„Există posibilitatea de a juca tot în Liga a II-a”

18 Jun. 2010, 14:30 Seria 2
„Există posibilitatea** de a juca tot în Liga a II-a

Timișenii l-au numit ieri antrenor principal pe Florin Bugar,
fostul antrenor al lui CFR Timișoara. Bănățenii se aflau de două
săptămâni în căutări după demiterea vechiului tehnician, Remus
Steop. Până în ultima clipă favorit era Alex Pelici, care s-a
îndreptat însă spre Voința Sibiu.

Florin Bugar, a cărui carieră de antrenor se leagă aproape exclusiv
de gruparea feroviară a semnat pe trei ani cu „Dacii liberi” și are
ca obiectiv promovarea în al doilea an. Totuși gruparea timișeană
ar putea continua în Liga a II-a dacă formațiile cu probleme
financiare nu vor putea lua startul în noul sezon.

Cum de ai plecat de la „leoparzi” după atâta timp petrecut
la „Gara Mare”?

Bineînțeles CFR e ca o familie, voi rămâne prietenul lor și voi
încerca să-i consiliez dacă au nevoie de ajutorul meu. Am avut o
relație deosebită cu oamenii de acolo. Probabil că nu se va face
performanță mare anul acesta la CFR. Sunt demarate discuții acolo,
se vor face lucruri multe. Se va pune accent pe baza materială, nu
se va juca deocamdată într-un eșalon superior.


Ce obiectiv ai la noua ta echipă?

În primul an vreau să construiesc o echipă, să integrez
jucători noi. În anul al doilea se dorește promovarea. Rămân numai
șase-șapte jucători din vechiul lot, ideal e să formăm mai întâi
echipa.

Vei aduce la Covaci jucători pe care i-ai mai
antrenat?

Voi aduce câțiva jucători pe care-i cunosc. Mă bazez pe dorința
lor de afirmare, caracterul primează însă, este o muncă destul de
grea. În 5 iulie e reunirea, în prima săptămână se vor vedea și noi
jucători.

CFR a trecut prin momente grele anul acesta, ce
posibilități ai la Fortuna?

Am ocazia să lucrez într-un mediu foarte corect. Sper să fac o
echipă bună, am fost obișnuit de obicei să fac o echipă de la zero.
Există o posibilitate de a juca tot în Liga a II-a, dar asta nu se
va lămuri acum.

Fl.
Macavei: „Am făcut o adresă la FRF”

Întrebat de posibilitatea ca Fortuna să continue în eșalonul al
doilea, patronul grupării timișene a confirmat: „Am
făcut o adresă la FRF, dacă sunt echipe care nu pot continua, noi
putem ocupa un loc. Dacă rămânem în Liga a II-a, se schimbă și
strategia”

Despre alegerea făcută în privința noului antrenor, Macavei spune
că s-a bazat pe experiența acestuia. „În primul rând a
mai lucrat la nivelul ligii a doua, e un localnic care cunoaște
jucătorii din zonă. Nu mai aducem jucători din altă parte. A
antrenat în condiții de austeritate și a obținut rezultate, cred că
ni se potrivește”
, a declarat patronul „Dacilor
liberi”.

Acesta a anunțat că la echipă vor rămâne sub zece jucători din
vechiul lot, printre cei care vor să plece aflându-se „contingentul
Poli”, dar și Suru sau Miheț, în timp ce Lungu vrea să plece în
Italia. În schimb la echipă vor sosi și jucătorii împrumutați la
alte echipe în sezonul trecut, precum S. Bumba (Știința Ghiroda)
sau C. Gherman (Becicherecu Mic).

Stăncioiu
președinte!

Tot ieri, patronul Florin Macavei l-a numit președinte după modelul
Victoriei Brănești, pe omul de presă Octavian Stăncioiu. Acesta
ocupa funcția de director de imagine la Fortuna până acum.

„Noul președinte va prelua o parte din sarcinile mele,
n-am avut prea mult timp să fiu lângă echipă. Era nevoie de cineva
mai aproape de jucători, mai pătimaș”
, conchide
Macavei.

Tavi Stăncioiu ocupa și funcția de ofițer de presă la Fortuna,
fiind împreună cu gruparea „Dacilor liberi” de la înființare din
anul 2007.

2002 este anul în care Florin Bugar a sosit la CFR, fiind antrenor
principal în mai multe rânduri la „Leoparzii vișinii”

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

18 Jun. 2010, 14:30 Seria 2
Pe aceeași temă