Bodea așteaptă trialurile pentru a transfera noi jucători la FC Brașov. Tehnicianul a pus ochii și pe un jucător de la Olimpia

Bodea așteaptă trialurile pentru a transfera noi jucători la FC Brașov.** Tehnicianul a pus ochii și pe un jucător de la Olimpia

Noul antrenor al echipei FC Brașov și-a stabilit în mare programul de pregătire din această vară, cel dinaintea campionatului Ligii 2. Cosmin Bodea vrea ca de săptămâna viitoare să vadă la lucru mai mulți tineri jucători pentru a completa lotul, astfel că vor fi organizate trialuri. Reunirea are loc luni, 6 iulie, de la ora 11:00.

„Pe lângă jucătorii pe care noi îi cunoaștem vrem să vedem la lucru și alți jucători. Astfel, joia și vinerea viitoare vom face două meciuri școală în care îi vom vedea la lucru, iar sâmbăta viitoare vom organiza un joc între jucătorii care au semnate contractele și cei mai buni jucători care se vor afla în probe. După aceste trialuri vom stabili lotul pentru cantonamentul din Poiana Brașov, care va avea loc în perioada 20-31 iulie. În acest cantonament vom juca și trei-patru meciuri amicale cu adversari din ligile inferioare din Brașov. Apoi, în cele trei săptămâni până la startul sezonului vom continua pregătirea la baza proprie, unde vom mai juca și alte meciuri amicale”, a spus Bodea pentru Monitorul Expres.

Tehnicianul vrea ca în cantonamentul de la Poiana Brașov să aibă stabilit aproape în totalitate lotul pe care se va baza în noul sezon competițional. „Eu îmi doresc ca în cantonament să am circa 13-14 jucători pe care să mă pot baza și în jurul cărora să construim echipa. Să vedem și ce jucători vor rămâne după trialuri, pentru că aceștia vor completa lotul”, a mai precizat Bodea.

Pe lângă Mugurel Buga, Vlad Potecu, Șerban Moraru, Horia Popa și Alexandru David, jucători care au fost convinși să joace la Brașov, Cosmin Bodea îl vrea în lot și pe Ovidiu Bic (21 ani), un mijlocaș ofensiv care a jucat în campionatul trecut la Olimpia Satu Mare, iar înainte a evoluat în Liga 2 la FC Bihor.

Administratorul judiciar: „Când se vor strânge mai multe contracte le voi semna”

În altă ordine de idei, joi, administratorul judiciar al FC Brașov, Alexandru-Cosmin Gheorghe, a avut o întâlnire cu șefii clubului, Vasile Dochița și Romeo Pașcu, în care s-a discutat despre planul de organizare și despre legitimarea jucătorilor. „Am discutat despre formarea lotului de jucători, dar și despre dosarul insolvenței. Am înțeles că sunt negocieri intense cu mulți jucători. Când se vor strânge mai multe contracte le voi semna. Nu pot veni în fiecare zi să semnez câte un contract. În 9 septembrie a fost stabilit un termen privind contestațiile la tabelul preliminar. Dacă nu vor fi probleme vom lucra la tabelul definitiv, iar după 30 de zile vom întocmi planul de reorganizare. Le-am spus celor din conducerea clubului să găsească resurse de finanțare durabile, pentru că altfel nu se poate”, a spus Alexandru-Cosmin Gheorghe, citat de Monitorul Expres.

Pe aceeași temă