocul terenului și petroliștii pornesc pe contraatac. Moldoveanu primește în fața careului și îi pasează în dreapta lui Sergiu Arnăutu, care pătrunde până la 13 metri și trage cu șiretul la colțul lung. Moldovan plonjează în dreapta, dar nu poate para

marți, 21 mai, ora 20:30
FINAL | UNIVERSITATEA CLUJ – SPORTUL SNAGOV     1-0
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj); În tur: 0-0;
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 89 1-0 Iuliu Hațiegan centrează perfect din dreapta, Nicolae Pîrvulescu scapă din marcajul lui Lucian Ion și reia cu capul din 11 metri, cu pământul, și înscrie. Viorel Lică și Bărbulescu erau și ei în apropiere, dar au alergat lejer către singurul clujean din careu

Marius ANGHEL 19 May. 2019, 13:57 Campionat
Pe aceeași temă