„Este superb, peste ce avem în România!” Află cât va costa noul stadion al Băniei

Mihai Andries 23 Apr. 2013, 17:36 Special

Studiul de fezabilitate privitor la stadionul care va fi construit în Craiova este aproape gata, a precizat, astăzi, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Astfel, după sărbătorile de Paște, Primăria va prezenta macheta și videoclipul de prezentare ale arenei „superbe”, după cum a descris-o Olguța Vasilescu.

Primarul a prezentat planul arenei unei delegații chineze interesată de proiectele pe care le dezvoltă municipalitatea.

„Le-am prezentat ca proiecte mari cartierul de locuințe, Spitalul Municipal și stadionul. Bineînțeles că de stadion au fost cel mai interesați. Noi avem deja studiul de fezabilitate aproape finalizat, probabil că după Paște vom putea să vă arătăm macheta și videoclipul cum va arăta el. Deocamdată, îl avem în niște fotografii, este superb, este mult peste ceea ce am văzut până acum în România și va rivaliza, fără îndoială, cu marile stadioane europene”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Conform edilului-șef al Craiovei, valoarea lucărilor de construcție va fi undeva la 80 de milioane de euro, iar administrația locală speră că-l va putea realiza pe fonduri europene.

 

Articol de Cosmin STAICU

Mihai Andries 23 Apr. 2013, 17:36 Special
Pe aceeași temă