Adrian Szabo crede în jocuri de culise la FC Brașov. „Se dorește să intre în faliment și apoi vor fi doritori care vor să preia brandul, palmaresul”

Marius ANGHEL 17 Jun. 2016, 14:48 Seria 2
Adrian Szabo crede în jocuri de culise la FC Brașov.**

Adrian Szabo, antrenorul care a fost prezent pe banca tehnică a „stegarilor” în mai multe mandate în ultimii patru ani, împlinește astăzi 56 de ani. „Mă simt foarte bine, familia este foarte bine, în rest lucrurile sunt în stand-by”, spune antrenorul brașovean.

Szabo a acceptat să vorbească deschis pentru Monitorul Expres despre ultima perioadă de la FC Brașov, dar și despre planurile sale de viitor. Szabo recunoaște că problemele cu care s-a confruntat FC Brașov în ultimul sezon au dus ca în ultimele două luni acesta să fie doar cu numele pe banca tehnică. „În ultimele două luni, după ce am intrat în play-off, nu am mai fost antrenorul echipei, chiar nu mai puteai să-ți faci meseria. Ce puteai să le mai ceri jucătorilor știind în ce situație se află clubul?”, spune Szabo.

„Se fac anumite jocuri de culise”

Antrenorul speră ca FC Brașov să continue, pentru că nu dorește să intre în istoria acestui club ca ultimul antrenor al „stegarilor”. „Steagu? Mi-e tare teamă să nu se tot amâne această situație și să se prelungească agonia. Sincer să fiu, nu știu ce se urmărește, dar sper din tot sufletul să fie ceva trainic, viabil, care să ducă mai departe tradiția acestui club. Toate aceste lucruri care se întâmplă în această perioadă, pe mine mă depășesc. Eu voi rămâne mereu același suporter, asta pentru că dreptul de a fi fanul unei echipe nu ți-l ia nimeni. Nu îmi doresc să intru în istorie ca ultimul antrenor al Brașovului. Cred că se dorește ca FC Brașov să intre în faliment și apoi vor fi doritori care vor dori să preia brandul, palmaresul. Probabil va fi un club nou. Eu cred că sunt mai mulți oameni interesați să reconstruiască acest club, dar sunt divizați. Cred că se fac anumite jocuri de culise, din care eu nu vreau să fac parte, astfel că nu doresc ca numele meu să fie implicat. Este greu de crezut că se poate continua activitatea cu actuala societate. Nu mă pricep la opțiunile care ar putea fi adaptate, dar atât s-a adaptat în fotbalul ăsta că am ajuns unde am ajuns. Dragoș Ivăncescu și Edi Gherghe, cei care dețin clubul Steagu Roșu Brașov, sunt pentru continuarea activității. Cu siguranță dacă se va demara un nou proiect, cu membrii cotizanți, sau orice altă formă, voi sprijini moral și financiar. Să nu se înțeleagă că nu mă mai interesează ce se întâmplă la FC Brașov”, spune Szabo.

Întrebat dacă va antrena în viitor FC Brașov, tehnicianul este convins că o va face doar dacă echipa se va afla din nou „într-o situație specială”.

„Aș dori să ies din prim plan”

Adrian Szabo spune că este decis să facă un pas în spate și spune că nu mai dorește să iasă în prim plan. „Sunt dezamăgit de tot ce se întâmplă în lumea fotbalului, exemplele sunt numeroase, poate și alții sunt dezamăgiți de mine. Aș dori să ies din prim plan. A sosit timpul să las locul și altora. Fotbalul și FC Brașov mi-au oferit totul, dar nu pot pune fotbalul înaintea familiei. Din acest motiv vreau să fac un pas în spate. La cursurile de antrenori organizate de FRF ni s-a spus cât de important este să ne respectăm între noi. Dacă nu reușim să ne stăpânim în momentele de furie, de supărare și vom continua să ne împroșcăm cu noroi unii pe alții vom avea, în continuare, momente care nu onorează un antrenor. Dacă antrenorii se bălăcăresc, cum putem curăța fotbalul? Nu îmi place această atmosferă. Eu am avut tot timpul mare încredere în oameni, dar acum încep să-mi pierd această încredere. Nu pot să spun de ce. Am căutat mereu să iau ce e mai bun și frumos din activitatea de antrenor. Se pare că lucrurile nu merg în această direcție. Așa am simțit eu în ultima perioadă, că a sosit momentul să vină și altcineva, astfel că speranțele și visele unor antrenori pot fi mai repede atinse”, consideră antrenorul brașovean.

Despre varianta Corona

Săptămâna trecută, șefii Coronei au anunțat că vor reînființa secția de fotbal și că sunt în discuții avansate cu Adrian Szabo. „M-am întâlnit cu primarul Brașovului la întâlnirea programată cu reprezentanții tuturor cluburilor din oraș. În decursul timpului am avut intenția să merg să discut cu dînsul. Ceva m-a oprit. După ce am vorbit cu dânsul la acea întâlnire, regret enorm că nu am avut curajul să merg să discut cu el mult mai devreme. Am avut și am și alte variante. Nu am refuzat acest proiect de la Corona, dar am cerut timp de gândire. Am vorbit cu președintele Liviu Dragomir, a rămas să fiu contactat și de către domnul primar să vedem exact ce se dorește la această secție de fotbal. Este adevărat că încă din timpul campionatului, Gheorghe Popa, președintele lui FC Brașov, și-a exprimat dorința să continuăm împreună, dar de atunci nimic”, a spus Szabo, care a dorit să lămurească și situația încordată de la finalul anului trecut. „Este adevărat că la începutul lunii decembrie a anului trecut m-am dus la club și le-am spus șefilor să pună un alt antrenor. Am propus chiar și câteva variante de antrenori cu vechi state în Brașov. Că nu au fost acceptați sau numiți, asta nu mai e vina mea. Cei din conducere chiar mi-au spus «ce, ești nebun, vezi-ți de treaba ta. Rămâi la echipă». Apoi am lucrat la programul de pregătire al echipei. Nu știu ce s-a întâmplat în ianuarie, dar e clar că ei s-au folosit de vorbele mele și astfel am fost luat prin surprindere prin înlocuirea mea”, a încheiat Szabo.

Nu a fost un plan coerent la juniori

Antrenorul brașovean spune că în ultimii ani nu s-a investit nimic la centrul de copii și juniori de la FC Brașov. „Toată lumea spune că nu investește în copii și juniori. Nu-mi aduc aminte să fie ceva clar, coerent, care să oblige cluburile să aibă grijă de acești copii. Tot ce însemnau bani primiți de la UEFA, FIFA, sau FRF, nu s-au reinvestit în centrele de copii și juniori. Apoi, tot ce a însemnat transferul unor tineri jucători nu s-a reinvestit. La Brașov, în ultimii ani, jucătorii care au fost vânduți au fost crescuți de acest club. Chiar și în condițiile foarte proaste, acest club a transferat jucători, Enceanu, Mihalcea și Mihai Rareș la Steaua, Mateiu la Craiova, Iacob la Chiajna. Niciun ban nu s-a reîntors la centru și la antrenorii care au avut grijă de acești copii, mai ales în momentele grele”, a mai spus Szabo.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 17 Jun. 2016, 14:48 Seria 2
Pe aceeași temă