Ștefan Nanu a plecat de la Pandurii după doar două săptămâni. Gorjenii i-au găsit imediat înlocuitor. Condescu: „Are un CV mai bogat. Va semna pe trei sezoane”

Ștefan Nanu nu mai este antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu. În acte nici nu a fost, fiindcă fostul tehnician de la Minerul Motru și Farul Constanța a evitat să semneze contractul cu recent retrogradata din Liga 1, nefiind convins că situația financiară a clubului gorjean se poate redresa.

Oficialii CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-au mișcat rapid și, surprinzător, au ajuns deja la un acord cu Mihai Teja. Acesta va fi ajutat de secunzii Dorian Gugu și Marcel Ploaie.

„Teja are un CV mai bogat ca Nanu, are și licența PRO, a antrenat Universitatea Cluj și naționala de tineret. Nu e o alegere întâmplătoare. Va semna un contract valabil pe trei sezoane”, a spus președintele USMO, Marin Condescu.

Doar două săptămâni a antrenat Nanu la Târgu Jiu. În acest interval, lotul n-a fost completat cu niciun jucător cu experiență, în contextul în care majoritatea componenților din sezonul trecut au părăsit în această vară Pandurii. Nanu ar mai fi avut răbdare, dar contractul său n-a fost acceptat de administratul judiciar.

„Am plecat fiindcă administrator judiciar, domnul Emanoil Ciobanu, nu a fost de acord cu termenii contractului meu. Sunt în continuare probleme mari la Pandurii. Îi doresc succes lui Mihai Teja, dar îi va fi greu și lui. Nu a venit niciun jucător cu experiență și nu mai e mult timp până începe campionatul. Sunt doar jucători de la Centrul de copii și juniori, iar în condițiile acestea e greu de promovat. Dacă nu vor fi aduși șase-șapte jucători de valoare, cu experiență, e imposibil să lupți pentru promovare. Eu o să îmi continui proiectele pe care le am la Râmnicu Vâlcea”, a precizat Nanu, care, foarte probabil, va ajunge la noul club înființat de primăria Râmnicu Vâlcea, SCM.

Sezonul 2017-2018 al Liga a 2-a va începe pe 5 august, iar pe 25 iulie va fi stabilit programul competițional. În tur, Pandurii va disputa meciurile de pe propriul teren pe stadionul Minerul din Motru, urmând să revină la Târgu Jiu în momentul în care noua arenă, în care s-au investitit aproximativ 20 de milioane de euro, va fi finalizată.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă