Dunărea Călărași e departe de pozițiile care duc în Liga 1, condițiile de care beneficiază rămân de top. Cristian Pustai își duce jucătorii în Antalya

Marius ANGHEL 14 Dec. 2019, 18:54 Pregătiri, amicale
Dunărea Călărași e departe de pozițiile care duc în Liga 1, condițiile de care beneficiază rămân de top.** Cristian Pustai își duce jucătorii în Antalya

Dunărea Călărași a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 la zece puncte în spatele celor de la CS Mioveni, ocupanta locului 2, care duce direct în prima ligă, și la opt de Rapid, formația clasată pe locul 3, care duce la barajul pentru accederea în Liga 1, astfel că pare ieșită din obiectivul pe care și-l propusese la începutul sezonului. Trupa antrenată de Cristian Pustai se află pe locul 11, mai aproape de pozițiile retrogradabile, la șase puncte de Concordia Chiajna, ultima clasată în zona roșie, însă în această iarnă va avea condiții înalte de pregătire. Dunărea nu duce lipsă de bani și va merge în cantonament în Antalya, spre deosebire de ASU Politehnica Timișoara, de exemplu, care ocupă locul 6, cu patru puncte mai mult în clasament, însă care preferă să se pregătească pe plan local, iar banii să-i folosească pentru a plăti jucătorii, a le oferi prime sau a face transferuri.

Dunărea Călărași se va reuni pe 15 ianuarie 2020, de ziua poetului Mihai Eminescu, prima parte a pregătirii de iarnă o va face pe plan local, iar în perioada 25 ianuarie – 7 februarie va merge într-un stagiu în Turcia, în Antalya. Cristian Pustai speră ca reluarea campionatului, programată pe 22 februarie, să nu se amâne din cauza vremii.

„Reunirea va fi pe 15 ianuarie. Urmează vizita medicală, la Călărași, ședințe de antrenamente pe plan local preț de vreo 10 zile. După care plecarea în cantonament, sper să ajungem în Turcia, la Antalya, unde să ne pregătim în intervalul 25 ianuarie – 7 februarie. Eu mi-am dorit întotdeauna să revin în țară cu două săptămâni înainte de începerea campionatului. Acum, să vedem cum va fi și vremea. La Liga a 2-a, startul ar putea fi amânat dacă vremea va fi nefavorabilă. Dar sper să rămână datele certe și să venim, repet, cu două săptămâni înainte. Prima de după cantonament va fi una de descărcare, iar următoarea, înainte de start, să fie de ciclu normal”, a spus Cristian Pustai.

Dunărea Călărași joacă primul meci oficial din 2020 la Ploiești, cu Petrolul (locul 8, 31 puncte), echipă în fața căreia a pierdut cu 1-3 pe „Ion Comșa”, în tur.

Marius ANGHEL 14 Dec. 2019, 18:54 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă