FC Brașov mizează doar pe promovare! Vine și Ștefan Grigorie: „Ne-am înțeles. Revin cu plăcere”

FC Brașov mizează doar pe promovare!** Vine și Ștefan Grigorie:

După Bruno Madeira și Florin Iacob, un alt fost „stegar” revine la FC Brașov. Mijlocașul Ștefan Grigorie (34 de ani) a ajuns, luni seara, la un acord cu șefii clubului de sub Tâmpa. Noua achiziție a brașovenilor era liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu CSMS Iași, iar în această iarnă a purtat negocieri și cu FC Academica Clinceni.

Grigorie a jucat în 2014 pentru FC Brașov, echipă pentru care a marcat 5 goluri. „Am vorbit cu Gheorghe Popa și ne-am înțeles. Eu m-am simțit perfect la FC Brașov în urmă cu doi ani, îl cunosc foarte bine pe președinte, astfel că revin cu plăcere la această echipă”, a declarat Grigorie.

Revenirea lui Grigorie la Brașov a fost confirmată și de Gheorghe Popa, președintele CA al FC Brașov.

Ștefan Grigorie și-a început cariera la Universitatea Craiova și apoi a jucat la Dinamo, Rapid, Poli Timișoara, Apollon Limassol, Concordia Chiajna, iar în turul campionatului a evoluat la CSMS Iași.

Întoarcerea „fiilor risipitori”

Tot la capitolul achiziții, oficialii lui FC Brașov au reușit ieri să parafeze două transferuri importante. Este vorba de portarul Florin Iacob și mijlocașul Bruno Madeira, cei doi fiind împrumutați până în vară de la Concordia Chiajna.

„Pentru mine este foarte important să joc și de aceea am acceptat fără să ezit oferta de a reveni la Brașov. Steagu” nu se refuză niciodată. În primul rând am venit la Brașov să ajut echipa să promoveze și cred că obiectivul este realizabil”, a declarat Iacob.

„Am mai spus că FC Brașov va rămâne mereu în inima mea, pentru că aici am debutat în Liga 1 și m-am simțit mereu apreciat de către suporteri. Am ales cu sufletul. Acum trebuie să ne apucăm de treabă”, a spus Bruno Madeira.

Tot ieri, oficialii lui FC Brașov au ajuns la un acord și cu fundașul Marian Marin, jucător care a ajuns ieri la Brașov și care va putea fi legitimat în următoarele zile, după ce va fi declarat liber de contractul cu Concordia Chiajna.

Un alt jucător care va fi legitimat în această săptămână este tânărul fundaș Vlad Alexandru Georgescu (18 ani) de la Dinamo. Transferul poate fi înregistrat până la meciul cu UTA pentru că FRF a prelungit perioada de transferuri pentru juniori până pe 5 martie. În schimb, transferul lui Bogdan Șandru de la Pandurii a picat din cauza pretențiilor jucătorului.

Gheorghe Popa spera să-l readucă la Brașov și pe Vlad Mihalcea. Popa discutase duminică cu soția lui Laurențiu Reghecampf și posibilitatea ca Vlad Mihalcea să fie împrumutat de la Steaua. „Am discutat cu Anamaria varianta ca Mihalcea să joace pînă la finalul sezonului la Brașov. Anamaria Prodan ne-a promis că va încerca să ne ajute și că va discuta cu Gigi Becali”, a mai declarat Gheorghe Popa. Tatăl fotbalistului brașovean, Felix Mihalcea, se afla ieri la București. „Eu îi caut casă în București lui Vlad, pentru că nu mai poate sta la hotel. Au fost discuții cu mai multe echipe, Voluntari, Chiajna, Clinceni, însă cei de la Steaua nu i-au dat drumul. Pentru Vlad e foarte important să joace, acum rămâne de văzut dacă se va realiza ceva”, a declarat Felix Mihalcea.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Pe aceeași temă