VIDEO | Petrolul, modestă la ultimul amical jucat înainte de reluarea luptei pentru promovare! Echipa lui Cornățeanu n-a putut învinge o formație de Liga 3

Marius ANGHEL 18 Feb. 2019, 12:17 Pregătiri, amicale

Mare pretendentă la promovarea în Liga 1, Petrolul s-a făcut de râs în ultimul amical disputat înaintea reluării campionatului Ligii 2. Echipa ploieșteană nu a putut învinge o formație de Liga 3 unde în această iarnă a dat trei jucători de care nu avea nevoie. Cu SCM Gloria Buzău a terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, la Strejnic.

SCM Gloria a dar o replică solidă Petrolului, în ultimul test al prahovenilor înaintea primului joc oficial din 2019. Buzoienii au avut prima șansă de a înscrie, la lovitura de cap expediată de către Chipirliu (21), însă mingea a trecut puțin pe lângă poarta lui Cezar Lungu. Totuși, cea care a marcat prima a fost formația ploieșteană, care a punctat prin cel mai bun jucător al ei. Laurențiu Marinescu (25) a executat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri central, în colțul din dreapta portarului Gurău.

Până la pauză, Alexandru Stoica (42) a irosit o șansă mare de a majora scorul, dintr-o poziție favorabilă nereușind să-l învingă pe portarul advers.

Imediat după pauză, ex-petrolistul Răzvan Catană (50) a trimis în plasă cu un șut din mijlocul careului, într-o minge centrată dintr-un corner de pe dreapta.

Până la final, jocul a scăzut în intensitate, iar ocazii clare de gol n-au mai fost, asta și datotiră schimbărilor multiple efectuate de ambii antrenori.

Petrolul: C. Lungu (Bolboașă 46) – Borța, Ghinga (Sarris 46), L. Cazan, Țigănașu – Cr. Pușcaș (Bucșa 75) – Al. Stoica (Ștefănescu 46), Laur. Marinescu (Malakyan 65), Kozoronis (N. Popescu 75), Rob. Moldoveanu (Saim Tudor 75) – Bg. Rusu (Arnăutu 65)
Antrenor: Mugurel Cornățeanu

SCM Gloria: Gurău – Androne, Ceaușel, Danci, Drăguț – Camara, Andr. Enescu – Catană, Cip. Petre, Asăvoaie – Chipirliu
Au mai jucat: Mihalache, Oprea, Roman, Danciu, Konate, Velisar, Câmpeanu, Cazan, Dincă, Roman
Antrenor: George Timiș

Pentru Petrolul urmează primul meci oficial din 2019, duminică, de la ora 11:00, în deplasare la Târgu Jiu, cu Pandurii.

Foto și video: Petrolul Ploiești

Marius ANGHEL 18 Feb. 2019, 12:17 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă