Falub: „Nu mai trebuie să ne permitem să ratăm atât de mult pe viitor”

Marius ANGHEL 20 Apr. 2013, 10:39 Campionat
Falub:**

Meciul dintre UTA și Luceafărul s-a desfășurat într-o singură direcție, spre poarta orădenilor. Chiar și așa, arădenii au avut nevoie de 53 de minute pentru a deschide tabela și au stat pe baricade până în cel de-al treilea minut de prelungire când Laso a făcut 2-0.

„Am obținut o victorie clară a noastră, dar am ratat prea mult. Am făcut o primă repriză bună, rareori ne-am creat atât de multe ocazii, iar dacă reușeam să și înscriem erau 45 de minute excelente. În partea a doua, am deschis destul de repede scorul, după care am slăbit ritmul, fiindu-ne puțin frică de rezultat. Chiar și așa, am fost mereu la cârma jocului. Sunt trei puncte pe care le merităm după atâta muncă depusă”, au fost primele considerații ale lui Adrian Falub despre confruntarea de vineri seara.

Revenind la numărul mare de ocazii irosite, antrenorul „alb-roșiilor” a încercat să găsească și o explicație pentru ele: „În primul rând a fost lipsă de concentrare. Mingea a fost dusă bine până în faza porții, dar acolo nu ne-am concentrat îndeajuns. Mai e și frica de rezultate. E o presiune care se exercită mereu asupra jucătorilor, atâta timp cât nu avem decât varianta victoriei meci de meci. Cert este că nu avem voie să ratăm atâta, căci fotbalul te poate pedepsi. Azi am avut șansă, dar nu mai trebuie să ne permitem să ratăm atât de mult pe viitor”.

Victoria celebrează și cei 68 de ani de existență ai Campionei Provinciei, dar Adrian Falub spune că deocamdată nu e cazul să se vorbească despre performanță în dreptul echipei sale. „UTA rămâne o echipă mare, indiferent dacă băteam sau nu astăzi. Acest club a scris istorie în fotbalul românesc, noi suntem departe de echipele care au adus glorie culorilor UTA-ei. Mai avem mult de muncit și doar o eventuală promovare ar putea însemna ceva cu adevărat important pentru club și pentru cei 68 de ani împliniți pe 18 aprilie”, a punctat tehnicianul „alb-roșiilor”.

Sursa: Sport Arad
Foto: Bogdan Samoilenco

Marius ANGHEL 20 Apr. 2013, 10:39 Campionat
Pe aceeași temă