Clipe de groază pentru un jucător al Unirii Tărlungeni. Sorin Marin a scăpat cu viață din două accidente teribile în 48 de ore: „Auzeam doar țipete și urlete. Simțeam că mă sufoc”

Marius ANGHEL 30 Sep. 2015, 22:43 Seria 2
Clipe de groază pentru un jucător al Unirii Tărlungeni.** Sorin Marin a scăpat cu viață din două accidente teribile în 48 de ore:
  • Jucătorul Unirii Tărlungeni, Sorin Marin, a scăpat teafăr din două accidente rutiere teribile, unul sîmbătă, iar celălalt luni dimineața!
  • Sâmbătă, fotbalistul a scăpat controlul mașinii și a ajuns într-o râpă, iar luni acesta a fost pasager în autobuzul groazei
  • „Am trecut de două cumpene mari și îi sînt recunoscător lui Dumnezeu pentru acest lucru”, spune Sorin Marin
  • Unirea a renunțat la Marius Pastor, iar Chirciu și Petra s-au ales cu contractele diminuate


Mijlocașul Unirii Tărlungeni, Sorin Marin, a avut parte de două evenimente incredibile în decurs de doar 48 de ore. Sîmbătă, după meciul cu Olimpia Satu Mare, Sorin Marin, împreună cu colegul său, Răzvan Dîlbea, au plecat cu mașina primului spre Agnita. Între Codlea și Vlădeni, Sorin a scăpat controlul mașinii, bolidul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit după circa 30 de metri într-o râpă! Cei doi fotbaliști au scăpat fără nicio zgârietură! „Cunosc drumul foarte bine, pentru că de șapte ani fac naveta la fiecare sfârșit de săptămînă. Sâmbătă, l-am luat și pe Dîlbea în mașină, pentru a-l duce acasă, la Sibiu. Vorbeam de meciul cu Olimpia, de cât ghinion putem avea. Nu aveam mai mult de 60 de km la oră, iar între Codlea și Vlădeni, într-o curbă nu am mai putut controla mașina și am ieșit în decor. Am avut un noroc incredibil, pentru că am trecut printre copaci și ne-am oprit într-o râpă după circa 25-30 de metri! Când a venit polițistul și ne-a văzut și-a făcut cruce și efectiv nu-i venea să creadă că nu avem nicio zgârietură!„, povestește Sorin Marin.

„Auzeam doar țipete și urlete și simțeam că mă sufoc”

Și asta nu a fost totul. Luni dimineața, Sorin Marin a luat autobuzul pentru a veni la Brașov. Avea să fie un drum de coșmar, pentru că, între Șercaia și Perșani, un autoturism s-a ciocnit violent de autocar! Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a rupt în două, iar autobuzul s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului cu autobuzul, șoferul de 27 de ani și pasagerul din dreapta lui, în vârstă de 28 de ani, au murit pe loc. Șapte persoane din autobuz au fost rănite ușor, trei primind îngrijiri la fața locului, alte patru fiind transportate la spital. Și de această dată, Sorin Marin a scăpat fără nicio zgârietură! „Am auzit o bubuitură puternică, după care ne-am răsturnat pe o parte. Autobuzul era plin, circa 50 de pasageri. Eu stăteam pe penultimul loc din autobuz, toate geamurile de pe partea mea s-au spart, mai puțin geamul meu și cel din spatele meu. Cînd ne-am răsturnat, au venit oameni grămadă peste mine. Auzeam doar țipete și urlete și simțeam că mă sufoc. Am reușit să ies din autobuz după ce am spart geamul din față al șoferului. Cînd am ieșit am văzut un adevărat carnagiu. Tremuram tot! Șoferul autoturismului abia mai respira! Mi-am făcut cruce și pot spune că m-am născut a doua și chiar a treia oară după aceste două accidente. Am trecut de două cumpene mari și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru acest lucru”, spune fotbalistul Unirii Tărlungeni.

„Semne de la Dumnezeu”

Să ai două accidente în mai puțin de 48 de ore și să nu pățești nimic, asta înseamnă să ai mare noroc. Fotbalisttul spune că de acum va merge mai des pe la biserică.
„Eu cred că au fost semne de la Dumnezeu. Am fost și de acum voi merge mai des la biserică. După aceste evenimente, conducătorii și antrenorii au chemat preotul la stadion. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu în ultimele zile”, a încheiat jucătorul Unirii Tărlungeni.

Au renunțat la Pastor

Seria rezultatelor slabe din acest start de sezon a mai făcut o victimă la Unirea Tărlungeni. Astfel, după ce săptămâna trecută oficialii Unirii i-au reziliat contractul lui Cioinac, acum a venit rândul mijlocașului Marius Pastor. Și măsurile nu se opresc aici, pentru că alți doi jucători, este vorba de Petra și Chirciu, s-au ales cu contractele diminuate. „Am reziliat de comun acord contractul cu Pastor, iar lui Chirciu și Petra le-am diminuat contractele și nu ne vom opri aici dacă echipa nu-și va reveni. Oricum vom mai aduce câțiva jucători tineri”, anunță primarul Kiss Iosif.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 30 Sep. 2015, 22:43 Seria 2
Pe aceeași temă