Juventus a spulberat Șirineasa în amicalul de la finalul cantonamentului de la Govora. Oprița pierde însă un atacant pentru promovare, accidentat grav

Juventus a încheiat cantonamentul de la Govora cu o victorie lejeră în testul cu ACS Șirineasa, scor 7-1, însă revine la București cu o veste proastă. Unul dintre jucătorii Under 21 pe care îi are în lot s-a accidentat grav și va rata partea a doua a sezonului.

Echipa pregătită de Daniel Oprița a terminat, astăzi, cantonamentul de la Băile Govora cu un test disputat pe terenul sintetic din comuna Popești, contra formației de Liga a 3-a ACS Șirineasa, care se zbate pentru evitarea retrogradării în Seria a 3-a. Cele două echipe se mai întâlniseră într-un test și în vara trecută și, după cum era de așteptat, Juventus s-a impus și astăzi la scor, cu 7-1 (4-1).

Pentru bucureșteni au marcat Chipirliu (două), Călințaru, Buhăescu, Mareș, Hurdubei și Bustea, în timp ce singurul gol al vâlcenilor a fost reușit de Ciocotoiu.

Florea s-a accidentat la antrenament

Antrenorul liderului din eșalonul secund, Daniel Oprița spune că stagiul de pregătire de la Govora a fost unul foarte bun, însă regretă accidentarea atacantului Dragoș Florea, pentru care acest sezon este încheiat.

„A fost un cantonament care a decurs bine, terenul a fost unul înghețat, dar era normal. Am făcut treabă, stagiul de pregătire a ieșit așa cum am vrut. Singurul lucru negativ a fost accidentarea lui Florea, la un antrenament între noi, iar verdictul este foarte dur, ruptură de ligamente. Sunt mulțumit de lotul actual, sunt toți jucătorii pe care i-am dorit, problema rămâne accidentarea lui Florea. Cred că o să rămânem așa, în formula actuală. Doar dacă mai găsim un atacant care să acopere accidentarea lui Florea, îl vom aduce, însă doar un jucător care ne-ar putea ajuta. Deocamdată, este în regulă cu lotul actual”, a spus Daniel Oprița pentru Liga2.ro.

„Este diferență mare de valoare între noi și Juventus”

Tehnicianul de la Șirineasa, Gabi Mangalagiu, nu face o dramă după eșecul de azi, în fața unei echipe care din vară va juca probabil în Liga 1. „Este diferență mare de valoare între noi și Juventus, dar a fost un test bun, am văzut unde suntem și ce mai trebuie să lucrăm. Am folosit toți jucătorii, chiar și copiii, acum facem o analiză și tragem concluziile. Valoric, lotul nu este la nivelul dorit de mine, dar să vedem ce reușim să mai aducem. Copiii vâlceni trebuie ținuți pe lângă noi, să crească pe lângă cei cu experiență. Noi ne orientăm către Liga 3, acolo unde suntem și sperăm să nu retrogradăm. Pe linia de apărare nu stăm bine, primim goluri ușor, este slab făcută tranziția negativă din faza de atac în cea de apărare. În plus, marcăm greu pe fază ofensivă, nu avem un marcator, dar asta se găsește greu. Eu sper să facem și un cantonament undeva la Govora, ar fi ideal, pentru că, în cele trei antrenamente pe care le avem pe săptămână, e greu să cuprinzi toată pregătirea. Trebuie să ne încărcăm înainte de începerea campionatului și să începem bine returul”, a spus și Gabi Mangalagiu.

ACS Șirineasa – Juventus București 1-7 (1-4)
Au marcat: Ciocotoiu / Chipirliu (2), Călințaru, Buhăescu, Mareș, Hurdubei, Bustea

ACS Șirineasa: Teodorescu (Cîrstoiu, R. Sorin) – I. Săraru, Nicolaescu (Mocioacă), Lăzărescu (B. Popescu), Roșianu (Neacșu) – Constantinescu (Marinescu) – Ciocotoiu (Chiripuș), Tomescu (Horumbă), L. Săraru (D. Preda) – Răcăreanu (Onu), Tănăsescu (Tilioiu)
Antrenor: Gabriel Mangalagiu

Juventus (repriza I): Stoian – Beța, Mihăescu, Wallace, Fl. Ștefan – Băjenaru, Bustea, Fl. Cazan, Hurdubei – Chipirliu, Al. Muscă
Juventus (repriza II):  Brie – Val. Dima, Ov. Morariu, Neag, Carabela – Bărbulescu, Călințaru, Al. Vasile, Al. Roșca – Buhăescu, Mareș
Antrenor: Daniel Oprița

Săptămâna viitoare Juventus pleacă într-un cantonament în Antalya.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă