Pelici și-a dat demisia: „Unii jucători mănâncă din mila administratorului de la cantină”. Președintele Nemeș are și el demisia scrisă

Liga2.ro 18 Oct. 2014, 14:13 Campionat
Pelici și-a dat demisia:

Remiza înregistrată de FC Bihor pe teren propriu cu FC Olt Slatina, scor 0-0, în etapa a 9-a a Ligii 2, i-a fost fatală lui Alexandru Pelici, care a decis să își dea demisia.

„Era un meci foarte important pentru noi, trebuia să batem. Nu am reușit acest lucru. E o chestiune de onoare ca atunci când lucrurile nu merg bine să lași pe altcineva să vină în locul tău. Îmi pare foarte rău că nu am reușit mai multe. Voi discuta luni cu conducerea clubului condițiile de reziliere a contractului meu. Sunt multe lipsuri la club. În condițiile în care nu poți să faci cantonament, în condițiile în care ne deplasăm la meciuri în ziua jocurilor pe când alte formații pleacă cu două zile sau – Poli Timișoara – chiar cu avionul, în condițiile în care la masă unii jucători mănâncă din mila administratorului de la cantină, pentru că nu și-au mai primit banii de ceva timp, consider că nu mai pot să rămân la Oradea, având în vedere în special rezultatele înregistrate, care ne plasează în coada clasamentului. Este păcat că se întâmplă această situație la Oradea, la una dintre puținele echipe rămase de tradiție din fotbalul românesc, astfel că atrag atenția responsabililor acestui oraș să salveze unul dintre puținele cluburi cu tradiție din România”, a spus Alexandru Pelici, care e din iarnă antrenor la Oradea.

„E o decizie care m-a luat prin surprindere, dar și eu mă gândesc să îmi dau demisia. O am scrisă de două săptămăni în birou. E bine să nu luăm decizii la cald și să analizăm la rece. Vom discuta luni și vom vedea ce vom face. Nu am încă nicio soluție pentru banca tehnică”, a reacționat Viorel Nemeș, președintele clubului, pentru liga2.ro.

„Le mulțumesc jucătorilor pentru colaborarea pe care am avut-o până acum în acest campionat și urez mult succes noii conduceri tehnice, pentru că în asemenea situații este nevoie de un șoc și șocul se produce cu schimbarea antrenorului”, a mai spus Alexandru Pelici la conferința de presă de după meci.

FC Bihor are după 9 etape numai patru puncte și ocupă ultimul loc în Seria a II-a a Ligii a II-a. Clubul este în continuare în insolvență și e măcinat de multe datorii, care cresc zilnic, deoarece de mai multe luni nu s-au mai achitat din restanțe.

Articol scris de Nicolae Mihalcea

Liga2.ro 18 Oct. 2014, 14:13 Campionat
Pe aceeași temă