REVOLTĂ‚TOR | N-am învățat nimic din tragedia Ekeng. Juniorii din Satu Mare primesc vizele medicale fără să-i consulte un doctor. Echipa prinsă cu falsuri și acuze grave

  • Un scandal de proporții a început în Satu Mare, după ce juniorii A1 de la Victoria Carei au fost prinși cu vize medicale false.
  • Directorul executiv de la Victoria Carei spune că există o practică mai veche, prin care vizele medicale se obțin fără vizita la medic.


Totul a ieșit la iveală în faza zonală a competiției naționale, rezervată juniorilor A1. Victoria Carei, câștigătoarea campionatului județean Satu Mare, s-a prezentat la turneul zonal de la Sebeș. A câștigat primul meci, 5-1 cu Șomcuta Mare, dar la meciul doi arbitrul n-a mai permis disputarea partidei. Motivul era faptul că jucătorii Victoriei nu aveau viza medicală corespunzătoare pe carnetele de joc. Cazul a fost prezentat și de ziarul local Informatia Zilei, care a sesizat și faptul că pe unele carnete de joc apare o ștampilă pe care scrie „Dispeceratul Policlinic Județean”, denumire care nu mai există. În plus lipsește parafa medicului.

„Se duceau carnetele și ne sunau să mergem după ele”

Se pare că problema este una mult mai gravă și ține de un „obicei” creat în ani de zile la Satu Mare. Majoritatea echipelor de juniori obișnuiesc să nu-și ducă jucătorii la controlul medical, așa cum cere regulamentul și obțin direct aceste „vize medicale”. Directorul executiv al clubului prins în fapt vorbește despre aceste lucruri. „Eu nu sunt de mult timp la echipă. Eu am vrut să-i duc în Satu Mare să le pun vizitele. Am vrut să fac un cabinet medical. Din păcate, așa s-a procedat de ani de zile. Se duceau carnetele și… de la AJF-ul se ocupau, că aveau doctorul lor. Suna după 2-3-4-5 zile „haidei după ele”. Se plătea, dar niciodată n-am cerut vreun ban de la părinți. Toate echipele fac așa de ani de zile. Eu doar am preluat un sistem care cred că e la nivel de țară. Eu n-am fost de acord. Nu se poate așa ceva. Toată lumea e vinovată, începând de la președinții de cluburi, până la cei care își dau OK-ul. În tot județul în 90 la sută din echipe sunt la fel. Nu accept așa ceva, dar am moștenit niște lucruri”, a spus Virgil Pereș, directorul executiv al Victoriei Carei.

„Arbitrii nu s-au sesizat până la turneul zonal”

Până la acel meci, niciunul dintre arbitrii nu s-au sesizat, la jocurile pe care echipa de juniori le-a disputat în faza județeană. „Asta m-a surprins și când m-a sunat antrenorul, de la Sebeș. Am bătut cu 5-1, eram în finală. Am crezut că pic pe spate. Responsabilitatea e și la FRF, când organizează astfel de competiții. O mică înscenare a fost. Am impresia că am fost sabotați. Ei știau că nu avem parafa. Puteam fi campioni„, spune oficialul echipei din Carei.

„AJF-ul n-are nicio treabă”

Președintele AJF, Ștefan Szilagyi (foto mic), spune că asociația pe care o conduce nu are nicio vină. „Fiecare echipă vine cu viza. E treaba echipelor să-și obțină viza și întreaga răspundere e a lor. N-are nicio treabă AJF-ul. În ROAF scrie asta. În fiecare adunare generală le spunem reprezentanților echipelor să nu primească nici la antrenamente jucători fără viză. Arbitrii trebuiau să constate, dar poate exista viza medicală pentru un joc. Aici nu mă bag. Nu ține de noi să ne autosesizăm. Echipele au dreptul să conteste. În alte judeșe se merge la medicul de familie. E foarte îngrijorător. Vom găsi altă soluție. Vor juca pe răspunderea lor”, a spus președintele AJF Satu Mare.

Toți încearcă să găsească scuze, dar cei care sunt în mare pericol sunt fotbaliștii, care fac performanță fără a știi dacă sunt sută la sută apți, din punct de vedere medical.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă