S-au întrecut în gafe! FC Brașov a pierdut pe Tineretului amicalul cu ACS Berceni

Marius ANGHEL 05 Aug. 2015, 12:33 Pregătiri, amicale

Nu degeaba s-a temut Cosmin Bodea de amicalul cu ACS Berceni. Tehnicianul brașovenilor nu a dorit acest test, pentru că „am un lot numeric redus și sunt și câțiva jucători accidentați (Ianc, Moraru și Mareș). Dacă în primele două jocuri ale verii, „stegarii” au defilat cu Victoria Bod (10-1) și cu Dinamo II (3-0), aseară, galben-negrii au pierdut amicalul cu ilfovenii cu scorul de 1-3.

Circa 200 de spectatori au ținut să vadă la lucru formația lui Cosmin Bodea, care a trimis în teren o echipă din care au făcut parte și fundașul Lică și atacantul Daniel Ene, jucători aflați în probe. Jocul a scârțâit serios încă din primele minute, iar oaspeții au dat lovitura încă din minutul 8, atunci când Olteanu a trimis greșit mingea în spate, vulpoiul Pădurețu a interceptat și a îndeplinit o simplă formalitate. „Stegarii” au părut că se trezesc din amorțeală pe finalul primei reprize, atunci când au avut două șanse de a egala. Mai întâi, Fâșie, fundașul central supraponderal al celor de la Berceni, a fost la un pas de un autogol spectaculos, apoi Horia Popa a reluat cu capul puțin pe lângă poartă, după o centrare perfectă a lui Olteanu. Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, Buga a reușit să egaleze, după o fază de cascadorii râsului, cu Alexandru Radu și Gheorghe în rolul bufonilor.

Vlad Munteanu s-a accidentat

În partea secundă, Alexandru Radu a fost și el la un pas de autogol, iar din minutul 60, atunci când Bodea a făcut mai multe schimbări, doar Berceniul a mai fost pe teren. Mai mult, mijlocașul Vlad Munteanu s-a accidentat, iar stafful „stegarilor” a explodat de nervi. În minutul 73, după un corner executat de Pădurețu, dolofanul Fâșie, scăpat din marcaj, a reluat cu capul din șase metri în poarta lui Mutu.

Cei de la Berceni au dus scorul la 3-1 în minutul 80, atunci când Olteanu a făcut un fault stupid în careu, iar Pătrașcu l-a executat pe Mutu din penalti cu o scăriță. Până la final, doar Rusu a mai pus în pericol poarta ilfovenilor, cu un șut de la circa 25 de metri.

S-a terminat 1-3, primul eșec pentru Cosmin Bodea, care cere insistent jucători. Imediat după meci, tehnicianul brașovenilor a anunțat că nu va conta pe Lică, iar Ene va mai fi urmărit și în meciul cu Rapid (joi, ora 18.00, Stadionul ICIM).

FC Brașov – ACS Berceni 1-3 (1-1)
Buga ”40 / Pădurețu ”8, Fâșie ”73, Pătrașcu ”80 – penalti

FC Brașov: Căucă (Mutu ”46) – David, Lică, Hlinca (Letan ”46), Olteanu – H. Popa (Monea ”56), V. Munteanu (D. Ene ”67), Codoban (Pamfile ”56), Spătaru – Buga (Rusu ”46), D. Ene (Kovacs ”60). Antrenor: Cosmin Bodea.

ACS Berceni: Manciu – E. Nicu, R. Gheorghe (Ciuică ”46), Fâșie (Babău ”85), Cană – Bardu (A. Pătrașcu ”75), Al. Radu (Badea ”85), Etienne (Răducan ”60), C. Mihai (Agrigoroaie ”60) – Pădurețu (Țoca ”86), Ionică (Lungu ”66). Antrenor: Marin Dragnea.

Sursa: Monitorul Expres
Foto: myTEX.ro

Marius ANGHEL 05 Aug. 2015, 12:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă