Rapid părăsește Giuleștiul: „Primul vers al imnului, „suntem peste tot acasă”, tinde să își piardă sensul”

Marius ANGHEL 22 Apr. 2014, 22:23 Liga 2
Rapid părăsește Giuleștiul:**

Problemele Rapidului par fără sfârșit. Aflați în lupta pentru promovarea în Liga I, giuleștenii nu vor mai evolua pe stadionul de lângă Podul Grant.

Într-un comunicat postat pe site-ul clubului, conducerea afirmă că problemele sunt legate de costurile chiriei și degradarea accentuată a arenei.

„Primul vers din tradiționalul imn al Rapidului, „suntem peste tot acasă”, tinde să își piardă sensul chiar acasă, acolo unde jucăm, cu unele excepții, de când a fost construită arena din Giulești. Solicitările noastre adresate către Ministerul Transporturilor de a reglementa problemele legate de folosirea stadionului „Giulești-Valentin Stănescu” nu au primit niciun răspuns. Costurile exagerate ale chiriei, precum și degradarea accentuată a stadionului ne determină să căutăm o altă arenă pentru disputarea partidelor considerate pe teren propriu. Regretăm că admirabilii noștri suporteri nu vor mai avea posibilitatea de a conduce echipa spre victorie pe stadionul pe care Rapid a scris istorie decenii de-a rândul, se spune într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.

Conform unor surse apropiate clubului, Ministerul Transportului a solicitat, prin vocea lui Vali Ionescu Caciureac, președintele CS Rapid, 5.000 de euro pentru fiecare meci ce se va juca pe stadionul „Giulești” din sezonul următor. Acum, rapidiștii plătesc 5.500 lei. Cel mai probabil, următoarele partide ale Rapidului se vor disputa la Piatra Neamț, stadionul fiind trecut și în caietul de licență.

Echipa antrenată de Viorel Moldovan a mai evoluat în acest sezon pe fostul stadion al Astrei, din Ploiești, atunci când a avut propriul teren suspendat.

19.100 de locuri, toate pe scaune, are stadionul Rapid

10 iunie 1939 este data inaugurării arenei, care a fost modificată ultima oară în anul 2003

Marius ANGHEL 22 Apr. 2014, 22:23 Liga 2
Pe aceeași temă