Sătul de șicanele cu primarul din Reșița, Rufă joacă dur. Aruncă Snagovul ca viitoare variantă a destinației pentru Metalul: „Filmul ăsta l-am mai văzut”. Oprița e dorit la Steaua

Marius ANGHEL 31 May. 2015, 14:06 Seria 2

Metalul Reșița a jucat cu foarte mulți juniori la Mioveni, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului din Liga 2, și a pierdut cu 1-3, rezultat ce i-a făcut pe argeșeni să termine pe locul doi în play-off-ul Seriei a II-a. Rosso-nerii au încheiat campionatul pe podium, pe treapta a treia, însă nu aceasta reprezintă problema pe care gruparea patronată de Cătălin Rufă o întâmpină în aceste momente. Conducătorul nu mai este în relații bune cu edilul local, Mihai Stepanescu, iar acest lucru a dus la oprirea finanțării din partea Consiliului Local.

Cum omul de afaceri bucureștean știe să își țină clubul doar din bani publici, iar cum de la Reșița i s-a tăiat conducta cu bani, acesta ia în calcul din nou mutarea echipei (n.r. Metalul Reșița s-a numit înainte Damila Măciuca și a evoluat în județul Vâlcea. Rufă a preluat Damila după ce a făcut schimb de cluburi, el deținând pe CSM Râmnicu Vâlcea). O posibilă variantă a viitoarei destinații e Snagov, comună ilfoveană care a rămas de ceva timp fără echipă în Liga 2 după ce primarul local a avut probleme cu legea. La FC Snagov, Cătălin Rufă a fost chiar sponsor, înainte de a pleca la mai bine, la CSM Râmnicu Vâlcea. Banii sunt importanți, continuitatea și tradiția sunt oricând trecute în plan secund.

„Noi avem restanțe din luna martie. Băieții au înțeles, dar banii trebuie să ne vină de la Consiliul Local pentru a ne acoperi toate datoriile. La Mioveni a fost o strategie a noastră să ajungem cu mașinile proprii, pentru că fotbaliștii urmau să se întoarcă direct la casele lor, pentru că era ultima etapă, plus că meciul nu avea nicio miză. Domnul primar invocă faptul că ne-a acoperit niște cheltuieli cu juniorii, care jucau pentru Metalul, dar aceștia trebuiau să fie plătiți în continuare de către CL, pentru că aparțineau de CSM Școlar. Atât timp cât CL refuză să ne mai dea bani, cred că echipa va merge în altă parte. Snagovul este una dintre variante… Nu vreau să pun presiune, pentru că filmul ăsta l-am mai văzut. Și anul trecut ni s-a oprit finațarea”, a afirmat patronul rosso-nerilor, Cătălin Rufă, în emisiunea „Fotbal la matineu” de la Sport Total FM.

„Având în vedere cum s-a sabotat performanța la Reșița, noi suntem campioana seriei. Vom avea o discuție cu primăria, pentru că acolo oamenii sunt împărțiți în două tabere. Lângă primar este și șeful galeriei… Trebuie să ne împăcăm cu domnul primar, care are o problemă de orgoliu. Nu mai vrea mușchiul lui să ne dea bani, dar el nu se gândește că au de suferit familii întregi!”, a mai spus Rufă.

Oprița pleacă din nou de la Reșița la Steaua

În altă ordine de idei, meciul de la Mioveni a fost ultimul pentru Daniel Oprița pe banca echipei Metalul Reșița. Tânărul tehnician nu s-a ascuns în ultima perioadă să declare gravele problemele pe care le-a întâmpinat la gruparea patronată de Cătălin Rufă, spunând uneori cu o lejeritate debordantă că Metalul e pe „moarte” și că el a rămas la echipă doar pentru a fi alături de jucători până la finalul sezonului. 

Sâmbătă, la Mioveni, după ce campionatul s-a încheiat, Daniel Oprița a anunțat că se desparte de Metalul. „Pot confirma faptul că nu voi mai fi antrenorul echipei și în sezonul următor”, a declarat Oprița, renunțând să spună dacă merge la Steaua, ca „secund” al lui Mirel Rădoi. Gigi Becali și Cătălin Rufă au făcut-o ei în schimb, primul anunțând că noul antrenor al campioanei României își va completa stafful cu Daniel Oprița, Nicolae Dică și Marius Popa.

Nu ar fi prima plecare a lui Daniel Oprița din Reșița către Steaua. În 2002, după evoluții foarte bune în tricoul roș-negru, Oprița ajungea în Ghencea, acolo undea avea să joace timp de cinci ani.

„Colaborarea cu Daniel Oprița nu va avea de suferit, cel puțin din punctul meu de vedere. Este adevărat că este dorit alături de Mirel Rădoi, la Steaua, dar încă nu s-a decis”, a comentat și Rufă la radio despre posibila despărțire de Oprița.

Marius ANGHEL 31 May. 2015, 14:06 Seria 2
Pe aceeași temă