Ionuț Popa nu are milă de Mirel Rădoi: „Fără licență ești căruțaș. Retrage-te, domnul Rădoi! Vin eu și iau campionatul la pas”

  • Ionuț Popa a vorbit, în stilul caracteristic, după meciul pe care echipa sa l-a câștigat duminică pe terenul lui „U” Cluj, scor 1-0, despre faptul că Mirel Rădoi pregătește Steaua fără licență.
  • Antrenor la Șoimii Pâncota, „Popică” spune că Rădoi nu are ce căuta în această meserie fără licență și îi sugerează să se retragă.
  • Experimentatul tehnician garantează că el ar câștiga campionatul cu Steaua, la pas, dacă ar pregăti campioana.


Ionuț Popa, unul dintre cei mai carismatici tehnicieni din România, a criticat dur faptul că Mirel Rădoi antrenează Steaua fără să dețină licență în această meserie. Tehnicianul n-a avut milă de Rădoi și l-a acuzat, în stilul său consacrat.

Antrenorul celor de la Șoimii Pâncota a specificat pe foaia de joc a meciului cu Universitatea Cluj faptul că deține licența Pro cu numărul 44. „Am licența 14, dar am pierdut-o și mi-au dat licența 44, ca la teatru. Nu poți fi antrenor fără licență! Fără licență ești căruțaș. Ce cauți ca antrenor? E de râs ce se întâmplă la Steaua. UEFA nu-i dă voie să antreneze lu” ăsta, FRF nu-l lasă să se ridice de pe bancă… Retrage-te, domnul Rădoi! Vin eu și iau campionatul la pas. Eu, în locul lui, mă luam și mă duceam naibii. Toți antrenorii trebuie să fie calificați. De-aia nu avem fotbal. Fotbalul nostru este slab și asta o arată numărul mic de spectatori”, a spus Ionuț Popa, care știe și cum se va califica naționala la Euro: „O să avem emoții cu naționala până în minutul 90-91. După, dăm gol cu Finlanda și ne calificăm”.


Pe foaia de joc a meciului dintre „U” Cluj și Șoimii Pâncota în dreptul lui Ionuț Popa scria că este deținător de licența PRO

Șoimii Pâncota a câștigat, duminică dimineață, cu același scor, 1-0, la fel ca Steaua în 16-imile Cupei României, meciul de pe Cluj Arena cu Universitatea Cluj. Victoria i-a urcat pe arădeni pe locul 3 în Seria a II-a a Ligii 2, FC Brașov, Vâlcea, UTA B.D. sau CS Mioveni. „U” Cluj rămâne cu trei puncte și după etapa a cincea și se clasează pe antepenultimul loc.

Ce spune despre meciul cu „U” Cluj: „I-am speriat puțin, le-a dat de înțeles că suntem o echipă solidă și le-am tăiat elenaul tineresc”

Cât despre întâlnirea cu Universitatea Cluj, Ionuț Popa consideră că începutul autoritar de meci a dus la stabilirea echipei câștigătoare. „Eu zic că jucând bine în primele 30 de minute, am stabilit oarecum raportul de forță. I-am speriat puțin, le-a dat de înțeles că suntem o echipă solidă și le-am tăiat elenaul tineresc. Știam că jucătorii Universității Cluj se vor reface rapid din punct de vedere fizic, așa că trebuia să muncim mult pentru un rezultat bun. Din nou, am dat gol fiindcă am profitat de spațiile mari pe care pe teren propriu nu prea le avem și, până la urmă, eu zic că victoria noastră a fost meritată”, a declarat, citat de sportarad.ro, Ionuț Popa.

Punctele obținute la Cluj duce echipa pâncotană pe poziția a treia în Seria a II-a. „E mai mult o întâmplare, o conjunctură fericită pentru noi. Ne facem poză cu clasamentul și vom încerca să prelungim cât mai mult această serie bună. Nu avem nicio ambiție cu UTA, nu contează locurile în clasament, ei rămân prietenii noștri”, a adăugat „Mister”, care și-a felicitat și decizia de a-l folosi pe tânărul George Pirtea: „Mă felicit din nou că l-am promovat la Liga 2-a după ce l-am văzut la meciurile de mini-fotbal disputate. E, însă, doar la început, trebuie să fie serios, să se pregătească în continuare și poate ajunge departe”.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă