Viitorul CF Brăila e încă incert. Marșul de vineri nu a mai avut loc, la rugămintea președintelui Consiliului Județean | VIDEO

Marius ANGHEL 30 May. 2015, 10:30 Liga 2

Deși în urma negocierilor dintre staff-ul echipei de fotbal și conducerea Consiliului Județean se conturase o posibilă soluție salvatoare, primarul are rețineri în a da, deocamdată, OK-ul final. La mitingul organizat pentru salvarea echipei, vineri, au participat în jur de 100 de persoane. Nu s-a respectat programul inițial, adică deplasarea de la stadionul Municipal către Palatul Administrativ, la rugămintea președintelui CJ Brăila, Viorel Mortu, care a avut, la stadion, o discuție cu conducerea clubului în prezența suporterilor și a jucătorilor. Marșul programat nu s-a mai efectuat.

În jur de 100 de persoane – fotbaliști ai Centrului de copii și juniori, dar și componenții echipei de seniori și câțiva suporteri – au răspuns, vineri, invitației clubului CF Brăila de a participa la mitingul de susținere a echipei fanion a orașului. După cum a promis, președintele interimar al Consiliului Județean, Viorel Mortu, a venit la stadion pentru o discuție directă cu jucătorii și suporterii.

Căpitanul echipei CF Brăila, Sorin Frunză, și fotbalistul Marius Onofraș – care au evoluat în Liga Campionilor cu Unirea Urziceni, au fost cei mai vocali. „Noi nu am condiționat participarea la meciuri de bani, dar ne-a cam ajuns cuțitul la os, suntem neplătiți de cinci luni, avem și noi familii. Pot spune acum că suntem într-un moment critic. Suntem un grup unit, fapt demonstrat de faptul că, și în condițiile în care nu am primit niciun ban luni de zile, noi am intrat în turneul play-off. Suntem pe locul al șaselea, dar dacă lucrurile ar fi stat altfel, adică am fi fost și noi liniștiți din punct de vedere financiar, eram acolo în fruntea seriei. Vrem un răspuns clar, continuăm sau ne desființăm. Eu nici în acest moment nu cred că nu sunt soluții pentru a putea fi sprijiniți”, a spus Sorin Frunză.

La rândul său, Marius Onofraș a întrebat de ce în alte orașe consiliile județene pot sprijini activitatea fotbalistică, iar la Brăila acest lucru nu este posibil. De asemenea, și suporterii au insistat pe lângă președintele CJ Brăila să sprijine echipa.

Șeful de județ le-a explicat celor prezenți motivele pentru care instituția pe care o conduce nu poate ajuta, în acest moment, CF Brăila, dar a promis că va face tot ce-i va sta în putință să detensioneze situația de la club, iar CF Brăila să-și continue activitatea în Liga a II-a. „Știu că fotbalul este într-o situație foarte dificilă, dar este o poveste mai veche, pe care nu eu am creat-o. Am însă obligația să o rezolv. Am mai spus și repet: vreau să înțelegeți că există toată deschiderea în ceea ce privește finanțarea, însă asta se poate face numai în cadrul legal. Nu este rea-voință din partea funcționarilor publici ai CJ-ului. Trebuie să găsim cadrul legislativ pentru că în momentul de față Consiliul Județean nu poate ajuta cu bani publici o societate pe acțiuni, așa cum este cazul CF Brăila SA. Dar eu încă mai cred că războiul nu este pierdut, ne vom întâlni din nou săptămâna viitoare și cu primarul Aurel Simionescu, cu juriștii și sper să găsim soluția salvatoare”, a declarat Viorel Mortu.

Înainte de a pleca de la Stadionul Municipal, șeful CJ a făcut un apel la suporterii brăileni rugându-i să vină în număr cât mai mare la meciul cu FC Voluntari.

Partida dintre CF Brăila și FC Voluntari, din ultima etapă a turneului play-off se va disputa astăzi, de la ora 11:00, pe Stadionul Municipal.

O posibilă soluție

Este important de precizat faptul că, în urmă cu câteva zile, președintele CJ Brăila, Viorel Mortu a purtat o discuție cu reprezentanții clubului sportiv – Valentin Avramescu și Vasile Popa, co-președinți ai clubului – cu scopul de a găsi o soluție pentru ieșirea din impas. La discuție a participat și staff-ul de specialitate al autorității locale, pentru a explica direct celor doi contextul legislativ, dar mai ales motivul pentru care CJ Brăila nu poate finanța echipa.

În urma întrevederii, o posibilă soluție ce ar rezolva pe moment problema ar fi asumarea finanțării pentru echipa de fotbal de către Primăria Brăila, unde formula de finanțare prin ONG-ul „Iubitorii sportului brăilean” funcționează fără probleme, în timp ce de echipa de handbal să se ocupe doar CJ Brăila. Ideea promovată este ca 1 milion de lei să fie virat de la Primărie, cu promisiunea că finanțatorul privat, omul de afaceri Florin Cîrligea, ar urma să dea și el aceeași sumă.

Propunerea nu a displăcut reprezentanților CJ neexistând, la prima vedere, argumente de ordin legal împotriva ei, cu condiția, evident, ca și Primăria să agreeze această formulă.

Dar … Simionescu nu prea ar vrea ca doar Primăria să finanțeze

Primarul Aurel Simionescu a afirmat că ideea potrivit căreia CJ-ul ar putea finanța echipa de handbal feminin a Brăilei, în timp ce municipalitatea să preia complet finanțarea echipei de fotbal nu este una care să îi surândă prea mult. Edilul șef a făcut un scurt comentariu pe această temă, vineri, în cadrul conferinței săptămânale de presă de la sediul PSD. „Eu n-am participat la discuția despre fotbal. A fost la Consiliul Județean. E prima dată când eu am auzit această idee, nu am avut niciodată vreo discuție pe formatul ăsta, mai ales că angajamentele noastre sunt în felul următor: Consiliul Județean plus Primăria. Așa au fost încă de la început. Atât cuvântul nostru, cât și angajamentele ca instituție. Am văzut și eu ce s-a vehiculat în presă, dar această idee nu mi-a fost prezentată. O să analizăm, o să o discutăm. Mie nu mi se pare fezabilă”, a declarat Simionescu.

Viorel Mortu: „Mi se cere să risc”

Prezent la întâlnirea de la PSD, președintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu a ținut să își reitereze ideea în privința ilegalității finanțării din bani publici a unei societăți comerciale private. „Domnii care reprezintă fotbalul cer, cu argumente pe care domniile lor le au, să finanțăm cu bani publici o secvență a unui sport care are patronat, care trăiește din bani privați. Conform tuturor legilor în vigoare, așa ceva – spun juriștii, directorii economici -, nu este posibil. (…) Mi se cere să risc, ceea ce e altă nuanță. Eu păstrez o anumită rezervă față de această decizie. Realmente este foarte periculos! Mai ales că mi se spune de la Juridic că societatea este în insolvență din decembrie. A salva prin bani publici o societate aflată în insolvență, cu patron, e deja o chestiune complicată”, a declarat Viorel Mortu.

Totodată, social democratul și-a manifestat dezamăgirea în privința faptului că problema echipei brăilene de fotbal este ușor politizată. „Eu regret acest lucru și am văzut scene, secvențe în cadrul unor ședințe, în care reprezentanții fotbalului erau umăr lângă umăr cu lideri politici și îmi cereau imperativ să semnez. (…) Eu cred că nu e cazul, dar dacă s-ar întâmpla ca acele persoane care, astăzi, vorbesc despre finanțarea fotbalului să ajungă la guvernare, prima vorbă pe care o vor spune în legătură cu această chestiune va fi: NU! Pentru că este absolut ilegal. Trebuie să înțelegeți acest lucru!”, a conchis sursa citată.

În concluzie, o nouă întâlnire între cei doi reprezentanți ai administrației brăilene și conducerea clubului se prefigurează a se organiza săptămâna viitoare, marți mai exact.

Text și foto: Obiectiv Vocea Brăilei
Video: Pro Brăila

Marius ANGHEL 30 May. 2015, 10:30 Liga 2
Pe aceeași temă